La toamnă am putea avea un șaptelea val COVID, anunță ministrul sănătății, Alexandru Rafila, în condițiile în care în prezent își face tot mai simțită prezența al șaselea val de infecții, în care varianta BA.5 a Omicron continuă să fie dominantă.
„În toamnă, e posibil să mai existe - și n-aș vrea să facem speculații, dar toată lumea menționează posibilitatea existenței unui nou val pandemic, spre sfârșitul anului, dacă una dintre tulpinile modificate care se transmite și mai ușor devine dominantă. Aceasta este ciclicitatea acestei infecții, ne-am obișnuit cu ea. Avem perioade de acalmie, perioade de transmitere susținută. Important este să nu avem cazuri grave și să oferim oamenilor asistență medicală ambulatorie și acces la antivirale în valurile pandemice”, a subliniat ministrul sănătății.
Întrebat dacă valul 7 ar fi posibil spre finalul acestui an, Alexandru Rafila a spus: „E posibil și un val 7, dar nu vreau să speriem lumea, n-are niciun fel e rost. Trebuie să fim echilibrați. Important este să nu avem victime sau să fie cât mai puține”, a declarat Rafila, potrivit Digi 24.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.