Dalia Birsan

Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea (CNCAV) anunță că miercuri vor fi distribuite în centrele din țară peste 26.000 de doze de vaccin Moderna. Cele mai multe doze ajung la Centrul Regional de Distribuție Iași.

„Transportul dozelor de vaccin va fi asigurat atât pe cale aeriană, cu o aeronavă a Ministerului Afacerilor Interne, cât și terestru, cu autospeciale ale Ministerului Apărării Naționale. Vaccinurile sunt transportate în condiții optime de siguranță, cu respectarea lanțului de frig, la temperatura de 2 - 8 grade Celsius”, anunță reprezentanții CNCAV.

Din Centrul Național de Distribuție București, dozele vor fi distribuite la Centrul Regional de Distribuție Brașov - 3.960 de doze; la Centrul Regional de Distribuție Cluj - 3.680 de doze; la Centrul Regional de Distribuție Constanța - 3.350 de doze; la Centrul Regional de Distribuție Craiova - 3.620 de doze; la Centrul Regional de Distribuție Iași - 4.090 de doze; la Centrul Regional de Distribuție Timișoara - 1.730 de doze.

Centrului Național de Distribuție București îi vor rămâne alocate 9.790 doze.

În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepționate de România în tranșa curentă, cât și în tranșa anterioară, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Național și centrele regionale de depozitare, prin direcțiile de sănătate publică județene și cea a municipiului București.

Un nou deces în urma incendiului de la Institutul Matei Balș. Bilanțul a ajuns la 9 victime. Este vorba de o pacientă în vârstă de 70 de ani, transferată după incendiu la Spitalul de Urgență Dimitrie Gerota. Femeia era în stare gravă, avea Covid și era intubată.

Ministerul Sănătăţii a fost informat, în această dimineaţă, despre un deces în rândul pacienţilor care s-au aflat în Pavilionul V al Institutului Naţional de Boli Infecţioase «Matei Balş» din Bucureşti în timpul incendiului din 29 ianuarie.

Este vorba despre o pacientă în vârstă de 70 de ani, transferată după incendiu la Spitalul de Urgenţă "Prof. dr Dimitrie Gerota" şi care era internată în Secţia de Terapie intensivă.

"Pacienta se afla în stare gravă, fiind intubată, prezenta comorbidităţi şi era diagnosticată cu infecţie cu SARS-CoV-2. În această situaţie, ancheta medico-legală va stabili cauzele decesului", a anunțat Ministerul Sănătăţii..

Al optulea deces după incendiul de la Institutul „Matei Balș” a fost confirmat de Ministerul Sănătății. Este vorba de un bărbat de 87 de ani, cu o formă severă de infecție cu SARS-CoV-2.

„Pacientul este un bărbat în vârstă de 87 ani, care a fost internat în pavilionul V al unității sanitare, la un etaj superior. Acesta a fost diagnosticat cu o formă severă de infecție cu SARS Cov-2 și prezenta multiple comorbidități”, a anunțat Ministerul Sănătății.

Deocamdată nu se știe cauza decesului, dacă acesta a decedat din cauza rănilor suferite în urma incendiului sau din alte cauz.

Finalizarea anchetei medico-legale poate stabili cauzele decesului pacientului, adică dacă are legătură de cauzalitate cu incendiul de vineri.

 

Doi tineri care au fost intoxicaţi cu monoxid de carbon la Ploieşti au fost salvaţi după circa 40 de minute de resuscitare, fiind ulterior transportaţi la spital, au informat, luni, autorităţile.

Potrivit ISU Prahova, un bărbat de 32 de ani şi o femeie de 25 de ani au fost găsiţi de către aparţinători în stare de inconştienţă în casa lor de pe Strada Teilor din Ploieşti.

Echipajele care au intervenit la faţa locului au aplicat manevre de resuscitare celor două persoane aflate în stop cardio-respirator, iar după circa 40 de minute cei doi au prezentat semne vitale, fiind apoi transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti.

În urma testărilor, a reieşit că ambii au fost intoxicaţi cu monoxid de carbon. 

 

Un echipaj de poliție a fost atacat cu pietre și bâte într-o comună din județul Maramureș. 11 persoane au fost duse la audieri și a fost deschis dosar penal pentru ultraj.

Incidentul a avut loc duminică, în jurul prânzului, în cartierul Ponorâta din localitatea Coroieni. O tânără în vârstă de 23 de ani a apelat serviciul de urgență 112 pentru a-l reclama pe concubinul acesteia, care i-ar fi luat copilul și ar amenințat-o. Un echipaj de poliție, a aplanat conflictul, însă, în momentul în care polițiștii se pregăteau să plece, bărbatul le-a adresat injurii. Polițiștii au coborât din autospecială pentru a-l prelua și a-l conduce la secția de poliție, moment în care au fost atacați cu pietre și cu bâte de alți localnici.

La fața locului au intervenit și trupele speciale, pentru a veni în ajutorul polițiștilor. 11 persoane au fost duse la audieri și a fost deschis dosar penal pentru ultraj.

Cazul a fost făcut public de Sindicatul Europol.

“Singura patrulă de poliție de pe o rază de 70 km, din zona Târgu Lăpuș, Maramureș, a intervenit în această după amiază la un apel 112 în care o mamă reclama că tatăl i-a luat copilul și o amenință.

Se întâmpla în cartierul de rromi Ponorâta, com. Coroieni, unde legea se face cu parul în mână și unde autoritățile locale nu au făcut nimic pentru cea mai săracă comunitate din România, așa cum s-a mai relatat în presă.

După ce polițiștii au intervenit și au reușit să redea copilul mamei, tatăl, furios, a început să adreseze injurii și amenințări. Iar în momentul în care colegii au vrut să îl rețină pentru a-l conduce la sediu, acesta a fost «sprijinit» de ceilalți localnici care i-au atacat pe colegii noștri cu bolovani și pari și au distrus autospeciala în care se aflau polițiștii.

Până în acest moment a fost identificat și reținut doar un bărbat din cei aproximativ 12 care au participat la atacul violent. Aceștia vor fi cercetați pentru ultraj și distrugere. Din fericire, colegii noștri au scăpat fără vătămări, dar deznodământul putea fi altul dacă nu reușeau să ajungă la mașină”, arată un mesaj publicat pe Facebook de Sindicatul Europol.

 

Tragedie la Suceava. Un bebeluș în vârstă de o lună și jumătate din Suceava a murit după ce preotul l-a scufundat complet în apă în timpul slujbei de botez.

Bebelușul a murit în jurul orei 6.00, la secția de terapie intensivă, unde era intubat și ventilat mecanic.

Din primele informații, la botez copilul ar fi fost scufundat complet în apă, la Biserica „Sf. Constantin și Elena” din cartierul Zamca din municipiul Suceava. Inițial, polițiștii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, dar în noile condiții fapta va fi încadrată la ucidere din culpă. Cercetările sunt în primă fază in rem, însă urmează a se îndrepta probabil spre preotul care a oficiat slujba, potrivit Monitorul de Suceava.

 Protopopul Doru Budeanu a confirmat că bebelușul a fost scufundat complet în apă, arătând că "botezul se face prin întreita cufundare, după rânduielile Bisericii”. Protopopul a declarat că a vorbit cu preotul care a oficiat botezul și acesta i-a spus că bebelușul a plâns atât în timpul botezului, cât și după ce a fost scos din apă, ceea ce ar însemna că semnele vitale erau bune.

 "După câteva minute, preotul a sesizat că s-a moleșit, a anunțat imediat la 112 și a venit un echipaj SMURD”, a afirmat protopopul Budeanu.

 

 

A șaptea tranșă de vaccin de la Pfizer BioNTech care constă în 163.800 doze, pe cale aeriană, ajunge mâine, 1 februarie, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara. Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile sunt transportate în condiții optime de siguranță, în containere speciale, cu gheață carbonică și folie etanșă.

Astfel, procesul de vaccinare continuă atât în centrele din București, cât și din țară, fiind distribuite 163.800 doze Pfizer BioNTech, după cum urmează:
- Centrul Național de Distribuție București: 81.900 doze;
- Centrul Regional de Distribuție Brașov: 14.040 doze (dozele vor fi distribuite din totalul dozelor de vaccin alocate Centrului Național de Distribuție București. Transportul va fi executat cu o autospecială a MApN, însoțită de autospeciale ale jandarmeriei și poliției, cu respectarea lanțului de frig);
- Centrul Regional de Distribuție Cluj: 12.870 doze;
- Centrul Regional de Distribuție Constanța: 22.230 doze;
- Centrul Regional de Distribuție Craiova: 16.380 doze;
- Centrul Regional de Distribuție Iași: 10.530 doze;
- Centrul Regional de Distribuție Timișoara: 19.890 doze.

Conform calendarului de livrare, următoarea tranșă de vaccin ar urma sa fie adusă în România luni, 8 februarie, iar la acest moment se așteaptă confirmarea oficială în acest sens din partea firmei producătoare.

A doua tranșă de 21.600 de vaccinuri Moderna a intrat sâmbătă dimineața în țară, pe cale terestră, prin Vama Nădlac.

Vaccinurile sunt transportate la Institutul Cantacuzino din București, urmând apoi să fie distribuite la centrele de vaccinare din Capitală și din țară.

Recomandarea pentru vaccinul Moderna este de administrare în două doze, la interval de 28 de zile, pentru persoane cu vârsta de peste 18 ani. Cele două variante de vaccinuri disponibile în UE sunt foarte asemănătoare.

Eficacitatea celor două vaccinuri este aproximativ aceeași. Vaccinul BioNTech Pfyzer are o eficacitate de 95% în prevenirea bolii COVID-19, în timp ce vaccinul Moderna are o eficacitate de 94,1%. Ambele vaccinuri utilizează tehnologia ce se bazează pe ARN mesager.

Potrivit datelor puse la dispoziția CNCAV de către Institutul Național de Sănătate Publică, prin aplicația Registrul Electronic Național al Vaccinărilor (RENV), care ține evidența vaccinărilor, situația din ziua de 29 ianuarie era următoarea:

Număr total de doze administrate de vaccin împotriva COVID-19 Pfizer BioNTech (începând cu data de 27 decembrie 2020) 647.000, la un număr de persoane 554.924 din care:

– 462.848 persoane vaccinate cu 1 doză;
– 92.076 persoane vaccinate cu 2 doze.

 

 

Primarul orașului Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, îi controlează pe angajații Primăriei cu etilotestul. Un angajat a fost găsit cu alcoolemie de 0,85 la mie.

 „Angajat beat la serviciu. Ce dulce e viața când ai job sigur la stat! Am început controale spontane printre angajații Primăriei cu....etilotestul. Azi am verificat doi angajați. Pe unul l-am trimis acasă pentru că alcoolemia e de 0,85 la mie alcool pur în aerul respirat. Asta înseamnă că e beat. Dacă era la volan ar fi avut dosar penal riscând închisoare de la unu la cinci ani. Dar cum e angajat la stat....”, a scris primarul Elena Lasconi, pe pagina sa de Facebook.

 

 

Premierul Florin Cîțu a transmis pe Facebook un mesaj familiilor care și-au pierdut rudele în incendiul de la spitalul Matei Balș din capitală. Patru oameni au fost carbonizați vineri dimineață, iar alte 100 de persoane au fost evacuate.

„În aceasta dimineață o tragedie a lovit Bucureștiul. Din păcate, cu victime. În primul rând transmit sincere condoleanțe familiilor îndoliate. Din primul moment am activat Planul Roșu și împreună cu Ministerul de Interne și prefectul municipiului București am luat toate măsurile ca situația să fie stabilizată rapid. În același timp au fost identificate locuri în alte spitale din București unde au fost transferați imediat mai mulți pacienți. M-am asigurat că transferul s-a făcut în condiții sigure. Un lucru este cert, de aceasta dată reacția autorităților a fost eficientă și rapidă. Despre cauze și responsabili discutăm după ce avem toate informațiile.”, a scris Cîțu, pe Facebook.

 Președintele Klaus Iohannis a anunțat că merge, la ora 13.00 la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”.