Deputatul PSD Viorica Sandu a anunțat că a votat, în Parlament, două măsuri menite să sprijine românii și să promoveze un viitor mai curat și mai sigur.
„Pentru toți cei care au panouri solare sau vor să producă energie verde, avem vești bune. Legea inițiată de PSD oferă prosumatorilor mai multă libertate, echitate și predictibilitate”, a declarat Viorica Sandu.
Potrivit legii, energia produsă la casă poate fi utilizată și într-un apartament, dacă există același furnizor și aceeași rețea de distribuție. Compensarea se realizează lunar între energia produsă și cea consumată, iar surplusul poate fi reportat până la 24 de luni, fiind achitat la final în bani.
De asemenea, dacă persoana are același furnizor de gaze, poate compensa și factura la gaze, iar furnizorii sunt obligați să emită facturi clare și corecte, conform reglementărilor ANRE.
„Această lege aduce mai multă transparență și flexibilitate pentru toți cei care investesc în energie verde. Fiecare kilowatt produs contează — pentru oameni, pentru economie și pentru mediu”, a mai subliniat deputatul.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.