Înalta Curte de Casație și Justiție a decis definitiv, joi, condamnarea lui Mario Iorgulescu la 8 ani și 8 luni de închisoare, în dosarul accidentului rutier mortal produs în 2019.
Instanța supremă a contopit mai multe pedepse primite de acesta: 7 ani de închisoare pentru ucidere din culpă, 2 ani pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și 3 ani pentru complicitate la lipsire de libertate într-un alt dosar.
„Aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare, la care adaugă un spor de 1 an şi 8 luni închisoare (...), urmând ca inculpatul Iorgulescu Gino Mario să execute pedeapsa principală rezultantă de 8 ani şi 8 luni închisoare”, se arată în minuta deciziei pronunțate de ÎCCJ.
Totodată, instanța a dispus interzicerea, pentru o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei, a mai multor drepturi, printre care dreptul de a conduce vehicule și dreptul de a ocupa funcții publice.
Dosarul are la bază accidentul rutier produs în noaptea de 8 spre 9 septembrie 2019. Potrivit anchetatorilor, Mario Iorgulescu conducea în București cu viteze de peste 140 km/h, având o alcoolemie de 1,96 g/l și fiind sub influența cocainei. Acesta ar fi trecut pe culoarea roșie a semaforului și a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism, al cărui șofer a murit pe loc.
După accident, Mario Iorgulescu a fost transferat în Italia și nu a fost audiat direct de procurori sau judecători pe parcursul procesului.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.