Președintele PSD va fi ales cu ajutorul unui sistem electronic, la congresul care va avea lor pe 24 august. Participanții vor vota, pe telefon, în baza unui cod QR, a explicat purtătorul de cuvânt al PSD, senatorul Lucian Romașcanu.
Metoda reprezintă o premieră pentru PSD.
„Vom avea o premieră. La acest congres se va vota președintele electronic, pe telefonul mobil, în baza unui cod QR individual, pe care îl va primi fiecare delegat pe spatele legitimației. Pe acel QR, va avea acces și la documentele partidului, iar când se deschide sesiunea de vot se va vota acolo”, a declarat Lucian Romașcanu.
Purtătorul de cuvânt a mai spus că metoda este una sigură și rapidă.
„Din experiența trecută, votul fizic însemna câteva ore, la câteva mii de delegați. Numărarea însemna alte câteva ore, votul fizic dura ore, iar lucrările efectiv s-ar fi desfășurat cu foarte puțină lume în sală. Este un vot secretizat. Nu se știe cine a votat și ce a votat. Este asigurată această secretizare de aplicația care ne-a fost prezentată. Acest vot se va închide în 15 minute, cu rezultat cu tot”, a precizat Lucian Romașcanu.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display