Dalia Birsan

 NAVROM BAC S.R.L. efectuează treceri cu bacul și noaptea, astfel:

- din I.C. Brătianu la orele 23.00, 01.00, 03.00, 05.00;

- din Galați la orele 24.00, 02.00, 04.00,

LA ACELEAȘI TARIFE DE ZI

Un fost prorector al Universităţii „Dunărea de Jos” Galați a fost arestat 30 de zile, sub aspectul „comiterii unei infracţiuni de delapidare în formă continuată a infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată şi agravantă, participaţie improprie la infracţiunea de fals în formă continuată şi de asemenea participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual în formă continuată”.

În urma anchetei, s-a reţinut că Dragoş Opreanu în calitate de funcţionar public acesta ocupând funcţia de director interimar al unei direcţii din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” Galaţi - 30.06.2016 -10.08.2017, director al aceleiaşi direcţii în perioada 11.08.2017 - 23.02.2020 şi persoană cu funcţie de conducere în cadrul aceleiaşi unităţi de învăţământ superior menţionată anterior, responsabilă cu managementul resurselor umane şi activitatea juridică - 24.02.2020 - 25.02.2021. cu drept de gestiune şi dispoziţie în ceea ce priveşte resursele băneşti alocate direcţiei/direcţiilor conduse, în perioada 30.06.2016 - 25.02.2021, şi-a însuşit în interesul său suma de 270.726,50 lei ce i-a fost predată de către cinci martori (consilieri juridici în cadrul direcţiei menţionate), precum şi de o martoră care ocupa funcţia de administrator patrimoniu în cadrul instituţiei de învăţământ. 

Inculpatul i-a determinat pe aceştia să solicite în numerar de la casieria universităţii suma însuşită (un număr de 68 de operaţiuni de acordare avansuri), prin întocmirea unor documente în care au atestat nereal că sumele solicitate/ridicate erau folosite pentru plata unor taxe judiciare de timbru la oficiile poştale din municipiul Galaţi, taxe necesare în dosarele înregistrate pe rolul inst anţelor judecătoreşti în care universitatea a formulat acţiuni şi cereri (deşi, conform O.U.G. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, instituţia de învăţământ, fiind o instituţie publică, nu plăteşte decât în mod excepţional taxe judiciare de timbru). Aceste fapte au fost încadrate la delapidare în formă continuată.

Procurorii au mai stabilit că, în perioada 30.06.2016 - 26.02.2021, Dragoș Opreanu a alterat un număr de 610 înscrisuri oficiale, respectiv chitanţe emise de Compania Naţională Poşta Română S.A. - Oficiul Judeţean de Poştă Galaţi, prin care s-a atestat plata unor sume de bani de către Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi, cu titlu de taxe judiciare de timbru, prin scanarea originalelor şi intervenţia pe documentele astfel obţinute asupra sumelor consemnate real, care au fost majorate de 100 de ori pe fiecare document scanat/chitanţă, folosind înscrisurile obţinute (alterate) atât pentru a crea aparenţă de legalitate a cheltuirii sumei de 270.726,50 lei ridicată din casieria universităţii de cei cinci martori susmenţionaţi, cât şi pentru a-şi acoperi însuşirea în interes personal a sumei menţionate, adică fals material în înscrisuri oficiale în varianta agravată şi în formă continuată.

Mai mult, inculpatul i-a determinat pe cei cinci martori să folosească, din culpă, cele 610 chitanţe pe care le-a falsificat în modalitatea descrisă anterior, pentru a crea aparenţă de legalitate a utilizării sumelor ridicate din casieria universităţii de martorii menţionaţi - participaţie improprie la infracţiunea de uz de fals în formă continuată (610 acte materiale);

„A determinat, cu intenţie, mai mulţi funcţionari publici din cadrul instituţiei de învăţământ să ateste nereal (să completeze şi să semneze), din culpă, într-un număr de 449 de înscrisuri oficiale aparţinând Universităţii „Dunărea de Jos” Galaţi (referate de necesitate şi oportunitate, angajamente bugetare, propuneri de angajare a unor cheltuieli, ordonanţări de plată, dispoziţii de plată, registru de casă şi deconturi de cheltuieli) împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv necesitatea eliberării, eliberarea şi utilizarea sumei de 270.726,50 lei din casieria universităţii în scopul plăţii taxelor judiciare de timbru, sumă pe care şi-a însuşit-o, semnând şi o parte din înscrisurile oficiale falsificate în modalitatea descrisă, respectiv un număr de 171 (referate de necesitate şi oportunitate, propuneri de angajare a unor cheltuieli, ordonanţări de plată, deconturi de cheltuieli şi dispoziţii de plată) - participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual (449 acte materiale)”, au transmis procurorii. 

 

Guvernul României a aprobat proiectul Ordonanței de urgență privind înfiinţarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate.

„E bine să existe o agenție specializată pentru că lipsa investițiilor în ultimii 30 de ani în sectorul sanitar public a creat o mare nemulțumire și a limitat accesul pacienților la servicii de sănătate. Instituția va fi condusă de un președinte interimar pe care – conform acordului cu Comisia Europeană -, Ministerul Sănătății trebuie să îl desemneze pentru o perioadă de 6 luni iar până la finalul anului, această agenție ar trebui să aibă cel puțin 52 de posturi ocupate. E nevoie de oameni bine pregătiți care să ducă la bun sfârșit dezvoltarea infrastructurii în Sănătate”, a declarat Alexandru Rafila, ministrul Sănătății.

Agenția Națională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate (ANDIS) va fi o instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Sănătății și va avea drept rol principal dezvoltarea infrastructurii de sănătate.

Agenția va avea ca obiective principale preluarea, continuarea și finalizarea celor 3 proiecte de construcție a spitalelor regionale Iași, Cluj și Craiova și preluarea a cel puțin 3 proiecte de construcție de unități spitalicești din lista de 25 de investiții în infrastructura publică nouă prevăzută în Planul Național de Redresare și Reziliență.

A fost lansat proiectul pilot „Platforma europeană de e-learning pentru antreprenoriat în vederea sprijinirii IMM-urilor în a se adapta la contextul actual”, în valoare de 890.500 euro, inițiat de eurodeputatul Victor Negrescu și implementat de Direcția Generală Piață Internă, Industrie, Antreprenoriat și IMM-uri din cadrul Comisiei Europene, prin care se va crea o platformă multilingvă integrată de sprijin și formare pentru IMM-uri și antreprenori în vederea accesării oportunităților europene.

La evenimentul de lansare, organizat de Agenția Executivă pentru Consiliul European pentru Inovare și IMM-uri (EISMEA) au participat, alături de eurodeputatul Victor Negrescu, o serie de invitați din cadrul Comisiei Europene și partenerii oficiali ai proiectului.

„Platforma pe care se axează proiectul pilot va conține exemple de bune practici din Europa, soluții privind accesarea fondurilor europene, training-uri și module interactive disponibile gratuit pentru antreprenori. Aceasta va integra, de asemenea, componente de formare și consultanță, și va permite schimburi de expertiză și networking. Cursurile și workshop-urile vor fi structurate în module, vizează dezvoltarea competențelor antreprenoriale, educația financiară, componenta de sustenabilitate în antreprenoriat, precum și îmbunătățirea competențelor digitale, și se vor adresa atât antreprenorilor cu experiență, cât și celor fără experiență în antreprenoriat. În acest sens, prin acest proiect pilot pe care l-am inițiat, sprijinim direct IMM-urile și antreprenorii în vederea adaptării la provocări și noul context economic precum și în vederea valorificării pieței unice și internaționalizării”, a declarat eurodeputatul Victor Negrescu în cadrul evenimentului de lansare a proiectului pilot.

Totodată, eurodeputatul Victor Negrescu a subliniat importanța accesibilității și sustenabilității proiectului pilot, astfel încât să genereze valoare adăugată și rezultate tangibile. În acest sens, eurodeputatul a amintit proiectul pilot TaxEdu, pe care l-a inițiat în anul 2017, care este și în prezent o platformă educațională interactivă ce promovează educația financiară.  

Proiectul pilot „Platforma europeană de e-learning pentru antreprenoriat în vederea sprijinirii IMM-urilor în a se adapta la contextul actual” face parte dintr-o serie de inițiative pilot susținute de eurodeputatul Victor Negrescu, care a reușit până în prezent să genereze proiecte în valoare totală de peste 60 de milioane de euro în domenii precum educația, IMM-urile sau sectorul inovației. 

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis o scrisoare Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, cu prilejul aniversării Zilei Oficiale de Naștere și a celebrării Jubileului de Platină.

„Cu prilejul aniversării Zilei Oficiale de Naștere și a celebrării Jubileului de Platină, am deosebita onoare de a transmite Majestății Voastre, în numele poporului român și al meu personal, cele mai calde felicitări, alături de urări de pace și prosperitate pentru Familia Regală și poporul britanic.

Sărbătorirea de către Majestatea Voastră a Jubileului de Platină reprezintă un moment istoric și un simbol al devotamentului deplin în slujba cetățenilor.”, a transmis Președintele României Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

De asemenea, în scrisoarea adresată Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a, Președintele Klaus Iohannis și-a exprimat convingerea că Parteneriatul Strategic care leagă România și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord va continua să fie consolidat, în beneficiul ambelor națiuni

Președintele PSD Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, a participat miercuri, 1 iunie 2022, la Ziua Porților Deschise de la Palatul Parlamentului, cu ocazia Zilei Copiilor.

„Parlamentul este azi un imens teren de joacă pentru copii! Este atât de frumos și reconfortant să îi vezi pe cei mici în locul celor mari care sunt în celelalte zile ale anului. M-am simțit extraordinar printre copii și printre jocurile copilăriei. La mulți ani, tuturor copiilor!” a scris Marcel Ciolacu pe Facebook după eveniment.

CNAIR adresează utilizatorilor rețelei de drumuri naționale și autostrăzi rugămintea de a verifica cu atenție datele de identificare ale vehiculelor înainte de achitarea rovinietei/peajului, indiferent de modalitatea aleasă (SMS, în punctele de distribuție, terminale asistate/neasistate, portaluri sau aplicații destinate telefoanelor mobile).
 
 
Această atenționare vine în urma înregistrarii la nivelul CNAIR, de la începutul anului 2022, a unui număr de peste 500 de solicitări de corecție a numerelor de înmatriculare. Multe dintre aceste solicitări au fost transmise ulterior primirii unor procese-verbale de constatare a contravenției.
 
Astfel, chiar și în condițiile în care corecțiile solicitate se pot realiza, procesele-verbale de constatare a contravenției încheiate nu pot fi anulate de către CNAIR, ci doar de o instanță de judecată și doar în urma formulării, de către utilizatori, a unor plângeri contravenționale împotriva acestora.
 
Cele mai des întâlnite erori au fost: inversarea cifrelor aferente numărului de înmatriculare a vehiculului (Ex: _89_ în loc de __98___);
un caracter greșit din combinația de trei litere aferentă numărului de înmatriculare (Ex: ___AFA în loc de ___APA);
 
„Prin urmare, o atenție sporită din partea utilizatorilor la achitarea tarifelor va conduce la evitarea tuturor demersurilor pentru încercarea de anulare a proceselor-verbale de constatare a contravenției și, implicit, la o degrevare a instanțelor de judecată”, a transmis CNAIR. 

Accident pe Faleza Superioară a Dunării din Galaţi, după ce două maşini care se deplasau pe banda a două de circulaţie, s-au ciocnit. Una dintre ele s-a răsturnat.

În urma impactului, conducătorul autoturismului aflat în faţă a pierdut controlul direcţiei, a pătruns pe sensul opus de mers, maşina lovindu-se de un copac şi răsturnându-se.

La faţa locului a ajuns o ambulanţă SMURD pentru a oferi primele îngrijiri. Bărbatul aflat la volan a suferit leziuni a fost transportat la spital.

Testul alcoolscop s-a dovedit negativ în cazul ambilor conducători auto.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Zeci de echipamente medicale de ultimă generație au intrat recent în dotarea Spitalului Județean de Urgență din Galați, a anunțat Costel Fotea, președintele CJ Galați. 
 
Potrivit sursei citate, este vorba despre 54 de echipamente folosite în mai multe secții medicale ale Spitalului, pentru a diagnostica, trata și monitoriza pacienții: electrocardiografe, monitoare funcții vitale, holtere EKG, videocoledocoscop, sistem complet echipat de testare la efort, injectomate și electrocardiografe portabile. 
 
Valoarea acestei investiții este de peste 1,3 milioane de lei, fonduri din bugetul Consiliului Județean Galați.

 

De la Paper Boat, un concurs de bărcuțe confecționate exclusiv din hârtie,  au trecut la construcția primei ambarcațiuni în mărime naturală, din pet-uri, care să plutească pe lacul Brateș, plină cu … pasageri.

 Studenții de anul I de la Facultatea de Arhitectură Navală, a Universității „Dunărea de Jos” din Galați, care au realizat, în cinci săptămâni, o barcă din pet-uri de 2,5 metri lungime, 1,7 metri lățime, 0,7 metri înălțime și greutatea de 36 de kilograme, ce permite urcarea a doi oameni la bord.

Echipa care a realizat designul, calculul și construcția efectivă a barcii este formată din: Adelin Tănase, Ștefan-Iulian Rață (câștigătorii locului I și II de la Paper Boat), cărora li s-au alaturat Robert Lupu, Aurelian Agache și Daniel Grigori, toți boboci ai Facultății. Ambarcațiunea a fost asamblată într-o sală în clădirea Bazinului de carene din Campusul Științei. La colectarea materialelor reciclabile au contribuit toți studenții din anul I, care au strâns nici mai mult, nici mai puțin de 1500 de pet-uri, jumătate fiind folosite la execuția bărcii. Lansarea la apă s-a făcut pe lacul Brateș.

„Pe lângă partea de ecologizare, acțiunea le-a permis studenților să învețe să planifice temeinic activitățile, să soluționeze problemele ivite pe parcurs, să își asume fiecare decizie și să muncească până la realizarea produsului final. Fiind abia în anul I, neavând cunoștințe despre proiectarea formelor navei, despre calcule de carene și de stabilitate, tehnologii de asamblare și/sau execuție, tinerii au fost nevoiți să se documenteze la fiecare pas. În cele cinci săptămâni, ei au experimentat proiectarea formelor carenei, au înțeles importanța planului de forme și a diagramelor de carene, au efectuat calcule privind flotabilitatea, bordul liber, pescajul la plină încărcare. Practic, au dat dovadă de curiozitate, perseverență, curaj, așa că suntem mândri de ei și îi felicităm”, a declarat șef lucrări Alina Modiga, tutorele studenților de anul I de la Facultatea de Arhitectură Navală și inițiatorul proiectului.

Competiția ar putea deveni o tradiție, spun reprezentanții facultății.

 „Suntem la prima ediție a acestui concurs, barca o vom păstra în curtea bazinului, ba chiar ne gândim la un sistem de propulsie, cu rame sau cu vele. Vom încerca, de la o generație la alta, să ridicăm ștacheta și să creștem cerințele concursului. Construcția unei ambarcațiuni reprezintă un bun prilej de a învăța lucruri noi, de a proba și consolida noțiuni teoretice, de a lucra în echipă”, a explicat Gabriel Popescu, decanul Facultății de Arhitectură Navală.