Emilia Nita

Consiliul Județean a încheiat un parteneriat cu Agenția Națională Antidrog – Centrul Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Galați. Astfel, prin decizia consilierilor județeni, a fost aprobat un sprijin financiar în valoare de 55.000 de lei pentru achiziționarea materialelor necesare desfășurării campaniilor de informare, educare, conștientizare și prevenire a consumului de droguri.

“Vor fi achiziționate simulatoare auto cu ecran TV, astfel încât tinerii să vadă ce înseamnă să conduci sub influența drogurilor, ecrane holografice cu tematică antidrog, ochelari cu ajutorul cărora este simulat efectul consumului de stupefiante sau alcool, precum și alte materiale de care ofițerii antidrog au nevoie pentru a le explica elevilor și tinerilor din Galați cât este de periculos consumul acestor substanțe interzise.

Astfel, vor putea fi organizate mai multe acțiuni de informare și educare privind consumul substanțelor adictive, precum și intervenții directe de sprijin a celor care au nevoie și se adresează Agenției Naționale Antidrog pentru ajutor. Ultimele statistici arată că numărul celor care consumă droguri este din ce în ce mai mare, iar adolescenții sunt cei mai expusi, mai ales atunci când se confruntă cu situații dificile.

Suntem alături de Centrul Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Galați în această bătălie împotriva stupefiantelor”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Mamele care se află în situații de risc vor primi un ajutor financiar, anunță Gabriela Firea, ministrul Familiei.
 
„Am susținut acest proiect și mă bucur că în ședința Senatului a fost votat pozitiv proiectul de lege prin care se acordă tichete sociale acestor mame. Astfel, mamele și nou-născuții din familii vulnerabile vor beneficia de un sprijin în valoare de 2.000 de lei pentru achiziția de articole medicale și de igienă, dar și de consiliere parentală. Potrivit Hotărârii de Guvern, de aceste tichete vor beneficia toate mămicile cu bebeluși de până în 3 luni. O felicit pe Roxana Mînzatu, secretar de stat în Cancelaria Primului-Ministru și fost ministru al Fondurilor Europene, că nu a abandonat acest proiect”, a tramsmis Firea.
 
Potrivit Ordonanței de Urgență adoptată de Executiv, cu aceste tichete mamele pot să cumpere tot ce au nevoie pentru cei mici, de la scutece, articole sanitare și medicale pentru îngrijirea acestora până la articole de vestimentație inclusiv trusou.
 
Toate mămicile cu bebeluși de până în 3 luni, care au o situație materială deficitară să se adreseze primăriilor unde au domiciliul pentru a solicita pe baza documentelor depuse, tichetele sociale pe suport electronic în valoare de 2.000 de lei.
 
Un vot pozitiv a fost acordat și proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului privind venitul minim de incluziune, a mai spus Firea.
 
Îl felicit pe ministrul Muncii, Marius Constantin Budăi, pentru această inițiativă. Practic, se ajustează calculul Venitului Minim de Incluziune astfel încât cresc posibilitățile de asigurare a unui nivel de trai minimal pentru familiile și persoanele singure dar și de prevenire a riscului de sărăcie în rândul copiilor și de abandon școlar. De asemenea, se instituie temeiul legal pentru ca persoanelor vârstnice fără venituri și fără susținători legali, să fie îngrijite, pe perioadă nedeterminată, în centre rezidențiale și să aibă acces la servicii medicale adecvate, prin asigurarea acestora, fără plata contribuției sociale de sănătate”, a adăugat ministrul Familiei.

Președintele Klaus Iohannis susține că țara noastră nu îndeplinește criteriile necesare pentru ca românii să intre fără viză în Statele Unite ale Americii.

"Toată lumea se implică pentru aşa-numitul Visa Waiver, adică să se poată circula fără viză. Deocamdată, România nu îndeplinește criteriile tehnice, însă, ca să le îndeplinească, trebuie să existe o campanie de conştientizare, trebuie să existe o informare mai bună a oamenilor care vor să aplice pentru vize şi cred că, în final, dacă toţi ne străduim, vom reuși", a spus Klaus Iohannis. 

Consiliul Județean Galați este în plin proces de implementare a două mari investiții cu bani europeni, la Spitalul din Târgu Bujor.

Este vorba de o clădire nouă pentru Secția de Pediatrie a spitalului, cu saloane separate pentru nou-născuți, rezerve speciale mamă-copil și zonă special amenajată pentru hrănirea bebelușilor.

Totodată, se va construi un Ambulatoriu nou și modern, în care vor fi create spaţii noi pentru activitatea cabinetelor de chirurgie generală, obstetrică, ORL, oftalmologie, pediatrie, medicină internă, precum şi pentru laboratorul de analize medicale.

„La noua clădire pentru Pediatrie, constructorul lucrează la partea de fundație, în timp ce la Ambulatoriul de Specialitate au fost finalizate partea de structură și acoperișul, iar zidăria exterioară este mai bine de 90% gata. Ambele clădiri vor fi dotate cu echipamente medicale, precum și cu tot mobilierul necesar”, a anunțat Costel Fotea.

Cele două investiții sunt realizate cu fonduri europene, iar valoarea investițiilor este de aproximativ 17 milioane de lei.

Premierul Nicolae Ciucă anunţă încă două jaloane din PNRR atinse de Guvernul României. 

„Încă două jaloane din PNNR atinse de Guvernul României! Am adoptat, vineri, Ordonanţa de Urgenţă prin care am creat cadrul legal care permite accesarea fondurilor europene în relaţie directă cu obţinerea de rezultate în implementarea reformelor şi investiţiilor publice, stabilite prin Componenta 15-Educaţie. Primul jalon va conecta învăţământul superior la ceea ce se cere pe piaţa muncii”, susține Ciucă.
 
Potrivit premierului, al doilea jalon atins prin acesta Ordonanţă de Urgenţă este menit sa mărească capacitatea creşelor şi a grădiniţelor, dar şi a activităţilor de tip ludotecă/locuri de joacă pentru copii în toate localităţile unde aceste servicii sunt deficitare.
 
”Guvernul României va îndeplini toate obligaţiile asumate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. România trebuie modernizată şi cu bani europeni”, a adăugat Ciucă. 

 

Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu președintele Consiliului Director al Băncii Japoneze de Cooperare Internațională (JBIC), Tadashi Maeda. Cu această ocazie, au fost analizate oportunitățile de finanțare a proiectelor din domeniul energiei și al infrastructurii feroviare și rutiere.

„Salutăm interesul manifestat de JBIC, una dintre cele mai importante bănci japoneze, pentru susținerea marilor proiecte de infrastructură de transport și de producere a energiei verzi. Atât energia eoliană, cât și cea obținută prin hidrogen reprezintă soluții, alături de reactoarele modulare de mici dimensiuni, pe care le putem accesa împreună cu partenerii niponi. Pe de altă parte, proiecte precum podul de la Brăila, calea ferată Pașcani-Chișinău sau realizarea magistralei de metrou M6 pot consolida dezvoltarea economică a României și a regiunii. Prezența acestei bănci japoneze în țara noastră confirmă profilul atractiv al României ca destinație de investiții, inclusiv pentru companiile nipone”, a declarat premierul Ciucă. 

O atenție specială a fost acordată dezvoltării potențialului generat în sectorul IT, în acest sens fiind menționate oportunitățile oferite de înfiinţarea unui fond de investiții pentru start-up-uri, la care să aibă acces specialiștii români și companiile din țară, a căror finanțare poate crește prezența lor pe scena europeană și internațională.

Drumul de acces către unul din cele mai vizitate și apreciate locuri de agrement din județ a fost modernizat, a anunțat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Este vorba despre drumul din Pădurea Gârboavele, folosit pentru accesul la ZOO, la Muzeul Satului sau la diferite zone special create pentru relaxare în aer liber. 

„A fost amenajată parcarea din fața Grădinii Zoologice, au fost refăcute complet porțiunile cu piatră cubică ale drumului, s-a turnat asfalt nou pe alte tronsoane, s-au reabilitat podețele și sistemele de scurgere a apelor pluviale, s-a intervenit la nivelul fundației drumului și s-au montat indicatoare rutiere noi. De asemenea, în această perioadă reabilităm și drumul către zona de agrement de la Zătun, un alt loc preferat de gălățeni pentru relaxare”, a transmis Costel Fotea.

În mijlocul pădurii Gârboavele, Consiliul Județean Galați amenajează, pe o suprafață de peste 8 hectare, un parc de aventură spectaculos. Locul de agrement va fi inaugurat luna aceasta și va avea 15 trasee de diferite dificultăți destinate atât copiilor, cât și adulților iubitori de adrenalină, precum și tiroliene spectaculoase, una de 150 metri și alta de 180 metri. În plus, de anul viitor, va avea și o pistă de bob suspendată, care va putea fi folosită atât vara, cât și iarna.

 Noul birou va fi deschis în mai puțin de o lună, astfel că Galațiul va deveni în cel mai scurt timp un centru regional în acest domeniu, a anunțat Costel Fotea, președintele CJ Galați.

„Este o veste extrem de importantă pentru oamenii de afaceri gălățeni și nu numai, deoarece vor beneficia astfel de mult mai mult sprijin, vor face mai puține drumuri la București, iar comunicarea cu reprezentanții fondului și cu băncile va fi mult mai eficientă și mai rapidă”, a transmis președintele CJ Galați, Costel Fotea.

De asemenea, dosarele vor fi analizate la Galați, iar implementarea programelor derulate de Fondul Național de Garantare se va face direct la nivel regional.

În plus, ca o nouă veste bună, astăzi, a fost lansat oficial și la Galați Programul “IMM Invest Plus”, cu o valoare de 4 miliarde de euro, prin care microîntreprinderile și firmele mici și mijlocii au acces la împrumuturi bancare cu garanții de stat și dobânzi mici.

Totul a fost prezentat în cadrul unei ample întâlniri cu mediul de afaceri gălățean, la care au participat președintele Consiliului Național al IMM-urilor din România, Florin Jianu, directorul general al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, Dumitru Nancă, și președintele Federaţiei Patronale a IMM-urilor din Regiunea 2 Sud-Est, Marian Filimon.

Primăria municipiului Galați informează că începând de săptămâna viitoare se pot depune cererile şi declaraţiile pe propria răspundere necesare pentru obținerea de ajutoare pentru încălzirea locuinței cu energie termică furnizată în sistem centralizat, gaze naturale, energie electrică și combustibili solizi sau petrolieri în sezonul rece 2022-2023. Formularele se pot obține de la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială a Municipiului Galați  din str. Fraternității nr. 1 sau se pot descărca de pe adresa web social.primariagalati.ro, dar și de la asociaţiile de proprietari – pentru cererile de energie termică.

Depunerea solicitărilor se va putea face începând cu data de 26 septembrie 2022. Cererile vor fi înregistrate prin depunere personală sau prin asociațiile de proprietari, la sediul instituției din str. Fraternității nr. 1, Bl. Șoim, de luni și până joi, în intervalul orar: 8.30-16.00. Ajutorul lunar pentru încălzirea locuinţei se acorda familiilor şi persoanelor singure a căror venit net lunar pe membru de familie este de până la 1.386 lei, respectiv al persoanei singure este de până la 2.053 lei, în conformitate cu prevederile legale

Cererile şi declaraţiile pe propria răspundere vor fi completate cu majuscule, datate şi semnate de reprezentantul familiei (solicitant), fără modificări sau ştersături şi trebuie să conţină un număr de telefon de contact. La completarea cererii, titularul are obligaţia de a menţiona corect componenţa familiei, veniturile membrilor acesteia, numărul de camere, precum şi bunurile mobile şi imobile deţinute. Transmiterea unui dosar incomplet sau incorect completat atrage neacordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței.

În cazul solicitării ajutoarelor pentru energia electrică, ancheta socială se efectuează obligatoriu pentru toate situaţiile, în termen de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii în vederea verificării sistemului de încălzire utilizat. Un titular are dreptul legal la o singură măsură de protecţie socială, în funcţie de tipul de încălzire a locuinţei și obligația de a comunica orice modificare intervenită în componenţa familiei şi a veniturilor acesteia, în termen de 5 zile de la data modificării.

Cererile şi declaraţiile pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului pentru încălzire, indiferent de sistemul de încălzire utilizat, se pot depune conform legii până la 15 octombrie a fiecărui an. După această dată se vor înregistra cereri, dar consumatorii vor primi acest ajutor începând cu luna în curs pentru cei care au depus documentele până la data de 20 a lunii respective și începând cu data de 1 a lunii următoare depunerii cererii pentru cei care au depus documentele după data de 20 a lunii respective.

Pe lângă ajutoare pentru încălzirea locuinței, se acordă un supliment pentru energie tuturor beneficiarilor ajutorului pentru încălzirea locuinţei, precum şi familiilor sau persoanelor singure care nu au stabilit dreptul la ajutorul pentru încălzire, dar care se încadrează în limitele de venituri prevăzute.

 Suplimentul pentru energie se acordă cumulat în funcţie de sursele de furnizare a energiei utilizate în locuinţă. Familiile şi persoanele singure ale căror venituri sunt de până la 1386 lei, respectiv al persoanei singure este de până la 2053 lei beneficiază lunar, inclusiv în perioada sezonului rece, de un supliment pentru energie în sumă fixă, acordat în funcţie de sursele de furnizare a energiei utilizate, în cuantum de:

- 30 lei/lună pentru consumul de energie electrică;

- 10 lei/lună pentru consumul de gaze naturale;

- 10 lei/lună pentru consumul de energie termică;

- 20 lei/lună pentru consumul de combustibili solizi şi/sau petrolieri.

În situaţia în care singura sursă de energie utilizată este energia electrică, cuantumul suplimentului este de 70 lei/lună. Suplimentul pentru energie se acordă pe bază de cerere şi declaraţie pe propria răspundere şi se poate solicita fie împreună cu ajutorul pentru încălzire, fie separat, pe parcursul anului.

Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu reprezentanții Carlyle Group, principalul acționar al Black Sea Oil and Gas Romania. 

În cadrul dialogului, au fost prezentate planurile de dezvoltare a investițiilor Grupului Carlyle, cu accent asupra dezvoltării capacităților de producție a gazului natural și a energiei.

Premierul a prezentat viziunea Guvernului privind consolidarea capacităților interne de asigurare a resurselor necesare pentru aprovizionarea populației și mediului de afaceri cu gaz și energie electrică, atât pe termen scurt, cât și pe termen mediu și lung.