Dalia Birsan

Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeș din Timișoara realizează investigații imagistice de înaltă performanță cu ajutorul unui aparat de Rezonanță Magnetică Nucleară. Statisticile arată că, în medie, în Europa, una din zece femei este diagnosticată cu o formă de cancer de sân.

În România, anual, peste 9000 de femei sunt înregistrate ca având o afecțiune oncologică la nivelul sânilor. De altfel, cancerul de sân reprezintă a doua cauză de mortalitate în bolile neoplazice. Specialiștii spun că, dacă acestă boală este depistată în stadiul incipient, poate fi tratată, iar pacienta complet vindecată. Una dintre metodele de investigație imagistică, ce scoate în evidență cel mai bine eventualele leziuni, este RMN-ul de sân.

Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeș din Timișoara realizează asemenea investigații imagistice de înaltă performanță cu ajutorul unui aparat de Rezonanță Magnetică Nucleară.

“Durata de execuție a investigației este între 25 și 40 de minute, timp în care pacienta nu are voie să se miște. După realizarea investigației nu există niciun fel de restricții. Frecvența cu care se poate realiza examenul RMN este impusă de patologie. Trebuie spus că nu există niciun fel de iradiere, spre deosebire de alte investigații imagistice, de exemplu cele cu radiație ionizantă”, spune Vasile Iacobescu, asist șef Laborator de Imagistică Medicală la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeș Timișoara.

RMN-ul (IRM) de sân este o investigație non invazivă și reprezintă cea mai avansată procedură de analiză imagistică a sânului. Rezultatul acestei testări, corelat cu o mamografie, duce la depistarea cu o acuratețe de peste 95 la sută a cancerului de sân.

“Deosebirea, față de o mamografie în care întreg sânul este pus pe o singură imagine, este că aici avem la fiecare 4 mm o altă imagine, o altă poză, și ne ajută să facem diferența, la fiecare nivel, asupra patologiei și a unor posibile leziuni. Ne dă o imagine de ansamblu, mai complexă. Cele două investigații, mamografia și RMN-ul de sân, sunt complementare. Mai trebuie spus că, spre deosebire de RMN, mamografia se recomandă la paciente a căror vârstă este mai mare de 40 de ani, și asta din cauza dozei de radiații la care este expus sânul investigat”, spune Vasile Iacobescu, asist șef Laborator de Imagistică Medicală la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeș Timișoara.

Investigația realizată cu ajutorul RMN-ul poate duce la detectarea leziunilor de peste 4 milimetri pe baza imaginilor rezultate în urma scanării sânului. Depistarea precoce a cancerului de sân permite începerea cât mai rapidă a tratamentului, astfel încât boala să fie vindecată înainte de a se răspândi la alte organe.

“RMN-ul de sân este încă un pas pe care îl facem în dezvoltarea unui centru imagistic ultramodern care va deveni, în viitor, parte componentă a ceea ce dorim să realizăm la Spitalul Victor Babeș, un centru de performanță în diagnostic oncologic. În urmă cu câteva luni anunțam posibilitatea realizării unor investigații imagistice de tip RMN la copii, prin folosirea unui soft dedicat. De altfel, spațiul în care se găsește aparatul de rezonanță magnetică este unul prietenos, cu desene 3D, unic în țară. Acum, odată cu sosirea antenei pentru screening-ul de sân, am trecut la nivelul următor. De altfel, neoplaziile de sân duc, dacă nu sunt depistate în stadiul incipient, la posibilitatea apariției unor metastaze pulmonare”, spune șef lucr. dr Diana Manolescu, director medical Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeș Timișoara.

Mai multe percheziți au loc luni dimineaţă în Bucureşti şi în patru judeţe într-un dosar de înşelăciune după ce unui spital COVID i-au fost vândute măşti de protecţie ce poartă o marcă înregistrată cunoscută la nivel mondial, cu privire la care există indicii temeinice că sunt contrafăcute.

”Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice efectuează 10 percheziţii domiciliare în municipiul Bucureşti şi în judeţele Bihor, Braşov, Maramureş şi Timiş, într-un dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, în care se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare”, anunţă IGPR

Faptele au legătură cu activitatea de comercializare către o unitate spitalicească desemnată drept spital faza I pentru asistenţa pacienţilor testaţi pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 de măşti de protecţie ce poartă o marcă înregistrată cunoscută la nivel mondial, produse cu privire la care există indicii temeinice că sunt contrafăcute.

Potrivit IGPR, se vor pune în aplicare 6 mandate de aducere emise pe numele bănuiţilor, ce vor fi conduşi la sediul unităţii de poliţie în vederea audierii acestora, pentru clarificarea situaţiei de fapt.

La activităţi participă luptători din cadrul Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale şi specialiştii Institutului Naţional de Criminalistică.

 

Medicul Alexandru Rafila spune că vaccinarea anti-COVID s-ar putea face periodic, așa cum se întâmplă în cazul gripei.  Acesta precizează că doi factori ar putea determina o astfel de perspectivă: fie apar tulpini noi și vaccinurile vor trebui să fie modificate și adaptate, fie răspunsul nostru imunitar căpătat în urma vaccinării va avea o durată limitată.

„Este posibil să avem cicluri de vaccinare similare cu cele pentru prevenirea infecției gripale, din două motive: un motiv îl poate constitui variația antigenică, așa-numitele mutații, care pot duce la apariția unor tulpini noi și atunci ar trebui în fiecare an sau la doi ani, poate, asta e o chestiune pe care nu putem acum s-o stabilim, dar vaccinurile ar trebui să țină pasul cu aceste mutații, în cazul în care se dovedesc că nu mai sunt eficiente. Asta este prima eventualitate. Cea de-a doua eventualitate este legată de persistența răspunsului imun, adică dacă persistența răspunsului imun va exista un an, doi ani sau trei ani. În funcție de această persistență a răspunsului imun după vaccinare, vor exista oportunități pentru administrarea acestei doze suplimentare periodic”, a arătat Alexandru Rafila la Digi24.

 

 

Circulaţia rutieră este întreruptă pe trei drumuri naţionale din judeţul Botoşani - DN 24C, DN 29 şi DN 29A, din cauza viscolului. Un alt drum care fusese închis în cursul nopţii, DN 29D, a fost redeschis traficului. În prezent, ninge viscolit în judeţele Botoşani, Maramureş, Braşov, Covasna şi Argeş.

"În această dimineaţă s-a reluat traficul rutier pentru toate categoriile de autovehicule pe DN 29D între Botoşani şi Ştefăneşti (km 2+800 – km 48+150)", a anunţat Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, din cauza vizibilităţii foarte reduse pe carosabil, ca urmare a viscolului puternic şi pentru a permite intervenţia utilajelor de deszăpezire, în judeţul Botoşani, circulaţia rutieră este întreruptă pe trei drumuri naţionale (DN 24C Ştefăneşti – Româneşti, DN 29 Săveni – Manoleasa şi DN 29A Darabani – Rădăuţi Prut).

"La această oră se semnalează precipitaţii sub formă de ninsoare pe artere din judeţele Arad, Hunedoara, Caraş-Severin, Bihor, Maramureş, Alba, Botoşani şi Prahova. De asemenea, ninsoare viscolită se semnalează acum pe mai multe drumuri din judeţele Botoşani, Maramureş, Braşov, Covasna şi Argeş", arată sursa citată.

Şoferii sunt sfătuiţi ca, înainte de a pleca la drum, să se asigure că au autovehiculul echipat corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă, să adapteze în permanenţă viteza de deplasare, să nu facă manevre periculoase la volan şi să mărească distanţa de siguranţă faţă de vehiculele dinainte.

 

 

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) a anunțat vineri că România a emis o nouă alertă prin sistemul RAPEX cu privire la măști neconforme de protecție pentru copii.

„Alertă transmisă de România prin Sistemul de alertă rapidă pentru produse nealimentare (RAPEX) pentru produsul mască de protecție nemedicală, de unică folosință, cu 3 straturi pentru copii”, a anunțat ANPC. Este vorba de produsul marca Disposable Children’s Mask, cu dimensiuni de 175/95 milimetri prezintă riscuri pentru sănătate.

„Produsul promovează un potențial de protecție împotriva particulelor virale, dar capacitatea sa de filtrare nu a fost certificată ca atare de către organismul european relevant. Prin urmare, este posibil ca produsul să nu îndeplinească cerințele de sănătate și siguranță și, prin urmare, poate să nu fie protejat în mod adecvat dacă nu este combinat cu măsuri suplimentare”, au transmis reprezentanții ANPC.

Produsul nu este conform cu Regulamentul privind echipamentele individuale de protecție și cu standardul european relevant EN 149.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunțat, joi, că suntem departe de a putea spune că s-a terminat pandemia și ”avem o şansă să terminăm cu această pandemie, dacă ne vaccinăm” .

”Suntem, cum se spune, pe un platou. Asta înseamnă că numărul de persoane care sunt găsite nou îmbolnăvite într-o zi este aproximativ egal cu numărul de persoane care se fac bine, care scapă de boală. În acelaşi timp, putem să observăm că la secţiile de Terapie Intensivă numărul de internaţi este în uşoară scădere, însă suntem departe de a putea spune că s-a terminat pandemia. În consecinţă, respectaţi restricţiile, purtaţi mască, distanţare, respectaţi toate măsurile care sunt în vigoare”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

Șeful statului a subliniat că vaccinarea anti COVID este ”o şansă”.

”Avem, pe de altă parte, o campanie de vaccinare, care, aşa cum am spus de la început, merge din ce în ce mai departe, numărul de doze de vaccin creşte de la o lună la alta, în acelaşi fel creşte şi numărul centrelor în care se face vaccinare. Avem o şansă. Avem o şansă să terminăm cu această pandemie, dacă ne vaccinăm. Vă invit pe toţi să mergeţi, să vă vaccinaţi, atunci când vă vine rândul, fiindcă doar aşa vom putea să terminăm această pandemie”, a mai declarat Iohannis.

 

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunță că traficul rutier este oprit vineri dimineața pe patru drumuri din județele Alba, Arad și Botoșani din cauza zăpezii viscolite.

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, traficul este oprit temporar pe drumurile județene: DJ 142L, localitatea Mihalț (Alba), DJ 793 Dieci – Revetiș (Arad) și DJ 294 Dângeni - Ungureni, DJ 293 Dumeni – Havârna (județul Botoșani) din cauza zăpezii viscolite.

Polițiștii informează că nu sunt drumuri naționale sau autostrăzi cu circulația oprită din cauza vreunui eveniment rutier, a depunerilor de zăpadă sau altor fenomene meteorologice nefavorabile. Pe principalele artere rutiere, respectiv autostrăzile A1 București - Pitești, A2 București - Constanța, A3 București - Ploiești, DN 1 București – Brașov, ninge, fără depunere de zăpadă, carosabilul fiind umed.

 

 

Grav accident pe DN 1, în Avrig, județul Sibiu. Un microbuz și o mașină s-au ciocnit. În urma impactului violent o persoană a murit și șase sunt rănite. Traficul este blocat. 

Potrivit ISU Sibiu, dintre cele șapte persoane implicate, cinci erau în microbuz. Două victime au fost găsite încarcerate, însă una dintre ele nu a mai putut fi salvată, din păcate.  Trei femei și trei bărbați au primit îngrijiri și au ajuns la spital.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că traficul este blocat  pe DN1 Sibiu-Brașov, localitatea Avrig (judeţul Sibiu), din cauza unui accident în care au fost implicate un autoturism și un microbuz.

Se estimează ca în aproximativ 30-45 de minute traficul să fie reluat.

 

O fată de 15 ani care s-a aruncat în fața metroului a fost salvată în ultima clipă, chiar înainte de intrarea garniturii de metrou în stație. Momentul șocant a fost surprins de camere de supraveghere din apropiere.

Din imagini se observă cum adolescenta de 15 ani sare pe șine. Ea s-a ridicat în picioare și a întins mâinile către doi călători. În doar câteva secunde, cei doi au ridicat-o înapoi pe peron, exact când metroul a intrat pe peron. (VEZI AICI IMAGINI!!!)

 „Din primele informații, acesta s-a aplecat peste peron, ulterior fiind ridicat de călătorii aflați în zonă. Conform procedurilor care se aplică în astfel de situații, a fost solicitată intervenția echipajelor SMURD și a Poliției Metrou. Evenimentul este cercetat de Poliție. Circulația trenurilor nu a fost afectată”, informează Metrorex, potrivit Hotnews.

 

Ministerul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, este de părere că masca de protecţie sanitară nu ar trebui să fie purtată de către elevi în timpul orelor de educaţie fizică, mergând pe modelul practicat de Luxemburg.

"În această dimineaţă am cerut o situaţie cu privire la practicile europene. Austria nu solicită purtarea măştii în timpul orelor de educaţie fizică, Belgia, Bulgaria, Estonia, Finlanda, Suedia nu solicită. Franţa, spre exemplu, nu solicită, dar are precizarea că orele de sport se derulează exclusiv în spaţii exterioare. Luxemburg solicită purtarea măştii de la vestiar până la locul în care se derulează activităţile fizice şi mai apoi, după încheierea orei de sport, în care de asemenea nu solicită, portul măştii este obligatoriu de la locul în care s-au derulat activităţile fizice la vestiare", a explicat ministrul, potrivit Digi 24. 

Ministrul Educației spune că o decizie finală va fi luată în urma discuţiilor care vor avea loc cu ministrul Sănătăţii.

"Informarea este oficială, venită de la reprezentanţii de la Bruxelles, cu date din surse deschise. (...) Spre exemplu, precum în Luxemburg, portul măştii este obligatoriu, dar de la vestiar până la locul în care se derulează ora de educaţie fizică, nu şi în timpul orelor de educaţie fizică. Vom avea şi punctul de vedere medical. Cred că cei cu specialitatea medicină sportivă sunt cei mai în măsură să ne aducă argumente pentru a lua decizia corectă", a subliniat Cîmpeanu.