Activele combinatului siderurgic Liberty Galați vor fi scoase la vânzare pentru suma de 690 de milioane de euro, în cadrul unei licitații internaționale programate pe 12 martie, după ce planul de restructurare a companiei a fost aprobat de comitetul interministerial, au declarat surse din industrie.
„Licitația internațională va avea loc pe 12 martie. Regulamentul de vânzare și caietul de sarcini vor fi finalizate până luni, iar garanția de participare va fi de 7%”, a declarat Remus Borza, președintele Euro Insol, administratorul concordatar al combinatului, citat de Ziarul Financiar.
Evaluarea activelor a fost realizată de compania românească Darian. Până în prezent, 13 investitori și-au exprimat interesul pentru preluarea activelor Liberty Galați.
Printre potențialii cumpărători se numără grupuri industriale din India, China, Turcia, Ucraina și Irak, precum și o companie românească – UMB Grup, deținută de Dorinel Umbrărescu. Pe listă se mai află JSW Steel și Jindal Group (India), DeLong Steel (China), KMC Steel (Turcia), Galiawa Group (Irak) și Metinvest (Ucraina), grup controlat de miliardarul Rinat Akhmetov. Metinvest este deja prezent în România, după achiziția ArcelorMittal Tubular Products Iași, finalizată în decembrie 2025.
Liberty Galați, controlată de grupul Liberty al investitorului indiano-britanic Sanjeev Gupta, a intrat în concordat preventiv în martie 2024, pentru a evita falimentul. De atunci, activitatea combinatului a fost sever redusă. Aproximativ 3.300 de angajați au fost trimiși în șomaj tehnic, iar în prezent mai puțin de 200 mai lucrează efectiv. Salariile nu au mai fost plătite de peste două luni și jumătate.
Potrivit datelor Ministerului Finanțelor, compania a raportat în 2021 o cifră de afaceri de peste 9,3 miliarde de lei și un profit de circa 1,36 miliarde de lei, însă a intrat ulterior pe pierdere. În 2023, pierderile au depășit 2,2 miliarde de lei, iar cifra de afaceri a scăzut la 3,65 miliarde de lei. În 2024, cifra de afaceri s-a redus la aproximativ 2,1 miliarde de lei, cu pierderi de peste 1,6 miliarde de lei.
Statul este unul dintre principalii creditori ai combinatului, prin ANAF, care are de recuperat circa 150 de milioane de euro, și EximBank, cu aproximativ 300 de milioane de euro. Recuperarea acestor sume depinde de succesul procedurii de vânzare.
Guvernul a constituit, în septembrie 2024, un comitet interministerial pentru gestionarea situației Liberty Galați, combinatul fiind considerat strategic pentru industria construcțiilor, sectorul naval și marile proiecte de infrastructură.
Moțiunea de cenzură inițiată de Grupul PACE și susținută de parlamentari AUR, împotriva Guvernului Ilie Bolojan, a fost respinsă luni de Parlament, întrucât nu a întrunit numărul necesar de voturi.
Moțiunea a fost semnată de 117 parlamentari. Din totalul de 463 de parlamentari, la ședință au fost prezenți 420, iar 141 au votat.
Din voturile exprimate, 139 au fost pentru moțiune, două împotrivă, fără voturi anulate. Parlamentarii PSD au fost prezenți în sală, însă nu au participat la vot.
Potrivit regulamentului, moțiunea de cenzură se adoptă cu majoritatea voturilor senatorilor și deputaților, condiție care nu a fost îndeplinită, astfel că aceasta a fost respinsă.
Primarul sectorului 4 al Capitalei, Daniel Băluță, a anunțat luni începerea lucrărilor la Planșeul Unirii. Potrivit edilului, la început se va interveni în fața hanului lui Manuc și lângă Parcul Unirii. Autoritățile au stabilit câteva rute ocolitoare care vor fi folosite de șoferii care ajung în zonă.
„Începem refacerea Planșeului Unirii! Primele în zone în care vom lucra sunt cea din fața hanului lui Manuc și Parcul Unirii. În perioada lucrărilor, circulația pe Splaiul Independenței, între Piața Națiunile Unite și Piața Unirii, este restricționată, cu excepția riveranilor”, a scris primarul Daniel Băluță pe Facebook.
Rutele ocolitoare vor fi cele stabilite de autorități.
„Folosiți, vă rog, rutele ocolitoare: Dinspre Corneliu Coposu și Universitate – urmați drumul provizoriu prin Parcul Unirii. De pe Calea Victoriei – urmați traseul: Națiunile Unite – Palatul Parlamentului – Bulevardul Unirii. Dinspre Eroilor – faceți dreapta pe bulevardul Libertății, apoi stânga pe bulevardul Unirii”, a adăugat primarul Daniel Băluță.
Ministrul Sănătății din România și reprezentantul Băncii Mondiale au semnat contractul pentru construcția Centrului de Mari Arși din Târgu Mureș. Evenimentul avut loc luni.
Centrul de Mari Arși din Târgu Mureș va fi construit cu fonduri de la Banca Mondială. Alexandru Rafila a anunțat că instituția va avea cinci paturi pentru pacienți în stare critică și alte 10 paturi de tip terapie intermediară și îngrijire post-operatorie.
„Ele se alătură celor de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Pius Brînzeu din Timișoara, unde lucrările sunt deja avansate, unde sunt 6 paturi pentru mari arși, șase paturi pentru arși intermediari post-critici și alte 5 paturi pentru microchirurgie și chirurgie reconstrucivă, iar la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu, de asemenea, un șantier aflat în derulare, 15 paturi pentru pacienții critici, 10 paturi pentru pacienții intermediari și pacienți post-critici, 10 paturi pentru microchirurgie și chirurgie reconstructivă”, a transmis Rafila.
În prezent, pacienții cu arsuri grave sunt transportați la spitale din străinătate.
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că în această săptămână are loc prima ședință de coaliție care va analiza structura bugetului de stat din 2024. Acesta va fi realizat în funcție de investițiile publice prioritare
Anunțul a fost făcut la începutul ședinței de Guvern de joi.
„Astăzi va fi prima ședință de coaliție, împreună cu domnul ministru al Finanțelor, cu tema bugetului pe anul 2024. Îmi doresc să susținem ritmul din acest an în ceea ce privește numărul de proiecte și chiar să-l depășim. Avem exemple de bună practică în mai multe ministere cu adevărat, în principal Ministerul Transporturilor. Vreau să construim acest buget pe proiecte”, a declarat premierul Ciolacu.
Bugetul va fi construit în funcție de prioritățile de pe lista cu investiții.
„Vom adopta memorandumul având ca temă investițiile publice prioritare pentru anul viitor, document care va sta la baza elaborării bugetului pe 2024”, a precizat Marcel Ciolacu.
La ședința coaliției vor participa miniștri și lideri de la ambele partide de guvernare.
Ministrul Investițiilor și al Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunțat că le va interzice funcționarilor ministerului să ofere consultanță în privat. Este inacceptabil, șmecheria se încheie începând de azi, a spus Câciu.
Ministrul a dezvăluit că lucrează la o ordonanță prin care se vor stabili restricțiile pe care trebuie să le aibă un funcționar care lucrează cu fonduri europene și guvernamentale.
„Șmecheria se încheie începând de azi! Este inacceptabil ca unii functionari ai MIPE să aibă astfel de preocupari și să dea consultanță în privat, prevalându-se de o legislație mult prea permisivă, în loc să îsi vadă de atributiile pe care le au și pentru care sunt plătiți din bani publici. Ne vom despărți rapid de toti care nu înteleg ce înseamnă serviciul public”, a transmis, pe Facebook, Adrian Câciu.
Câciu a mai anunțat că în perioada următoare va prezenta Guvernului o ordonanță prin care se vor stabili clar care sunt regulile pe care trebuie să le respecte un funcționar care lucrează cu fonduri europene și guvernamentale
Comisia de Agricultură din Camera Deputaților a aprobat un proiect de lege prin care se înființează Schema de Certificare Voluntară „De Origine România - DOR". Concret, este vorba despre etichetarea produselor agroalimentare fabricate cu materii prime de bază de origine românească.
Unul dintre inițiatorii procedurii a făcut anunțul.
„În Comisia de Agricultură a fost discutat și aprobat proiectul de lege, printre inițiatorii căruia mă număr, privind instituirea Schemei de Certificare Voluntară "De Origine România - DOR". Schema se va aplica pe tot teritoriul României pentru etichetarea produselor agroalimentare care utilizează în procesul de fabricaţie materii prime de bază de origine românească şi care respectă cerinţele prevăzute în lege”, a anunțat deputatul PNL Nicolae Giugea, pe Facebook.
Potrivit parlamentarului liberal, măsura va proteja patrimoniul gastronomic naţional. Pentru a deveni lege, proiectul trebuie să fie aprobat în plen.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a vizitat podul peste Dunăre de la Brăila acolo unde, în ultima perioadă, au apărut mai multe probleme.
„Neconformitățile nu pun în pericol siguranța traficului, însă doar după ce acestea vor fi înlăturate”, a avertizat Grindeanu.
Sorin Grindeanu a criticat constructorul pentru că nu va termina anul acesta drumul de legătură, așa cum a promis.
„Sunt departe de a termina descărcarea de la Jijila”, a adăugat Grindeanu.
Ministrul Transporturilor a mai cerut ca traficul rutier să nu mai fie închis noaptea deoarece constructorii nu au reușit să demonteze macaralele.
„Au reușit să dea jos parțial prima macara. Vreau să luați decizia să se circule și noaptea (n.r. adresându-se reprezentantului CNAIR). Nu văd motivul pentru care intrăm pe întrerupere de circulație pe timp de noapte atât timp cât aceste macarale nu sunt demontate și date jos. Să-mi spuneți motivul, nu se poate așa. Dacă tot nu dau jos aceste macarale, atunci să se circule 24 din 24”, a declarat Sorin Grindeanu.
Ministrul a mai spus că circulația se va mai opri, la solicitarea CNAIR, doar atunci când macaralele vor fi demontate.
Premierul Marcel Ciolacu a avut o întâlnire cu Ella Haimi, soția cetățeanului româno-israelian Tal Haimi, răpit în Gaza. Cei doi au discutat la Palatul Victoria.
„Am încurajat-o pe doamna Haimi să-și păstreze speranța și încrederea. Îi suntem alături și o vom sprijini să treacă peste această situație dramatică. Guvernul României și toate autoritățile statului român mențin legătura strânsă cu Statul Israel și fac tot ce este posibil pentru a-i ajuta pe toți cei cărora acest război le-a adus suferință”, a spus prim-ministrul la finalul întâlnirii.
Premierul Marcel Ciolacu a condamnat actele de terorism și atacurile asupra civililor.
„Toate eforturile României se îndreaptă spre încetarea conflictului și restabilirea păcii”, a precizat șeful Guvernului.
La întâlnirea de la Palatul Victoria a participat și ambasadorul Statului Israel în România.
Miniștrii Guvernului Ciolacu au aprobat Memorandumul privind Planul Naţional de Acţiune pentru Implementarea Garanţiei pentru copii.
Potrivit ministrului Familiei, Natalia Intotero, planul va preveni și combate sărăcia și excluziunea socială prin garantarea accesului copiilor aflați în dificultate la cinci servicii cheie: nutriția sănătoasă, servicii de îngrijire medicală gratuite, educația gratuită, educația și îngrijirea timpurie gratuită, condiții de locuire adecvate.
„Am încredere că prin Garanția pentru copii vor fi schimbate în bine multe vieți. Mulțumesc tuturor colegilor din Guvernul condus de Marcel Ciolacu pentru votul lor și deschiderea pe care au arătat-o față de acest document deosebit de important”, a declarat ministrul Natalia Intotero.
Până în 2030 numărul de copii afectați de sărăcie și excluziune socială ar trebui să scadă cu cel puțin 500.000 față de anul 2021, a explicat Natalia Intotero, ministrul Familiei. De asemenea, ar trebui să se reducă rata sărăciei copiilor la 30%, față de 45% la nivelul anului 2020.
Error: No articles to display