Deputatul Viorica Sandu: Schema de sprijin pentru creșterea competitivității firmelor românești Recomandat

Deputatul Viorica Sandu anunță că s-au semnat contractele de finanțare prin schema de ajutor de minimis „Sprijin acordat pentru implementarea Programului de creştere a competitivităţii produselor industriale”.

„Inițiativa ministrului Economiei are ca obiectiv creșterea rezilienței și performanței companiilor românești. Dovadă stau rezultatele economice peste așteptări, ale anului trecut, care își au originea inclusiv în sprijinul sistematic asigurat prin pachete de programe/ajutor de stat bine țintite care să asigure multiplicare și plusvaloare. La ministerul Economiei s-au semnat acordurile de implementare efectivă, prin care 5 companii importante din industria prelucrătoare, cu cifre consistente de afaceri și mulți salariați, primesc, sub formă de grant, câte 200 000 de euro pentru creșterea competitivității”, a transmis Viorica Sandu, pe Facebook.

Potrivit sursei citate, plata se va efectua eşalonat, prin rambursarea cheltuielor în baza documentelor justificative.

„Fondul total alocat este de 30 de milioane de lei, aprox. 6 milioane de euro. În prezent se derulează cea de-a doua sesiune de depunere de proiecte care se încheie pe data de 24 martie, iar de la momentul deschiderii schemei de minimis, Ministerul Economiei a aprobat 6 cereri de finantare”, a mai adăugat Sandu.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.

Cele mai citite

Error: No articles to display