„Contribuim la cheltuielile pe care le implică programul de masă caldă și „Școală după școală” pentru 85 de elevi din trei comune”, anunță Tamás Sándor, președintele C.J. COVASNA, pe pagina de facebook a instituției
Totodată, suntem informați că, în primul semestru al anului 2024, în județul Covasna programul After-school este frecventat de 1 grupă în comuna Arcuș, 3 grupe în comuna Ozun și 1 grupă în comuna Chichiș. Consiliul Județean Covasna alocă 40.000 lei în acest scop.
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI), în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Transport 2021-2027, a semnat contractului de finanțare pentru proiectul „Modernizarea și dezvoltarea Portului Constanța Sud, prin crearea de facilități de operare a containerelor și mărfurilor în zona administrată de către C.Steinweg România SRL - Faza 2”
Proiectul, care va fi implementat în municipiul Constanța, a fost depus în cadrul apelului „Dezvoltarea infrastructurii de transport în sectorul naval (porturi maritime, căi navigabile interioare și porturi interioare) - proiecte fazate din perioada 2014-2020” aferent Priorității 7. Dezvoltarea transportului naval și multimodal, respectiv obiectivului de politică „O Europă mai conectată”. Investiția vizează atât finalizarea lucrărilor realizate în etapa I a proiectului început în cadrul Programului Operațional Infrastructura Mare 2014-2020, cât și operaționalizarea platformei portuare.
Contractul de finanțare contribuie la amenajarea unei platforme portuare, care să ofere multiple funcționalități, scopul principal fiind acela de depozitare şi de manipulare a mărfurilor tipice (generale, containere, mărfuri agabaritice şi mărfuri în vrac) care sunt operate în portul Constanța Sud. Suprafața totală a platformei este de cca 2.19 ha și se află în zona de depozitare.
Valoarea totală a proiectului este de 21.047.103,84 lei, din care valoarea totală eligibilă este de 12.416.687,28 lei (6.084.176,77 lei - Fondul de Coeziune și 6.084.176,77 lei - bugetul de stat) și valoarea cofinanțare eligibilă a beneficiarului 248.333,75 lei. Finanțarea nerambursabilă în cadrul acestui apel reprezintă ajutor de stat acordat în baza Deciziei Comisiei Europene.
Reprezentantul Ministerului Dezvoltării a verificat stadiul lucrărilor din șantierele deschise în Pitești prin Compania Națională de Investiții, a anunțat printr-o postare online, Cristian Gentea, Primarul municipiului Pitesti.
Ministrul secretarul de stat Niculae Vlad Stefan a constatat eficiența constructorilor în majoritatea locațiilor, lucrări în termen, grafic respectat!
Acolo unde sunt întârzieri, măsurile vor fi de natură a readuce în perioada contractată finalizarea lucrărilor.
Vă reamintesc, avem 9 obiective mari în execuție, de la creșe, grădiniță, la săli de sport, baze sportive și complex sportiv, finanțate de CNI!
Alte 3 obiective sunt foarte aproape de organizarea de șantier, printre ele și Stadionul Nicolae Dobrin, și, avem pe lista sinteză: dispensarul, încă o creșă și o bază sportivă!
Și suntem pregătiți pentru a accesa alte fonduri!
În fiecare an, la 20 martie se marchează Ziua Internaţională a Francofoniei, sub tutela Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei, din care și România face parte, precum şi Ziua Limbii Franceze, în organizarea ONU. Zilele sunt dedicate milioanelor de oameni din ţările francofone, dar şi din acele ţări unde limba franceză este mai puţin răspândită.
„Iașul are trainice colaborări cu mediul cultural și cel academic francez și subliniez din nou excelentele relații de colaborare cu Institutul Francez și Ambasada Franței, cu ai căror reprezentanți am avut întotdeauna un dialog deschis, prietenesc și foarte aplicat!
Iașul este un oraș francofon prin excelență, istoria sa din secolul al XIX-lea fiind strâns legată de cea a Franței, numeroasele monumente de o valoare incontestabilă purtând pecetea talentului și harului artistic al arhitecților și artizanilor francezi. Inclusiv aspectul arhitectonic al maiestoasei clădiri a Primăriei Municipiului Iași poartă din 1893 semnătura arhitectului francez Paul Gottereau.
Totodată, în Centrul Cultural European pe care l-am creat în Palatul Braunstein își desfășoară parțial activitatea și Institutul Francez Iași care a fost de-a lungul a peste trei decenii un adevărat catalizator al ideilor originale, al inovației artistice, al promovării culturii și civilizației franceze, al istoriei și științei.
Pentru Primăria Municipiului Iași a fost mereu și este în continuare o adevărată bucurie și o onoare să colaborăm permanent în proiecte variate, care au devenit deja o frumoasă tradiție în peisajul nostru cultural!”, a postat primarul Mihai Chirică, pe pagina de facebook.
Drumul de 19 kilometri, dintre care 13 kilometri cu profil de drum expres, care va face legătura între centura municipiului Oradea şi autostrada Transilvania (tronson dintre Biharia şi frontiera cu Ungaria), este aproape finalizat, urmând să fie inaugurat în perioada imediat următoare, după cum va decide CNAIR, a informat vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Bihor, Mircea Mălan.
Deschiderea traficului este estimată între 22-26 martie. Acest drum va face joncţiunea dintre centura municipiului Oradea cu primul tronson, de 5,3 kilometri, realizat din Autostrada Transilvania, de la graniţa cu Ungaria, respectiv Biharia - PTF Borş II. "Ciotul" de autostradă este deschis din anul 2020.
Noua şosea va colecta traficul spre ieşirea şi respectiv intrarea din/în ţară pe DN1 Cluj - Oradea, dar şi de pe DN 76 Deva - Oradea şi DN 79 Arad - Oradea, urmând să fie conectată, de asemenea, inclusiv cu Inelul Rutier Metropolitan (a doua centură a municipiului Oradea), ceea ce va duce la reducerea numărului de vehicule care vor tranzita actuala centură a Oradei.
Procesarea unei cereri în vederea eliberării unui paşaport în judeţul Hunedoara nu depăşeşte şapte minute, iar documentul ajunge la solicitant în cel mult cinci zile de la data depunerii documentelor necesare, a declarat, marţi, şeful Serviciului Public Comunitar Paşapoarte, inspector principal de poliţie Vasile Anghel, cu prilejul finalizării lucrărilor de modernizare a sediului din Deva.
Prezent la eveniment, prefectul judeţului Hunedoara, Călin Marian, a menţionat că Instituţia Prefectului are ca scop oferirea unor servicii publice de calitate cetăţenilor, dar şi un spaţiu decent în care oamenii să-şi poată rezolva solicitările.
Lucrările de renovare a sediului Serviciului Paşapoarte Hunedoara au durat 4,5 luni şi au costat aproximativ 2 milioane de lei, fonduri de la bugetul de stat.
Anul trecut, în judeţul Hunedoara au fost procesate 30.894 de cereri pentru eliberarea paşapoartelor, dintre care 29.714 au fost solicitări pentru paşapoarte electronice.
„Astăzi, 19 martie 2024, a avut loc predarea amplasamentului pentru realizarea obiectivului de investiții str. Decebal din municipiul Vaslui. Principalele lucrări propuse vizează: amenajare carosabil, amenajare trotuare și pistă de bicicliști (între intersecția cu str. Ana Ipătescu și intersecția cu str. Hușului), înființare de 2 sensuri giratorii (zona Kaufland și intersecția cu str. Hușului), amenajarea unui sens giratoriu provizoriu în zona CRAV, amenajare spații verzi (înlocuire arbuști uscați și însămânțare gazon), rețea canalizație cabluri, montare 158 stâlpi iluminat stradal, lucrări conexe.
Durata de execuție a lucrărilor este de 12 luni de la data emiterii ordinului de începere, respectiv 18 martie 2024.
Valoarea contractului este de 29.550.945 lei cu TVA.
"Iată că, după un proces laborios, obiectivul de investiții str. Decebal este, în cele din urmă, în etapa de inițiere a realizării efective a lucrărilor, fapt care ne bucură. Peste un an vom avea o stradă și trotuare modernizate, un trafic rutier fluidizat prin realizarea sensurilor giratorii, o pistă de biciclete și lucrarea de canalizație a cablurilor, ceea ce înseamnă realizarea de canale tehnice astfel încât, prin amplasarea în subteran a firelor, stâlpii de iluminat nu vor mai fi afectați de greutate, iar spațiul vizual astfel creat va fi mai liber", a declarat viceprimarul Lucian Braniste.
Obiectivul de investiții a fost scos la licitație pentru executare cu aproximativ 2 ani în urmă, însă procedurile de soluționare a contestațiilor au trenat începerea lucrărilor.
Consiliul Județean Prahova are, periodic, un proiect civic la care, se pare că, tot mai mulți prahoveni încep să participe: întâlnire pentru îmbunătățirea transportului public județean de persoane prin curse regulate. Activitatea este organizată de așa natură încât este deschisă cetățenilor, operatorilor de transport și celorlalte părți interesate.
Evenimentul se desfășoară lunar, în Sala de Consiliu a Palatului Administrativ Ploiești, Intrarea B.
Potrivit inițiatorilor, scopul acestor întâlniri este discutarea și îmbunătățirea serviciilor de transport public, pentru a se alinia mai bine cu nevoile comunității noastre.
Întâlnirea servește ca platformă de dialog deschis, unde toți participanții sunt încurajați să împărtășească idei și sugestii pentru a face transportul public din Prahova mai accesibil, eficient și sustenabil.
Prin aceste interacțiuni se dorește să se caute împreună soluții inovative pentru îmbunătățirea calității transportului public județean și adaptarea acestor servicii la cerințele actuale și viitoare ale cetățenilor.
Un centru de cercetare în bio-economie sustenabilă a fost inaugurat, vineri, de Universitatea "Aurel Vlaicu" din Arad, în localitatea Vladimirescu, în urma unui proiect de 7,5 milioane de euro.
Centrul de Cercetare în Bio-Eco-Economie Sustenabilă este amplasat pe platforma fostului combinat chimic din comuna Vladimirescu, la câţiva kilometri de municipiul Arad, şi are echipamente unice în ţară.
La studiile care se vor face în noile laboratoare vor participa peste 30 de cercetători, unii reveniţi din străinătate după mulţi ani, pentru a studia terapii noi anti-cancer sau pentru a găsi soluţii de combatere a poluării şi schimbărilor climatice.
De altfel, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, prezent la inaugurarea centrului, a declarat că a fost surprins să găsească cercetători de top reveniţi în România.
"... Cred că despre asta este vorba, să arătăm că şi oamenii foarte buni au loc în România şi pot să facă performanţă în ecosistemul de cercetare şi inovare", a spus ministrul.
El a adăugat că centrul inaugurat vineri este unul dintre cele mai moderne de acest nivel, din ţară şi din Europa.
Unul dintre obiectivele investiţiei este stabilirea de parteneriate de cercetare, dezvoltare şi inovare împreună cu agenţii economici şi administraţia locală. De altfel, aici s-au început deja studii în colaborare cu ferme ecologice din judeţ.
Președintele Consiliului Județean Galați a semnat un important contract de finanțare pentru dotarea terapiei neonatale cu echipamente performante pentru salvarea vieții bebelușilor. Este vorba de peste 4 milioane de lei, fonduri europene atrase prin PNRR, pentru achiziționarea a aproximativ 40 de echipamente medicale.
”Știu câtă emoție, grijă și durere se ascunde în sufletul unui părinte al cărui copil s-a născut mult mai devreme (prematur). Astfel, nu am semnat doar un simplu contract de finanțare, ci un contract care va oferi șansă la viață bebelușilor. În spatele fiecărui aparat de monitorizare a semnelor vitale sau de ventilație, se ascunde o poveste de viață și o luptă pentru a oferi acestor nou-născuți șansa la o viață sănătoasă. Vor fi achiziționate echipamente noi, dotate cu tehnologie de ultimă generație, multe dintre ele fiind aduse pentru prima oară la Spitalul Județean”, a precizat Costel Fotea.
Error: No articles to display