Ministrul Sănătății din România și reprezentantul Băncii Mondiale au semnat contractul pentru construcția Centrului de Mari Arși din Târgu Mureș. Evenimentul avut loc luni.
Centrul de Mari Arși din Târgu Mureș va fi construit cu fonduri de la Banca Mondială. Alexandru Rafila a anunțat că instituția va avea cinci paturi pentru pacienți în stare critică și alte 10 paturi de tip terapie intermediară și îngrijire post-operatorie.
„Ele se alătură celor de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Pius Brînzeu din Timișoara, unde lucrările sunt deja avansate, unde sunt 6 paturi pentru mari arși, șase paturi pentru arși intermediari post-critici și alte 5 paturi pentru microchirurgie și chirurgie reconstrucivă, iar la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu, de asemenea, un șantier aflat în derulare, 15 paturi pentru pacienții critici, 10 paturi pentru pacienții intermediari și pacienți post-critici, 10 paturi pentru microchirurgie și chirurgie reconstructivă”, a transmis Rafila.
În prezent, pacienții cu arsuri grave sunt transportați la spitale din străinătate.
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că în această săptămână are loc prima ședință de coaliție care va analiza structura bugetului de stat din 2024. Acesta va fi realizat în funcție de investițiile publice prioritare
Anunțul a fost făcut la începutul ședinței de Guvern de joi.
„Astăzi va fi prima ședință de coaliție, împreună cu domnul ministru al Finanțelor, cu tema bugetului pe anul 2024. Îmi doresc să susținem ritmul din acest an în ceea ce privește numărul de proiecte și chiar să-l depășim. Avem exemple de bună practică în mai multe ministere cu adevărat, în principal Ministerul Transporturilor. Vreau să construim acest buget pe proiecte”, a declarat premierul Ciolacu.
Bugetul va fi construit în funcție de prioritățile de pe lista cu investiții.
„Vom adopta memorandumul având ca temă investițiile publice prioritare pentru anul viitor, document care va sta la baza elaborării bugetului pe 2024”, a precizat Marcel Ciolacu.
La ședința coaliției vor participa miniștri și lideri de la ambele partide de guvernare.
Ministrul Investițiilor și al Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunțat că le va interzice funcționarilor ministerului să ofere consultanță în privat. Este inacceptabil, șmecheria se încheie începând de azi, a spus Câciu.
Ministrul a dezvăluit că lucrează la o ordonanță prin care se vor stabili restricțiile pe care trebuie să le aibă un funcționar care lucrează cu fonduri europene și guvernamentale.
„Șmecheria se încheie începând de azi! Este inacceptabil ca unii functionari ai MIPE să aibă astfel de preocupari și să dea consultanță în privat, prevalându-se de o legislație mult prea permisivă, în loc să îsi vadă de atributiile pe care le au și pentru care sunt plătiți din bani publici. Ne vom despărți rapid de toti care nu înteleg ce înseamnă serviciul public”, a transmis, pe Facebook, Adrian Câciu.
Câciu a mai anunțat că în perioada următoare va prezenta Guvernului o ordonanță prin care se vor stabili clar care sunt regulile pe care trebuie să le respecte un funcționar care lucrează cu fonduri europene și guvernamentale
Comisia de Agricultură din Camera Deputaților a aprobat un proiect de lege prin care se înființează Schema de Certificare Voluntară „De Origine România - DOR". Concret, este vorba despre etichetarea produselor agroalimentare fabricate cu materii prime de bază de origine românească.
Unul dintre inițiatorii procedurii a făcut anunțul.
„În Comisia de Agricultură a fost discutat și aprobat proiectul de lege, printre inițiatorii căruia mă număr, privind instituirea Schemei de Certificare Voluntară "De Origine România - DOR". Schema se va aplica pe tot teritoriul României pentru etichetarea produselor agroalimentare care utilizează în procesul de fabricaţie materii prime de bază de origine românească şi care respectă cerinţele prevăzute în lege”, a anunțat deputatul PNL Nicolae Giugea, pe Facebook.
Potrivit parlamentarului liberal, măsura va proteja patrimoniul gastronomic naţional. Pentru a deveni lege, proiectul trebuie să fie aprobat în plen.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a vizitat podul peste Dunăre de la Brăila acolo unde, în ultima perioadă, au apărut mai multe probleme.
„Neconformitățile nu pun în pericol siguranța traficului, însă doar după ce acestea vor fi înlăturate”, a avertizat Grindeanu.
Sorin Grindeanu a criticat constructorul pentru că nu va termina anul acesta drumul de legătură, așa cum a promis.
„Sunt departe de a termina descărcarea de la Jijila”, a adăugat Grindeanu.
Ministrul Transporturilor a mai cerut ca traficul rutier să nu mai fie închis noaptea deoarece constructorii nu au reușit să demonteze macaralele.
„Au reușit să dea jos parțial prima macara. Vreau să luați decizia să se circule și noaptea (n.r. adresându-se reprezentantului CNAIR). Nu văd motivul pentru care intrăm pe întrerupere de circulație pe timp de noapte atât timp cât aceste macarale nu sunt demontate și date jos. Să-mi spuneți motivul, nu se poate așa. Dacă tot nu dau jos aceste macarale, atunci să se circule 24 din 24”, a declarat Sorin Grindeanu.
Ministrul a mai spus că circulația se va mai opri, la solicitarea CNAIR, doar atunci când macaralele vor fi demontate.
Premierul Marcel Ciolacu a avut o întâlnire cu Ella Haimi, soția cetățeanului româno-israelian Tal Haimi, răpit în Gaza. Cei doi au discutat la Palatul Victoria.
„Am încurajat-o pe doamna Haimi să-și păstreze speranța și încrederea. Îi suntem alături și o vom sprijini să treacă peste această situație dramatică. Guvernul României și toate autoritățile statului român mențin legătura strânsă cu Statul Israel și fac tot ce este posibil pentru a-i ajuta pe toți cei cărora acest război le-a adus suferință”, a spus prim-ministrul la finalul întâlnirii.
Premierul Marcel Ciolacu a condamnat actele de terorism și atacurile asupra civililor.
„Toate eforturile României se îndreaptă spre încetarea conflictului și restabilirea păcii”, a precizat șeful Guvernului.
La întâlnirea de la Palatul Victoria a participat și ambasadorul Statului Israel în România.
Miniștrii Guvernului Ciolacu au aprobat Memorandumul privind Planul Naţional de Acţiune pentru Implementarea Garanţiei pentru copii.
Potrivit ministrului Familiei, Natalia Intotero, planul va preveni și combate sărăcia și excluziunea socială prin garantarea accesului copiilor aflați în dificultate la cinci servicii cheie: nutriția sănătoasă, servicii de îngrijire medicală gratuite, educația gratuită, educația și îngrijirea timpurie gratuită, condiții de locuire adecvate.
„Am încredere că prin Garanția pentru copii vor fi schimbate în bine multe vieți. Mulțumesc tuturor colegilor din Guvernul condus de Marcel Ciolacu pentru votul lor și deschiderea pe care au arătat-o față de acest document deosebit de important”, a declarat ministrul Natalia Intotero.
Până în 2030 numărul de copii afectați de sărăcie și excluziune socială ar trebui să scadă cu cel puțin 500.000 față de anul 2021, a explicat Natalia Intotero, ministrul Familiei. De asemenea, ar trebui să se reducă rata sărăciei copiilor la 30%, față de 45% la nivelul anului 2020.
Premierul Marcel Ciolacu le-a cerut miniștrilor să reorganizeze ministerele pe care le conduc. Concret, șeful Guvernului vrea să scape de birocrație și le-a solicitat miniștrilor să construiască o structură unică de emitere electronică a avizelor.
Solicitarea a fost făcută înainte de ședința de guvern. Ciolacu le-a spus miniștrilor că „este nevoie de soluții urgente pentru a nu mai pune oamenii pe drumuri”.
Acest lucru se poate realiza prin înființarea unei singure structuri de emitere electronică a avizelor și autorizațiilor.
„Este nevoie de soluții urgente pentru a nu mai pune oamenii pe drumuri. Cetățenii, oamenii de afaceri, primarii și toți cei care au nevoie de avize și autorizații trebuie să știe că le pot ridica adresându-se online unui singur serviciu din minister, nu ca acum, când sunt nevoiți să bată la ușa mai multor agenții sau structuri din subordinea ministerelor. Va exista o platformă electronică pe care o vom adapta în funcție de specificul fiecărui domeniu”, a explicat Marcel Ciolacu.
Propunerile sunt așteptate în regim de urgență. Acestea vor fi analizate de șeful Cancelariei Prim-ministrului și de cei doi vicepremieri, Marian Neacșu și Cătălin Predoiu.
Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, a anunțat că propune și sprijină proiectul privind construirea unei capele dedicate rugăciunii în Parlament. Dacă se va realiza, va fi prima capelă din Parlamentul României.
Nicolae Ciucă a făcut dezvăluirea la reuniunea Mic Dejun cu Rugăciune care s-a desfășurat marți, în Parlament.
Șeful Senatului le-a spus participanților că va sprijini construirea primei capele dedicate rugăciunii în Parlament. La reuniune au participat ambasadori, parlamentari români reprezentanții cultelor religioase și cei ai societății civile.
Nicolae Ciucă a declarat recent că „în misiunile pe care le-a condus ca general în afara țării a construit lăcașe de rugăciune alături de camarazii săi cu propriile mâini”.
Un asemenea lăcaș de cult din lemn, construit în Afganistan, a fost dus la Craiova și este funcțional.
Guvernul a aprobat ordonanța de urgență privind stabilirea salariului de bază minim brut în construcții, în sectorul agricol și în industria alimentară.
Actul normativ a fost aprobat marți de miniștri. Documentul stabilește noile valori ale salariului minim în construcții, agricultură și industria alimentară. Acestea se vor aplica din luna noiembrie.
În sectorul construcțiilor, salariul minim brut va fi de 4.582 de lei, iar în domeniul agricol și în industria alimentară salariul minim brut va fi 3.436 de lei.
În prezent, salariul minim brut în construcții este de 4.000 de lei, iar în sectorul agricol și industria alimentară este de 3.000 de lei.
De majorarea salariului minim brut în domeniul construcțiilor vor beneficia 423.110 salariați, iar în sectorul agricol și industria alimentară vor fi 168.000 de beneficiari.
Guvernul anunță că noile valori ale salariului minim din domeniile menționate au fost stabilite în urma consultărilor cu sindicatele și patronatele
Error: No articles to display