Emilia Nita

Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj de condoleanțe, după ce șapte militari au murit în urma prăbușirii unui elicopter IAR 330 Puma.

„Îmi exprim profundul regret și deplina compasiune pentru pierderea vieții a șapte militari de la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, în urma prăbușirii unui elicopter IAR 330 Puma, în zona localității Gura Dobrogei, județul Constanța. Elicopterul executa o misiune de salvare-evacuare a unei aeronave MiG 21 LanceR, când a dispărut de pe radar.

În această noapte tragică pentru aviația din România, gândurile mele se îndreaptă spre familiile îndoliate și greu încercate de această pierdere dramatică. Le transmit condoleanțe și multă putere în aceste clipe dureroase!” a transmis președintele Klaus Iohannis.

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a avut o convorbire telefonică cu vice-președintele Statelor Unite ale Americii, Kamala Harris.

În cadrul dialogului, a fost analizată situația de securitate din regiune, ca urmare a agresiunii militare ruse asupra Ucrainei. Vice-președintele SUA a transmis mulțumiri României pentru sprijinul acordat refugiaților ucraineni.

Totodată, a fost remarcată importanța solidarității manifestate de aliați pe Flancul Estic al NATO,  care întărește garanțiile de securitate.

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a transmis mulțumirile României pentru suplimentarea numărului de militari americani sosiți în țara noastră, fiind subliniată soliditatea  Parteneriatului Strategic dintre România și SUA, care aniversează anul acesta 25 de ani de la semnare.

De asemenea, în cadrul convorbirii, a fost confirmată decizia ambelor guverne de a continua sprijinul acordat guvernului și poporului ucrainean împotriva agresiunii militare ruse.

Deputatul PSD Viorica Sandu aplaudă implicarea gălățenilor care au dat exemplu de solidaritate, ospitalitate și implicare remarcabilă în criza refugiaților ucraineni. „Absolut remarcabile au fost implicarea și efortul aleșilor locali ai PSD dar și a populației civile, voluntarilor, care s-au mobilizat spontan, din primele clipe”, este mesajul transmis de Viorica Sandu.
 
„Tot ce era omenește posibil, atât la nivel instituțional cât și civic, atât prin resursele locale instituționale puse la dispoziție cât și implicarea/comunicarea locurilor de cazare și donațiilor făcute de persoane fizice și/sau companii. În fața unei drame de astfel de proporții, gălățenii s-au comportat exemplar, solidari cu cei ce au căutat refugiu și siguranță pentru copiii lor pe teritoriul României, la noi la Galați. Agenți economici gălățeni și persoane particulare au pus la dispoziție adăpost sau masă caldă refugiaților. Voluntarii gălățeni au sunat mobilizarea, identificând cele mai mari și urgente necesități ale mamelor refugiate, cu copii mici. Filiala de Cruce Roșie Galați a intervenit prin ajutorarea cetățenilor ucraineni cu produse de igienă corporală, detergent de rufe, dezinfectant, măști, prosoape, pampers pentru copii, jucării, cafea, dulciuri”, susține deputatul PSD de Galați, Viorica Sandu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
 
De asemenea, primarul PSD Ionuț Pucheanu și-a mobilizat echipa și au pus la dispoziție un imobil (blocul M11 din cartierul Micro 17) unde au cazat deja zeci de refugiați ,care au fost bine primiți. Primarul a mulțumit gălățenilor pentru implicare:”Va mulțumesc tuturor celor care vă implicați și ajutați în astfel de momente. Sunteți la înălțime! Continuăm să ajutăm.”
 
Președintele Consiliului Județean Galați, social-democratul Costel Fotea, a organizat întreaga acțiune umanitară la nivelul județului Galați: a decis constituirea unui grup de lucru și activarea a două numere de telefon pentru toți cei care vor sa ajute persoanele venite din Ucraina (masă, cazare, alimente de bază, transport etc.)0236/460.055 / 0790.288.000.
 
Președintele Consiliului Județean Galați a mai transmis un mesaj de mulțumire persoanelor care au dat dovadă de solidaritate și au ajutat refugiații ucraineni: „Orice gest, orice vorbă bună, orice ajutor contează acum”.
 
Totodată a făcut anunțul că toți consilierii județeni ai PSD se alătură gălățenilor care au sărit în ajutorul familiilor de ucraineni fugiți din calea tancurilor și au anunțat că donează indemnizația de ședință, banii urmând să fie folosiți pentru a cumpăra alimente, haine sau ceea ce este necesar
 
„Înainte de orice, noi românii suntem OAMENI. Suntem o mâna de ajutor mereu întinsă, cu fermitate, oricând e nevoie”, a mai transmis Viorica Sandu.

Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, și primarul municipiului Tecuci, Lucian Costin, au semnat astăzi protocolul prin care Spitalul “Anton Cincu” din Tecuci a trecut în mod oficial în proprietatea și administrarea Consiliului Județean Galați.

 “Protocolul se referă de fapt la salvarea acestui important spital din centrul județului Galați, care deservește din punct de vedere medical peste 100.000 de oameni din Tecuci și din localitățile limitrofe. Este o unitate medicală cu  multe clădiri vechi, unele cu peste 100 de ani de funcționare, în care nu s-au făcut intervenții majore pentru reabilitarea lor, astfel că, astăzi, o parte din ele sunt într-o avansată stare de degradare. Mai mult, aparatura medicală este uzată, veche și insuficientă.

Acest spital are mare nevoie de ample lucrări de consolidare, reabilitare și dotare cu mobilier și echipamente medicale. Încă de anul trecut lucrăm la mai multe proiecte pentru a moderniza clădirile acestui spital. Avem deja 6 proiecte pregătite, patru pe Programul Operațional Regional și două pe Programul Operațional de Sănătate.

Aceste proiecte cu fonduri europene se referă la modernizarea atât a pavilioanelor de la sediul central, cât și la clădirile în care funcționează Pediatria și Ambulatoriul de Specialitate, în cadrul unor investiții estimate la cel puțin 30 de milioane de euro. Practic, vom consolida clădirile, vom schimba acoperișul și toată tâmplăria veche, vom reabilita instalațiile de încălzire și distribuție a apei, vom monta sisteme moderne de ventilație, vom schimba vechile instalații electrice și vom interveni acolo unde acest lucru se impune, inclusiv la fațade.

Mai mult, în funcție de expertizele și analizele tehnice, vom demola și vom construi clădiri noi. De asemenea, la finalul anului trecut, s-a reușit obținerea a peste 11 milioane de lei, fonduri europene care vor fi investite pentru achiziționarea de aparatură medicală, inclusiv a unui computer tomograf performant”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Secțiile Spitalului Municipal “Anton Cincu” din Tecuci funcționează în mai multe clădiri de pe trei amplasamente din oraș. Spitalul este format din cinci secții și șapte compartimente medicale, are bloc operator și de nașteri, secție de terapie intensivă, laborator de analize și explorări funcționale, unitate de primiri urgențe și spații pentru investigații radiologice. Unitatea medicală dispune de 265 de paturi, are 445 de angajați, iar în 2021 s-au realizat 6222 de internări.

România se alătură partenerilor săi și susține sancțiunile împotriva Rusiei, a anunțat președintele Klaus Iohannis.

"România se alătură partenerilor săi și susține noile sancțiuni pentru a consolida și mai mult răspunsul nostru comun la invazia Rusiei în Ucraina. Ajutor umanitar și militar suplimentar din partea României urmează să fie trimis în Ucraina", a scris președintele Klaus Iohannis într-un mesaj pe Twitter.

De asemenea, Guvernul a decis să trimită în Ucraina o a doua tranşă de ajutoare ce constă în combustibili, veste antiglonţ, căşti, muniţie şi echipamente militare, dar și alimente, apă şi medicamente, în valoare totală de 3 milioane de euro. 

 

În urma unei analize realizată la nivelul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, s-a decis constituirea unui grup de lucru, care va funcționa la nivelul Prefecturii Galați 24/24.
 
Sunt active două numere de telefon pentru toți cei care vor sa ajute persoanele venite din Ucraina (masă, cazare, alimente de bază, transport etc.)
 
0236/460.055
0790.288.000
 
De asemenea, pot trimite un mail pe adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.. Reprezentanții societății civile care doresc să sprijine această acțiune umanitară pot trimite intențiile de sprijin și la adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
 
„În funcție de solicitările primite, autoritățile vor contacta și direcționa, în cel mai scurt timp, persoanele care pot pune la dispoziție diferite tipuri de servicii. De asemenea, s-a decis utilizarea ca mijloc de comunicare a numărul unic pentru apeluri de urgență - 112 trebuie făcută doar în situații de urgență și nu pentru a comunica intențiile de sprijin umanitar”, a transmis Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

 

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, s-a întâlnit cu Pieter Bult, reprezentantul UNICEF, directori din cadrul UNICEF România, reprezentanți ai ANPDCA și cu directorii direcțiilor de asistență socială și protecția copilului din cinci județe de la granița României, respectiv Maramureș, Suceava, Botoșani, Iași și Tulcea.

„În aceste zone intră deja, dinspre Ucraina, familii despărțite, mame cu copii în brațe. Am stabilit care sunt nevoile primare ale acestor copii și cum trebuie ajutați imediat ce pun piciorul pe pământ românesc. Cel mai important este să îi putem înțelege și deja se identifică persoanele care cunosc limba ucraineană sau limba rusă în aceste județe. În Tulcea, de exemplu, există asistenți sociali vorbitori de limba rusă angajați în direcția județeană sau asistenți maternali care lucrează de multă vreme în comunitățile de ruși lipoveni. În nordul țării, există asistenți sociali și asistenți maternali vorbitori de limbă ucraineană care sunt deja mobilizați pentru a merge în punctele mobile de la graniță”, scrie Firea pe Facebook.

Conform ministrului, direcțiile de asistență socială și protecția copilului din Maramureș, Suceava, Botoșani, Iași și Tulcea vor lucra împreună cu reprezentanții UNICEF România și cu specialiștii din minister pentru a se asigura că la graniță va exista orice este nevoie pentru acești copii.

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, şi vicepreşedintele Băncii Europene de Investiţii, Christian Kettel-Thomsen, au semnat Memorandumul de Înţelegere privind Sprijinul pentru Implementarea Proiectelor între Guvernul României şi BEI, pentru perioada 2021-2027. 

"Acest Memorandum este o realizare importantă deoarece ne va permite să beneficiem de expertiza şi sprijinul BEI în perioada de programare 2021-2027", a declarat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

În timpul reuniunii, au fost discutate detalii referitoare la sprijinul pe care experţii BEI îl pot asigura în implementarea instrumentelor financiare aferente Politicii de Coeziune, respectiv a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

"BEI va asigura sprijin în vederea definirii portofoliului proiecte, realizării obiectivelor din cadrul Acordului de Parteneriat 2021-2027 şi reformelor structurale asumate. Scopul sprijinului BEI va fi atragerea fondurilor europene alocate României pentru 2021-2027", se menţionează în comunicat.

De asemenea, au fost abordate aspecte referitoare la sprijinul oferit de Grupul BEI în implementarea instrumentelor financiare aferente Politicii de Coeziune și Planului Național de Redresare și Reziliență. În context, ministrul Dan Vîlceanu a subliniat că echipa MIPE mizează pe sprijinul experților BEI în respectarea principiului “Do No Significant Harm” în cadrul proiectelor ce vor fi finanțate.

Reamintim faptul că în cadrul politicii de coeziune 2021 – 2027 României îi sunt alocate fonduri în valoare de aprox. 31 miliarde euro (prețuri curente). În același timp, alocarea PNRR este de 29,2 miliarde euro.

Reprezentanții Băncii Europene de Investiții au exprimat angajamentul ferm de a sprijini autoritățile române în implementarea reformelor și priorităților de investiții asumate în documentele de programare naționale.

Primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, a transmis un mesaj de susținere pentru poporul ucrainean, care se află sub atacul Federației Ruse.

„Suntem alături de vecinii și prietenii noștri ucrainieni, care învață și lucrează la Galați, alături de întregul popor ucrainean, în aceste vremuri tulburi. Suntem gata să întindem o mână de ajutor celor care fug acum din casa și din țara lor și avem speranța că acest conflict nemeritat se va sfârși cât mai curând”, a scris primarul Pucheanu, pe Facebook.

Premierul României Nicolae Ciucă transmite că invadarea Ucrainei este un act ilegal de agresiune, iar România este pregătită să ia toate măsurile care se impun.

„Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă condamnă cu hotărâre invadarea de către Federația Rusă a teritoriului Ucrainei, care reprezintă un act ilegal de agresiune, contrar principiilor dreptului internațional, consacrate de Carta ONU, Actul Final de la Helsinki, Carta de la Paris pentru o Nouă Europă, Carta Securității Europene și celelalte documente care definesc actuala arhitectură europeană de securitate.

În numele Guvernului României, premierul Nicolae Ciucă exprimă solidaritatea cu Guvernul Ucrainei și reiterează susținerea pentru suveranitatea și integritatea teritorială ale statului vecin.

Acțiunea Federației Rusiei nu este doar o încălcare gravă a principiilor dreptului internațional, ci reprezintă și o încălcare flagrantă a rolului său de membru permanent al Consiliului de Securitate, forul ONU ce acționează ca garant al păcii și securității în lume, precum și a angajamentelor asumate ca membru al comunității internaționale.

 Recurgerea la forță nu poate fi justificată în nicio altă circumstanță decât cele explicit și limitativ menționate în Carta ONU.

România este în contact permanent cu aliații și partenerii săi, atât în cadrul NATO, UE și al altor formate, precum și la nivel bilateral, și este pregătită să ia toate măsurile care se impun ca reacție la această agresiune armată, pentru protejarea securității întregii regiuni.

De asemenea, va fi prioritară protejarea cetățenilor români aflați pe teritoriul ucrainean și asigurarea drepturilor și intereselor membrilor comunității române din Ucraina. Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă adresează tuturor cetățenilor României un apel la calm și subliniază că România, ca stat membru NATO, se bucură de toate garanțiile de securitate și de întreaga solidaritate aliată care decurg din acest statut. Guvernul României și instituțiile cu atribuții în domeniu vor aplica, la nivel interinstituțional, toate măsurile pentru a gestiona în mod adecvat implicațiile acestei situații, pe toate palierele – inclusiv din punctul de vedere al eventualelor efecte economice, energetice sau din perspectiva migrației necontrolate”, se precizează întru-un comunicat transmis de Guvern.