Marcel Florea

„Am fost gazda primei ședințe a Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia din acest an, unde alături de colegii mei, președinții consiliilor județene Teleorman, Argeș, Călărași, Dâmbovița, Prahova și Giurgiu, am dezbătut și aprobat proiecte importante pentru progresul comunitățiilor noastre.

Mulțumesc tuturor celor implicați, pentru contribuția și angajamentul lor în realizarea obiectivelor noastre comune!

Să continuăm strânsa noastră colaborare pentru a face regiunea Sud Muntenia un loc mai bun pentru toți locuitorii săi!”, a subliniat într-o postare online Marian Pavel, președintele Consiliului Județean Ialomița.

„Încă o dată, județul Constanța servește drept punte strategică între țările riverane ale Mării Negre și partenerii internaționali în cadrul exercițiului multinațional "SEA SHIELD 2024". Aceasta se datorează, nu doar infrastructurii portuare și resurselor logistice din Constanța, ci și profesionalismului și dedicării deosebite a Forțelor Navale Române față de valorile și principiile NATO.

Timp de două săptămâni, peste 2.200 de militari din 12 state se vor antrena în Marea Neagră și vor demonstra, pe lângă capacitățile operaționale, solidaritatea și determinarea aliaților în fața provocărilor de securitate din zona Mării Negre.

Am încredere deplină că și de această dată militarii români vor reprezenta cu mândrie țara și angajamentul pentru securitatea națională!”, a subliniat Mihai Lupu, Președintele Consiliului Județean Constanța, la deschiderea exercițiului.

Una dintre cele mai frecvente solicitări primite din partea cetățenilor a fost legată de procesul birocratic și dificultatea în obținerea documentelor. Odată cu lansarea proiectului de digitalizare "Introducerea de sisteme SMART pentru reducerea birocrației din municipiul Drobeta Turnu Severin", și introducerea opțiunii de depunere online a documentelor, solicitările cetățenilor sunt soluționate mai rapid și mai eficient.
Astfel, timpul de așteptare pentru eliberarea documentelor de urbanism, acte esențiale pentru proiectele cetățenilor, a fost redus de la 20 zile la maxim 5 zile.
La acestea se adaugă și alte documente emise și activități desfășurate de structura Arhitectului Șef, mai spune Marius Screciu, pe pagina sa de socializare

”Spitalul Județean de Urgență din Alexandria va avea parte de progrese impresionante în ceea ce privește modernizarea și extinderea infrastructurii sale. Lucrările de construcție a unui nou corp de 5 etaje au început în noiembrie 2023 și vor fi finalizate în septembrie 2025. Această investiție importantă în valoare de 100 de milioane de lei este susținută în mare parte din fonduri europene și bugetul județului”- GÂDEA ADRIAN IONUȚ, președintele CJ Teleorman

Încă de la începutul activității, conducerea Consiliului Județean Argeș a înțeles nevoile stringente din sistemul de sănătate și a căutat permanent soluții pentru a le putea rezolva. Astfel, în ultimii ani s-au făcut cele mai mari investiții în infrastructura sanitară și în dotarea cu aparatură medicală, din dorința ca argeșenii să poată beneficia de asistență medicală în condiții cât mai bune.

Însă, cu certitudine, în sistemul de sănătate, oamenii sunt resursa cea mai valoroasă. Iar, astăzi, de Ziua Mondială a Sănătății, conducerea Consiliului Județean Argeș transmite mulțumiri tuturor celor care se pun în slujba sănătății argeșenilor, îndeplinind această misiune nobilă, prin devotament, dăruire și profesionalism.

„Pe 7 aprilie, Ziua Mondială a Sănătății, vă felicităm și vă asigurăm în continuare de tot sprijinul!”- președintele Consiliului Județean Argeș.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a anunțat că Hotărârea privind aprobarea programului de susţinere a crescătorilor de porci de reproducție din rasele Bazna şi/sau Mangalița pentru anul 2024 a fost adoptată de Guvernul României în ședința din data de 4 aprilie 2024. Actul normativ are în vedere susţinerea crescătorilor de porci de reproducție din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa, pentru anul 2024, în vederea creșterii numărului de animale de reproducție deținute și sporirea numărului de produși valorificați de la acestea.

Beneficiarii schemei de ajutor de minimis pot fi crescătorii de porci de reproducție din rasele Bazna și/sau Mangalița, respectiv:

producătorii agricoli PFA, II și IF,

producătorii agricoli societăţi agricole,

producătorii agricoli persoane juridice.

Valoarea totală maximă a schemei de ajutor de minimis este de 1.000.000 lei şi se asigură din bugetul aprobat Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2024. Facem precizarea că valoarea sprijinului a crescut față de anul 2023, de la 1.200 lei/ scroafă/ an, la 2.000 lei/scroafă/an.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare, a transmis, spre certificare și rambursare, o declarație de cheltuieli în valoare de 2 miliarde lei, echivalentul a peste 403 milioane euro.

Astfel, valoarea totală a declarațiilor de cheltuieli transmise de Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare a ajuns la 10,09 miliarde euro, însemnând o rata de absorție de 108,07%.

Grija pentru sănătatea brașovenilor rămâne o prioritate constantă pentru mine. Astfel, în ședința de guvern de astăzi, la propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, au fost aprobați indicatorii tehnico-economici pentru un proiect ambițios de modernizare a Spitalului Orășenesc Rupea. Indicatorii tehnico-economici au fost avizați în Consiliul Interministerial de Avizare a Lucrărilor Publice de Interes Național și Locuințe în luna noiembrie 2023, iar acest proiect va răspunde nevoilor a aproape 35.000 de locuitori, mulți dintre ei fiind pensionari și asistați social, care se vor bucura de o infrastructură medicală avansată și de o gamă largă de servicii specializate.

Proiectul nu numai că va transforma clădirea principală și anexele acesteia într-un centru medical modern, dar va și crește capacitatea spitalului la 80 de paturi pentru spitalizare continuă și 5 paturi pentru spitalizare de zi, asigurând, în același timp, un mediu sigur și accesibil pentru toți pacienții. Cu o investiție totală de 101.872.000 de lei și o durată estimată de realizare de 28 de luni, acest proiect reprezintă o investiție în viitorul sănătății în comunitatea noastră.

Localitățile Gheorghe Lazăr, Scânteia, Valea Ciorii, Cosâmbești, Bucu și Mărculești s-au reunit sub ADI Lunca Ialomiței și au primit finanțare în cadrul programului Anghel Saligny pentru proiectul “Înființare sistem inteligent de distribuție gaze naturale”.

”Această inițiativă va aduce beneficii imense locuitorilor noștri, contribuind la confortul și bunăstarea comunității locale.

La întâlnirea cu proiectantul am clarificat câteva aspecte tehnice și am pus bazele pentru o colaborare productivă în vederea finalizării proiectului.

Ne angajăm să lucrăm intens pentru a asigura o implementare eficientă a acestui proiect vital pentru dezvoltarea județului nostru”, a mai precizat Marian Pavel într-o postare online

Modernizăm de la zero 60 de kilometri, pe ruta Bălăbănești – Bălășești – Ciureștii Noi – Ciureștii Vechi – Cotoroaia – Cerțești – Blânzi – Corod – Valea Mărului – Slobozia Conachi – Schela (ferma de la Greaca) – Șendreni (extravilan) - intersecția cu DN25 (pod sat Traian).

Au început deja lucrările pe acest tronson, în acest moment, acționându-se la:

- Cerțești, în interiorul localității

- Cotoroaia, în exteriorul localității

- Schela, în extravilanul localității

- între Valea Mărului și Corod

În această etapă a lucrării se lărgește partea carosabilă de la 5 la 6,5 metri, așa cum vom face pe tot traseul drumului acolo unde este nevoie, a declarat Costel Fotea, președintele CJ Galați

 

Cele mai citite

Error: No articles to display