George Butura

România și India își consolidează parteneriatul economic prin cea de-a 19-a sesiune a Comisiei mixte interguvernamentale pentru cooperare economică, desfășurată miercuri, 5 noiembrie, la București, sub egida Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT).
Delegația română a fost condusă de ministrul Radu Miruță, iar cea indiană de Jitin Prasada, ministru de stat pentru comerț și industrie. Reuniunea marchează peste 75 de ani de relații diplomatice și peste un deceniu de parteneriat extins între cele două state.
„România este pregătită să devină un partener strategic al Indiei în Europa Centrală și de Est. Avem infrastructura, competențele și apartenența la cea mai mare piață comună din lume – Uniunea Europeană – iar India vine cu un ritm de creștere spectaculos și o piață uriașă de desfacere”, a declarat Radu Miruță.
Lucrările au vizat domenii precum energia, IT&C, infrastructura, agricultura, apărarea, turismul și sprijinirea IMM-urilor. Părțile au salutat Agenda Strategică UE–India 2025 și au reafirmat dorința comună de a extinde colaborarea economică.
Schimburile comerciale bilaterale au totalizat 1,059 miliarde USD în 2024, India fiind al doilea partener comercial al României din Asia. Următoarea sesiune a Comisiei mixte va avea loc la New Delhi, în 2026.

Coaliția de guvernare susține reducerea numărului de parlamentari, a declarat luni președintele Senatului, Mircea Abrudean, precizând că în cadrul discuțiilor din coaliție s-a agreat o scădere de aproximativ 10% a numărului actual de aleși.

„Decizia coaliției este de susținere a reducerii numărului de parlamentari. Au fost mai multe discuții. În ultima dintre ele, înțeleg că s-a agreat oarecum reducerea cu 10% a numărului de parlamentari”, a spus Mircea Abrudean.
Șeful Senatului a menționat că luni urmează să treacă tacit în Camera superioară o propunere legislativă a USR privind reducerea numărului de parlamentari, însă a subliniat că proiectul „are niște deficiențe din punct de vedere juridic”, care vor trebui analizate în continuare.

„Eu cred că e important să se comunice foarte clar — dacă coaliția susține reducerea numărului de parlamentari, așa cum înțeleg că s-a decis — trebuie să și comunice asta și să o formalizăm într-un fel sau altul. Dacă lăsăm lucrurile în aer, nu putem genera în niciun caz încredere”, a mai afirmat Abrudean.
Propunerea privind reducerea numărului de parlamentari este în dezbatere în contextul discuțiilor privind reforma sistemului parlamentar și eficientizarea activității legislativului.

Președintele României, Nicușor Dan, îl va primi miercuri, 5 noiembrie, la Palatul Cotroceni, pe Secretarul General al NATO, Mark Rutte, aflat în prima sa vizită în România de la preluarea conducerii Alianței Nord-Atlantice.

Vizita oficialului NATO are loc în contextul participării sale la Forumul NATO pentru Industria de Apărare (NATO-Industry Forum), organizat la București în perioada 5–6 noiembrie 2025, un eveniment dedicat dialogului strategic dintre Alianță și industriile de apărare din statele membre.

Potrivit Administrației Prezidențiale, discuțiile dintre președintele Nicușor Dan și Secretarul General al NATO vor viza principalele provocări de securitate de pe Flancul Estic al Alianței, consolidarea posturii de descurajare și apărare colectivă, precum și sprijinul acordat Ucrainei. Întâlnirea de miercuri va începe la ora 13.30.

Cei doi oficiali vor participa împreună joi, 6 noiembrie, la deschiderea lucrărilor Forumului NATO-Industry Forum 2025.
În programul Secretarului General al NATO mai sunt prevăzute întâlniri cu alți înalți oficiali români și participarea la un eveniment de diplomație publică. El se va întâlni cu prim-ministrul Ilie Bolojan, cu președintele Senatului, Mircea Abrudean, cu președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, dar și cu studenții de la Universitatea din București.

Comisia Europeană a adoptat luni, 4 noiembrie, Pachetul anual de extindere, care evaluează progresele înregistrate de statele candidate și potențial candidate la aderarea la Uniunea Europeană în ultimele 12 luni.

Raportul din acest an confirmă caracterul strategic al extinderii și reafirmă că aderarea noilor state membre devine o perspectivă tot mai realizabilă, în baza unui proces bazat pe merite și pe reforme structurale.
Potrivit documentului, Muntenegru, Albania, Ucraina, Republica Moldova, Serbia, Macedonia de Nord, Bosnia și Herțegovina, Kosovo, Turcia și Georgia își continuă drumul către integrarea europeană, fiecare în ritmul propriu.

„Suntem mai hotărâți ca niciodată să transformăm extinderea UE într-o realitate. O Uniune mai mare înseamnă o Europă mai puternică și mai influentă pe scena mondială. Extinderea este un proces bazat pe merite și o promisiune de pace, prosperitate și solidaritate”, a declarat Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene.
Comisia a oferit pentru fiecare partener recomandări concrete privind prioritățile de reformă și etapele de urmat în procesul de aderare. Totodată, documentul subliniază importanța integrării treptate în piața unică europeană, înainte de obținerea statutului de membru cu drepturi depline.

Executivul european își reafirmă angajamentul de a sprijini viitoarele state membre și de a asigura pregătirea Uniunii pentru o nouă rundă de extindere în actualul mandat.

Lucrările la parcarea supraetajată și heliportul Spitalului Județean „Sf. Apostol Andrei” din Galați au intrat într-o nouă etapă, odată cu începerea montajului pasarelelor care vor face legătura între heliport, camera de gardă SMURD și unitatea de primiri urgențe (UPU), a anunțat marți președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea.

Potrivit acestuia, structura metalică a heliportului a fost montată integral, iar în perioada următoare vor fi instalate platforma de aterizare (helideck-ul), sistemele de semnalizare și iluminat, precum și echipamentele necesare pentru intervenții medicale de urgență, disponibile 24 de ore din 24.

În paralel, constructorii lucrează la fațada ventilată a parcării și la sistemele de prevenire și stingere a incendiilor. Noua parcare supraetajată va oferi peste 460 de locuri și va fi dotată cu două lifturi exterioare, pentru un acces rapid și sigur la toate nivelurile.
„Investim pentru oameni, dezvoltăm infrastructura care salvează vieți”, a declarat Costel Fotea.
Proiectul face parte din programul Consiliului Județean Galați de modernizare a infrastructurii medicale și este finanțat din fonduri europene și bugetul județean.

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, va efectua miercuri o vizită la București, cu prilejul Forumului NATO-Industrie, care va avea loc în capitala României în perioada 5-6 noiembrie 2025.

Evenimentul este organizat de Comandamentul Aliat pentru Transformare și de Divizia Industrie de Apărare, Inovare și Armament din cadrul Statului Major Internațional al NATO, sub auspiciile secretarului general al Alianței Nord-Atlantice, potrivit unui comunicat al NATO.

Președintele României, Nicușor Dan, a confirmat încă de duminică vizita lui Mark Rutte. „Știți că domnul Rutte vine miercuri la București. (...) În aceste zile are loc și un exercițiu NATO important pe teritoriul României, cu peste 5.000 de soldați. Forumul Industrial NATO are loc o dată la doi ani, iar acum se desfășoară la București”, a declarat șeful statului.

Forumul NATO-Industrie este un eveniment strategic care facilitează cooperarea directă între NATO și industrie. Tema ediției din 2025 este „Reînarmarea NATO – Inovare, accelerare, susținere”, în concordanță cu decizia adoptată la summitul NATO de la Haga, din iunie, privind creșterea semnificativă a investițiilor în apărare. Evenimentul va contribui la definirea modalităților de investiție pentru dezvoltarea capacităților necesare apărării colective a Alianței.

Premierul Ilie Bolojan nu a participat luni la „Ora Prim-ministrului”, la care PSD și AUR îl chemaseră pentru a oferi explicații parlamentare, a transmis Executivul printr-un comunicat.

„Prim-ministrul Ilie Bolojan a primit cu interes invitația grupurilor parlamentare PSD și AUR la Ora Premierului din Parlamentul României, pentru ziua de 3 noiembrie, ora 16. Parlamentul este o instituție fundamentală a democrației, care trebuie respectată ca atare, iar o dezbatere civilizată și serioasă pe teme de interes public nu poate fi decât în beneficiul cetățenilor României”, se arată în comunicat.
Potrivit Executivului, agenda zilei de luni a premierului a fost foarte încărcată, fiind dedicată aproape integral semnării contractului cu compania Rheinmetall și discuțiilor privind Programul SAFE, considerate prioritare pentru economia și capacitățile de apărare ale României.
Premierul intenționează să ceară reprogramarea „Orei Prim-ministrului”, pentru o zi care să permită armonizarea agendelor sale cu cea a Parlamentului.

Comisia Europeană a anunțat luni actualizarea cerințelor în materie de proiectare ecologică pentru sursele externe de alimentare (EPS), ca parte a eforturilor de a introduce un încărcător comun pentru dispozitivele electronice.

Noile norme prevăd standarde mai ridicate de eficiență energetică și interoperabilitate, inclusiv porturi USB-C obligatorii pentru telefoane, laptopuri, routere și monitoare. Modificările ar urma să genereze economii de aproximativ 3% din consumul de energie al EPS-urilor până în 2035, reducând emisiile de gaze cu efect de seră cu 9% și emisiile de poluanți cu 13%, și să aducă consumatorilor economii de circa 100 de milioane de euro pe an.

În plus, un nou logo UE pentru încărcătorul comun va ajuta consumatorii să identifice dispozitivele compatibile și să ia decizii informate.

Normele vor intra în vigoare până la sfârșitul anului 2028, oferind producătorilor trei ani pentru implementare.

„Existența unor încărcătoare comune pentru telefoane, laptopuri și alte dispozitive este o mișcare inteligentă care pune consumatorii pe primul loc, reducând în același timp deșeurile energetice și emisiile”, a declarat comisarul european pentru energie și locuințe, Dan Jørgensen.
Această inițiativă se bazează pe eforturile anterioare de standardizare a porturilor și a tehnologiilor de încărcare realizate în cadrul Directivei revizuite privind echipamentele radio.

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. a lansat campania de conștientizare „O clipă, o viață!”, un demers destinat educării publicului cu privire la pericolele traversării neautorizate a căii ferate și pătrunderii în zona de siguranță feroviară. Inițiativa face parte din programul permanent al companiei pentru prevenirea accidentelor și promovarea siguranței pe infrastructura feroviară.

Traversarea prin locuri neautorizate rămâne una dintre principalele cauze ale accidentelor grave. De la începutul anului 2025 și până în prezent, pe rețeaua administrată de CFR au fost înregistrate 64 de accidente rezultate din astfel de gesturi, unele cu consecințe tragice pentru persoane și familiile lor. Compania atrage atenția că trenurile circulă cu viteze mari, iar distanța de frânare este considerabilă, făcând imposibilă oprirea imediată în fața persoanelor surprinse pe șine.
Campania „O clipă, o viață!” are ca obiective principale informarea, educarea și responsabilizarea publicului, pentru a preveni accidentele și a sublinia importanța respectării regulilor de siguranță feroviară. Materialele campaniei includ postere și afișe în principalele stații și gări, mesaje audio difuzate în stații și haltele de pe întreaga rețea feroviară, precum și promovare online prin site-ul oficial www.cfr.ro.

Lucrările la viitorul sediu al Muzeului de Artă Vizuală din Galați, amplasat în Parcul Rizer, au fost deblocate, a anunțat recent președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea. Acesta a mai spus că discuțiile ferme cu constructorii au dus la reluarea ritmului normal al lucrărilor.

„Am reușit, prin discuții foarte serioase și aplicate cu constructorii, să deblocăm lucrările la proiectul Consiliului Județean privind noul sediu al Muzeului de Artă Vizuală din Parcul Rizer”, a declarat Costel Fotea.
În prezent, pe șantier se finalizează montarea structurii metalice pentru galeriile exterioare și arcele care vor fi acoperite cu sticlă stratificată. De asemenea, sunt în derulare lucrările de termoizolare, hidroizolare, amenajare a acoperișului, turnare a șapelor interioare, precum și montarea instalațiilor electrice și sanitare.

Clădirea, cu o suprafață construită de 4.000 de metri pătrați, este concepută ca un spațiu cultural modern, ce va include săli de expoziții, ateliere pentru artiști, laboratoare de restaurare, o bibliotecă și o sală Auditorium cu 180 de locuri.

„Muzeul de Artă Vizuală va putea astfel să-și pună în valoare patrimoniul impresionant, format din peste 7.000 de lucrări de artă, și va deveni un reper cultural de anvergură pentru Galați și pentru întreaga regiune”, a subliniat Fotea.
Președintele CJ Galați a transmis și un mesaj ferm constructorilor: „Sper că toți au înțeles că trebuie să-și respecte angajamentele, astfel încât să finalizăm cât mai repede acest obiectiv atât de important pentru comunitatea noastră.”

Cele mai citite

Error: No articles to display