Un nou terminal funcțional din aprilie, Aeroportul Internaţional Iaşi Recomandat

Noul terminal T4 de la Aeroportul Internaţional Iaşi devine operaţional începând cu data de 31 martie, când vor putea fi operate primele zboruri în spaţiul Schengen, a anunţat luni directorul aeroportului, Romeo Vatră.

El a ţinut să menţioneze că de la sfârşitul lunii martie îmbarcările pentru zborurile Schengen se fac din noul terminal T4, iar îmbarcările pentru zborurile non-Schengen se vor face din terminalul T3.

Din terminalul T4 se vor opera servicii de chek-in şi control de securitate atât pentru pasagerii care trebuie să plece din terminalul T4, cât şi pentru cei care au zboruri din terminalul T3. După efectuarea acestor proceduri, cei care urmează să călătorească spre zone non-Schengen vor trece din terminalul T4 în terminalul T3 printr-un pasaj de legătură.

Având o suprafaţă desfăşurată de aproximativ 32.000 de metri pătraţi, trei nivele şi o capacitate minimă de procesare de 3,5 milioane de pasageri pe an, T4 este al doilea terminal ca mărime din România. Proiectul a inclus, de asemenea, construirea unei parcări cu 600 de locuri şi a unui parc fotovoltaic ce asigură 20% din necesarul de energie.

Proiectul construcţiei celui de-al patrulea terminal al Aeroportului Internaţional Iaşi a fost susţinut din fonduri europene şi a avut o valoare de 90 de milioane de euro. Din această sumă, 15 procente au fost asigurate din contribuţia de la bugetul de stat.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Ultima modificare Marți, 06 Februarie 2024 19:47

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.

Cele mai citite

Error: No articles to display