Florin Gheorghiu

USR solicită Guvernului să publice nota de informare secretă despre situația bugetară și nevoile de finanțare pentru 2025. Documentul a fost prezentat de premierul Marcel Ciolacu într-o ședință de guvern.

Potrivit USR, discuțiile despre bugetul țării trebuie să fie transparente și accesibile publicului, astfel încât guvernarea să fie bazată pe date reale.

De asemenea, USR atrage atenția asupra lipsei execuției bugetare pentru luna noiembrie și a datelor clare privind situația bugetului. Această lipsă de transparență face imposibilă implementarea unor reforme reale, consideră USR.

„Acest stil de guvernare bazat pe improvizații trebuie să înceteze. România nu își mai permite să aștepte soluții de tip ‘vedem ce facem după,’” a transmis USR.

USR propune publicarea urgentă a datelor bugetare reale, pentru o evaluare corectă a situației financiare și un plan de guvernare reformist, fără creșteri de taxe, dar cu reforme economice fundamentale.
„România are nevoie de o guvernare construită pe adevăr. Doar cunoscând situația reală putem lua decizii responsabile. Cerem publicarea datelor bugetare și o abordare transparentă din partea Guvernului,” a precizat USR.

Președintele României, Klaus Iohannis, a trimis un mesaj de Ziua Minorităților Național. Este imperativ să rămânem uniţi, a spus Iohannis referindu-se la crizele multimple care au afectat România.
Mesajul a fost transmis marți cu prilejul Zilei Minorităților Naționale din România.

„Celebrăm, de Ziua Minorităţilor Naţionale din România, legătura puternică, transmisă de-a lungul generaţiilor, dintre toţi cetăţenii ţării noastre, care, indiferent de apartenenţa lor etnică, au pus în comun identitatea şi valorile specifice pentru a construi împreună un stat naţional unitar și o patrie a bunei convieţuiri. Astăzi, le urez <La mulți ani!> tuturor celor care aparţin minorităţilor: albaneză, armeană, bulgară, cehă, croată, evreiască, greacă, germană, italiană, macedoneană, maghiară, poloneză, romă, rusă lipoveană, ruteană, sârbă, slovacă, tătară, turcă și ucraineană”, a scris Iohannis în mesajul său.
Președintele a mai spus că statul român a avut în minorităţile naţionale şi în reprezentanţii acestora în Parlament „interlocutori valoroşi, colaboratori responsabili, care au participat la asigurarea unui climat de pace, de stabilitate şi de încredere socială, precum și la atingerea obiectivelor strategice pentru națiunea noastră”.

„Fiecare minoritate a dăruit României, de-a lungul istoriei sale, personalităţi de seamă, care au contribuit cu viziune şi generozitate la împlinirea destinului naţional, la desăvârşirea statului român modern, în care apărarea și respectarea drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale ocupă un loc central. Am încredere că minorităţile din țara noastră vor continua să cultive valorile comune europene şi vor rămâne dedicate viziunii unei Românii incluzive, democratice, în care toleranţa şi respectul vor prevala întotdeauna în faţa violenţei şi a urii, a discriminării şi a xenofobiei. În situaţia geopolitică actuală, este imperativ să rămânem uniţi, să fim solidari cu semenii afectaţi de război şi de crize multiple”, a precizat Klaus Iohannis.

PSD, PNL, UDMR și Minoritățile Naționale vor forma viitorul Guvern. De asemenea, partidele din alianță vor să aibă un candidat comun la alegerile prezidențiale. USR pare că se retrage din alianța pro-europeană.

Liderii alianței pro-europene s-au întâlnit luni seară și au continuat discuțiile pe tema realizării unui program comun de guvernare bazat pe principiile enunțate în acordul semnat de formațiunile componente.

„Considerăm că realizarea programului de guvernare este prioritatea fundamentală a acestei alianțe, de aceea, astăzi s-a discutat despre un set de reforme majore care urmează să fie finalizate și comunicate public în zilele următoare până la convocarea noului Parlament”, au transmis reprezentanții partidelor prin intermediul unui comunicat de presă.

USR nu a participat la discuțiile de luni.
„Reprezentanții alianței au luat act de faptul că, pentru a doua oară, reprezentanții USR decid să nu se prezinte la o reuniune stabilită dinainte a coaliției pro-europene, deși toți participanții - PSD, PNL, USR, UDMR și Grupul minorităților naționale - conveniseră deja că nu discută deocamdată despre distribuirea funcțiilor politice. PSD, PNL, UDMR și Grupul minorităților naționale au voturile necesare pentru a forma un Guvern și o majoritate parlamentară chiar și în eventualitatea în care USR va decide să nu mai facă parte din această coaliție. Considerăm însă că realizarea unei majorități pro-europene cât mai largi ar fi în interesul național”, mai scrie în comunicat.
De asemenea, formațiunile prezente la întâlnirea de luni au reconfirmat decizia de a avea candidat unic al alianței pro-europene pentru alegerile prezidențiale.

Nicușor Dan vrea să candideze la alegerile prezidențiale. Primarul general al Capitalei și-a anunțat intenția luni seara în cadrul unei conferințe de presă.

Nicușor Dan a anunțat oficial, într-o conferință de presă susținută la Primăria Capitalei, că va candida la alegerile prezidențiale din 2025. El a spus că va candida independent. De asemenea, Dan a dezvăluit faptul că a informat partidele politice despre intenția sa.

El s-a declarat deschis la discuții cu partidele pro-europene pentru o eventuală susținere.

Un tronson din Autostrada „Moldovei” A7 va fi dat în circulație în luna decembrie. Experții estimează că inaugurarea va avea loc în jurul datei de 20 decembrie. Șoseaua va fi gata cu patru luni înainte de termenul contractual și mult mai repede decât estimările experților independenți.

Data de 20 decembrie este luată în calcul de către constructor și autorități pentru a deschide traficul pe Lotul 3 din A7 Buzău – Focșani, a anunțat HotNews.ro. Este ultimul tronson din cele patru din A7, care unește cele două municipii reședință de județ.

Tronsonul are 36 de kilometri și va fi dat în circulație cu patru luni înainte de termenul contractual. Șoseaua este construită de UMB, compania lui Dorinel Umbrărescu.

ANAF dezminte categoric informațiile vehiculate recent în spațiul public, potrivit cărora, ”începând cu 2025, ANAF va percepe 10% din banii aflați în conturile bancare ale contribuabililor”.

Conform legislației în vigoare, contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS) se datorează pentru veniturile din investiții, cum ar fi dobânzile obținute din economiile bancare, dividendele, câștigurile de pe piața de capital, etc., dacă prin cumulare cu alte categorii de venituri (e.g. venituri din drepturi de proprietate intelectuală, agricultură, alte surse) se depăşeşte pragul anual de 6, 12 sau 24 salarii minime brute pe ţară.

Potrivit ANAF, contribuția de 10% se datorează la o bazâ anuală de 6, 12 sau 24 salarii minime brute pe țară, în funcţie de nivelul cumulat al veniturilor, respectiv de încadrarea venitului cumulat în ce trei intervale. De exemplu, dacă veniturile din dobânzi reprezintă singura sursă de venituri a contribuabilului în anul 2024, iar aceasta se ridică la 25.000 lei anual, CASS datorată este de 1.980 lei (3.300 lei x 6 x 10% = 19.800 lei x 10%) sau dacă veniturile din dobânzi se ridică la nivelul de 45.000 lei anual, CASS datorată este de 3.960 lei (3.300 lei x 12 x 10% = 39.600 lei x 10%).

Atenție! Este important de subliniat că nu se percep contribuții pentru sumele existente în conturile bancare, ci doar pentru dobânzile generate de aceste sume, dacă veniturile totale din investiții depășesc plafonul legal.
Regimul actual de plată a CASS pentru veniturile din investiții (inclusiv dobânzi) este instituit din anul 2018. ANAF încurajează contribuabilii să se informeze exclusiv din surse oficiale, pentru a evita confuziile sau interpretările greșite. Pentru informații fiscale cu caracter general contribuabilii pot apela call center la numărul 031.40.39.160.

Hotelul de Gheață de la Bâlea Lac se va redeschide pe 20 decembrie. Totuși, inaugurarea oficială va fi în ianuarie, în prezența ambasadorului Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în România, Giles Matthew Portman.

Primii turiști vor fi primiți pe 20 decembrie.

„Camerele sunt în mare parte finalizate, la fel și barul și zona de servire a mesei. Echipa condusă de sculptorul Eugen Petri lucrează acum la realizarea decorului interior, fiecare încăpere fiind înfrumusețată cu sculpturi și „tablouri în basorelief” inspirate din tema acestui sezon a proiectului: Muzica Clasică. Condițiile meteorologice din această iarnă ne-au fost de mare ajutor, astfel că am reușit finalizarea Hotelului de Gheață mai repede ca în sezoanele trecute. Suntem pregătiți să primim oaspeți și gata să le oferim experiențe inedite din cele mai frumoase, într-un loc unic în această parte a Europei”, a declarat Arnold Gunter Klingeis, inițiatorul proiectului.

Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în România, Excelența Sa Giles Matthew Portman, va participa vineri, 3 ianuarie, la festivitatea inaugurării oficiale a celui de-al 18-lea Hotel de Gheață de la Bâlea Lac.
Hotelul oferă camere duble și de familie. Paturile au structura de gheață, peste care e amplasată un grătar de lemn, saltea clasică și lenjerie cu pături, saci de dormit și blăni de oaie, care asigură confortul termic. Fiecare cameră a hotelului poartă numele unui compozitor sau dirijor celebru, în conformitate cu tema din acest sezon.

CFR Călători va avea în circulație zilnic, în medie, peste 1.000 de trenuri în perioada decembrie 2024-decembrie 2025. Compania feroviară anunță că noul mers al trenurilor va intra în vigoare pe 15 decembrie 2024 și va fi valabil până la data de 13 decembrie 2025.

În noul Mers al Trenurilor vor circula zilnic, în medie, 1100 trenuri ale CFR Călători.
Compania a introdus în circulație 4 trenuri noi București Nord – Brașov. Acestea sunt formate din rama electrică RE-IR Alstom Coradia Stream, alocată pentru exploatare operatorului național de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF).

Cele 4 trenuri noi IR proiectate pentru circulația în acest mers de tren nou sunt:
1 IR 16001 Bucureşti Nord (06.31) Brașov (08.59) 2h 28m
2 IR 16002 Brașov (10.25) Bucureşti Nord (12.58) 2h 33m
3 IR 16003 Bucureşti Nord (13.22) Brașov (16.00) 2h 38m
4 IR 16004 Brașov (16.27) Bucureşti Nord (19.00) 2h 33m.

De asemenea, în condițiile începerii lucrărilor la infrastructura feroviară „Quick Wins”, pe relația București Nord – Craiova, CFR Călători a planificat trenuri pe rute modificate, astfel:
-pentru a răspunde mai bine cerințelor și pentru menținerea relațiilor internaționale ce leagă principalele orașe din România cu Europa, circulă:
Trenul internațional IR 72 „Traianus”, în relația Craiova – Budapesta Keleti
Trenul internațional IR 73 „Traianus”, în relația Budapesta Keleti – Craiova
-introducerea unui tren nou în circulație IR 1599 în relația București Nord – Drobeta Turnu Severin, cu plecare din stația București Nord la ora 5.02 sosire în stația Drobeta Turnu Severin ora 12.19.
În condițiile demarării lucrărilor de electrificare și reabilitare a liniei de cale ferată Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor, pentru preluarea călătorilor în perioada sezonului estival din stațiile Cluj Napoca, Sighișoara, Câmpia Turzii, Copșa Mică, CFR Călători introduce în circulație trenurile IR sezoniere 1947/1948 în relația Cluj Napoca – Brașov și retur, ramuri la trenurile IR sezoniere 1941/1942 în stația Brașov.
În sezonul estival între principalele orașe din țară și litoral se asigură legătura cu trenuri directe, cu mențiunea că pe distanța Constanța – Mangalia și retur trenurile circulă în regim de tren Regio și la tarifele aferente acestui rang de tren.

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, anunță că a început plata primelor pentru toate pădurile plantate din PNRR. Anunțul a fost făcut miercuri seară, printr-un mesaj transmis pe Facebook.

„Asta înseamnă peste 2000 hectare, iar în acest moment încă se plantează pădure. Avem la dispoziție 2,9 milioane de lei ce vor fi trimiși în conturile fiecărui proprietar de pădure în zilele următoare. Sunt peste 20 de județe în care s-a împădurit deja. Așadar, dacă știi că ai făcut cerere către Garda Forestieră de la Râmnicu Vâlcea, de la București, de la Oradea sau de la Brașov, să-ți verifici contul în zilele următoare, pentru că banii sunt în drum spre tine”, a declarat Mircea Fechet.

El a explicat procedura prin care se pot obține fondurille pentru împădurire.

„Avem bani de la AFM, plătim proiectarea, plătim execuția lucrărilor de împădurire, plătim până și gardul, dar cel mai frumos lucru este că în următorii 20 de ani, în fiecare an primești 456 de euro la hectar, primă pentru pădurea nou-înființată”, a adăugat ministrul Fechet.

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale MMSS anunță că a finalizat cu succes procedura audierilor pentru procesul de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) care a avut loc în cadrul Comitetului pentru Ocuparea Forței de Muncă și Afaceri Sociale (ELSAC) al OCDE.

În urma analizei măsurilor concrete luate de România în domeniul muncii și solidarității sociale, Comitetul ELASC a evaluat pozitiv reformele pentru dezvoltarea pieței muncii, a formării profesionale, protecției sociale și a politicilor legate de migrație pentru protejarea pieței interne.

„Comitetul a evidențiat tendințele pozitive de pe piața muncii și rezultatele sociale din ultimii ani și felicită România pentru reformele implementate în ultimii ani, precum și pentru reformele planificate în continuare. (…) În lumina acestor progrese, sunt bucuros să vă informez că în urma evaluării, comitetul ELASC a decis să propună accederea României la OCDE”, a transmis Ilze Zvidrina, președintele Comitetului pentru Ocuparea Forței de Muncă și Afaceri Sociale.
„Aderarea la OCDE marchează un pas important pentru dezvoltarea României. Aceasta va aduce oportunități mai bune de angajare, o protecție socială mai solidă și un cadru economic mai stabil. Este un moment care marchează angajamentul ferm al României de a progresa alături de economiile dezvoltate ale lumii”, a declarat Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale.

Prin aderarea la OCDE, România se alătură unui grup de țări care respectă cele mai bune practici internaționale în domeniul economic și social. Asta înseamnă beneficii semnificative pentru toți românii, printre care se numără:
• Stabilitatea economică: România va beneficia de standarde și politici economice bine reglementate, ceea ce va conduce la o creștere economică sustenabilă și la crearea mai multor locuri de muncă;
• Accesul la practici internaționale: Implementarea celor mai bune practici din cadrul OCDE va duce la îmbunătățirea calității vieții, asigurând un mediu de muncă mai sigur și mai echitabil;
• Creșterea investițiilor: Prin adoptarea unor politici economice transparente și eficiente, România va deveni un mediu mai atractiv pentru investitori, ceea ce va genera noi oportunități pentru toți cetățenii;
• Protecție socială extinsă: Aderarea va sprijini dezvoltarea de noi măsuri de protecție socială, menite să ajute cetățenii vulnerabili și să reducă inegalitățile sociale.

Cele mai citite

Error: No articles to display