Emilia Nita

Președintele Klaus Iohannis anunță că prin ridicarea MCV, „avem confirmarea clară că România a făcut reformele necesare pentru consolidarea statului de drept”.

„Este nou pas semnificativ pentru România a făcut un nou pas semnificativ în procesul de integrare în UE. MCV s-a încheiat azi pentru țara noastră. Avem confirmarea clară că România a făcut reformele necesare pentru consolidarea statului de drept şi s-a înscris pe drumul ireversibil al luptei împotriva corupţiei. Comisia Europeană a confirmat progresul făcut de România în cadrul acestui mecanism, ceea ce înseamnă că îndeplinim criteriile și obiectivele fixate prin MCV.

Acesta este ultimul raport MCV pentru țara noastră. De acum înainte România va fi la fel ca toate statele membre monitorizată doar prin mecanismul generalizat privind statul de drept. Anul acesta, Parlamentul a adoptat legile fundamentale privind sistemul judiciar, pe care le-am promulgat după ce au fost declarate constituționale. România a demonstrat voință politică, dar mai ales o puternică susținere a cetățenilor pentru a corecta orice deviere de la un parcurs democratic și pentru a relua rapid reformele, așa cum s-a întâmplat în ultimii 2 ani.

Mă bucur că toate progresele au fost consemnate în raportul MCV de astăzi. Cetățenii au dreptul la un sistem de justiție independent, funcțional, eficient, la o societate în care combaterea corupției și integritatea sunt obiective pe deplin asumate.

Felicit autoritățile, Guvernul, ministrul Justiției, Parlamentul și instituțiile din sistemul judiciar pentru aceste rezultate și îmi exprim aprecierea și pentru eforturile diplomatice, inclusiv ale Reprezentanței permanente a României la UE.

Mulțumesc Comisiei Europene, președintei Ursulei von der Leyen pentru sprijinul constant și pentru dialogul deschis”, a transmis șeful statului. 

Președintele CJ Galați, Costel Fotea, anunță că un nou proiect educaţional pentru elevii de gimnaziu se desfăşoară în această perioadă la Observatorul Astronomic din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă”, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Galați.

Până în luna martie, proiectul „Stelele, constelațiile cerului”, va stârni curiozitatea elevilor din clasele I-VIII, iar informaţiile dobândite îi vor ajuta să își dezvolte imaginația și abilitățile creative.

„Astfel, cu ajutorul celui mai mare telescop din țară destinat publicului, elevii vor afla diferența dintre stele și alte corpuri cerești, vor descoperi principalele constelații de pe bolta cerească și cele mai importante stele, beneficiind de îndrumarea unui specialist care va adapta conţinutul ştiinţific pentru nivelul lor de înţelegere”, a transmis Costel Fotea, pe Facebook.

Europarlamentarul Victor Negrescu a susținut, în plenul Parlamentului European, necesitatea aderării României la spațiul Schengen, a prezentat beneficiile pentru Uniunea Europeană şi statele membre, precum şi argumentele care pot sta la baza unei decizii favorabile României. Eurodeputatul român a subliniat faptul că această extindere este în interesul tuturor statelor membre UE, mai ales în contextul provocărilor actuale.

„Aderarea României la spațiul Schengen înseamnă beneficii pentru întreaga Uniune Europeană. Specialiștii estimează faptul că volumul tranzacțiilor comerciale între România și principalele sale state partenere din Uniunea Europeană va crește cu peste 10% în următorii ani.

Creșterea PIB-ului României, Bulgariei și Croației, va conduce la un efect multiplicator în economia europeană, care se confruntă deja cu un risc crescut de recesiune. Extinderea spațiului Schengen înseamnă și un mesaj pro-european puternic în regiunea noastră, dar și creșterea capacității de sprijin a Ucrainei și a procesului său de reconstrucție.

Nu în ultimul rând, piața internă va deveni mai integrată la nivelul regiunii, conducând la mai multe oportunități pentru companiile mici și mijlocii europene, zonele transfrontaliere vor deveni poli de dezvoltare, iar creșterea mobilității va conduce la dezvoltarea comerțului și a turismului regional”, a explicat vicepreședintele Partidului Socialiștilor Europeni, eurodeputatul Victor Negrescu.

Reprezentantul României în legislativul european a subliniat faptul că Olanda și Austria vor fi printre principalele state membre care vor beneficia de acest nou context şi a făcut apel la reprezentanții Parlamentului European și ai Comisiei, care în prezent susțin România în acest demers, să continue să aducă argumente în sprijinul beneficiilor aderării, liderilor politici şi guvernelor de dreapta reticente.

„Printre statele membre care vor beneficia cel mai mult de pe urma acestor noi oportunități vor fi chiar Olanda și Austria, țări conduse de guverne de dreapta, cu care România întreține relații comerciale speciale, şi care, în prezent, se opun extinderii, fără a avea argumente în acest sens.

Fac apel către toți colegii din Parlamentul European și către Comisie să ne susțină în continuare, prezentând aceste argumente, astfel încât să putem avea un vot pozitiv pentru România în cadrul Consiliului Justiție și Afaceri Interne din decembrie”, a precizat eurodeputatul social-democrat, Victor Negrescu.

Europarlamentarul român este în prezent în contact direct cu parlamentari şi lideri politici din statele membre reticente pentru a-i convinge să susțină aderarea României la spațiul Schengen.

Premierul Nicolae Ciucă a avut, la Palatul Victoria, o întrevedere cu reprezentanții Confederației Patronale Concordia. Discuțiile au vizat, în special,  demersurile abordate din perspectiva Guvernului României privind aderarea României la Spațiul Schengen și modul în care sectorul privat poate contribui activ la atingerea acestui obiectiv de țară.

Printre subiectele abordate s-au numărat și combaterea crizei generate de prețurile la energie și gaze naturale, legislația privind dialogul social, evoluția economiei în ultimul trimestru al acestui an și  așteptările pentru 2023.

„Guvernul României a alocat resurse importante pentru sprijinirea cetățenilor și a economiei în acest an. Vom consolida aceste pachete de sprijin pentru a oferi siguranță și predictibilitate românilor și mediului de afaceri. În pofida dificultăților generate de efectele agresiunii militare ruse din Ucraina și a celor generate în economie de prețurile la energie, am continuat să facem eforturi substanțiale pentru atingerea obiectivelor de țară, precum aderarea la Spațiul Schengen și la OCDE.  Sunt oportunități importante atât pentru cetățenii noștri, cât și pentru economie. Sprijinul acordat de societatea civilă și mediul de afaceri este esențial pentru reușita noastră”, a declarat premierul Nicolae Ciucă.

Reprezentanții Confederației Patronale Concordia au salutat deschiderea spre dialog din ultimele 12 luni a Guvernului României și și-au manifestat disponibilitatea de a sprijini Executivul pentru implementarea reformelor din PNRR și pentru obținerea statutului de țară membră OECD.

La discuțiile cu membrii conducerii Confederației Patronale Concordia, din partea Guvernului, au participat și ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, alături de reprezentanți ai  Ministerului Energiei, ai Ministerului Muncii și Solidarității Sociale și ai Ministerului Afacerilor Externe.

 

Liderii Coaliției au stabilit ca de la 1 ianuarie să crească punctul de pensie cu 12,5%, astfel că acesta va avea valoarea de 1.784 de lei. De asemenea, persoanele care au pensii mai mici de 1.700 de lei vor primi şi anul viitor voucherele sociale de 250 de lei.

”În şedinţa Coaliţiei de guvernare, care a avut loc în această seară, am decis următoarele: Pentru pensiile pe contributivitate, am decis creşterea punctului de pensie cu 12,5% începând cu data de 1 ianuarie 2023. Noua valoare a acestuia va fi, astfel, de 1.784 de lei. Totodată, anul viitor vom continua acordarea unui sprijin ţintit pentru pensionarii cu pensii mici, astfel: 1.000 de lei pentru pensiile sub 1.500 de lei, 800 de lei pentru pensiile între 1.501 şi 2.000 lei, respectiv 600 de lei pentru pensiile între 2.001 şi 3.000 de lei. Sumele vor fi împărţite în două tranşe care se vor acorda semestrial pe parcursul anului 2023”, a anunțat premierul Nicolae Ciucă, luni seară, într-o postare pe Facebook.

Persoanele care au pensii mai mici de 1.700 de lei vor primi şi anul viitor voucherele sociale de 250 de lei, odată la două luni, pe tot parcursul anului.

”Vom acorda un sprijin de 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie, pentru pensionarii cu vârsta de peste 60 de ani şi care au pensii mai mici de 2.000 de lei. Această sumă va fi împărţită în două tranşe pentru a acoperi cheltuielile din iarna aceasta şi din iarna viitoare. Am convenit, de asemenea, ca alocaţiile de stat pentru copii să fie actualizate cu rata inflaţiei, persoanele cu handicap să primească o a treisprezecea indemnizaţie, iar indemnizaţiile pentru veteranii şi văduvele de război să fie actualizate cu rata inflaţiei, începând din 2018, însemnând o creştere totală de aproximativ 30 de procente. Perioada pe care o traversăm este una marcată de multiple crize la nivel mondial şi trebuie să asigurăm o amortizare a efectelor generate de inflaţia crescută. De aceea, PNL s-a opus ferm unor creşteri mai mici de 15% şi a obţinut în negocieri creşteri totale care depăşesc 15,8%”, a adăugat Ciucă. 

Ciolacu: „Pentru PSD nu a fost niciodată vorba de cifre sau procente, ci despre oameni”

„În ultimele săptămâni s-a discutat foarte mult despre procente şi cifre, dar mai puţin despre viaţa oamenilor. Pentru PSD nu a fost niciodată vorba de cifre sau procente, ci despre oameni şi despre ceea ce au ei nevoie acum. Despre #echitate, despre a-i ajuta pe cei care au cel mai mult nevoie de ajutor. În total, vom veni cu un pachet social de 26,65 miliarde de lei de #SprijinpentruRomânia. Am considerat că fiecare categorie trebuie ajutată diferit, iar susţinerea din partea statului trebuie să meargă în proporţie mai mare la cei care resimt din plin efectele crizei economice. Şi aici mă refer atât la persoanele active - salariaţii cu salariu minim - prin creşterea salariului minim la 3.000 lei (din care 200 de lei scutiţi de taxe), cât şi la cei care un muncit o viaţă şi cu toate acestea au acum pensii mici. În plus, vrem să continuăm să încurajăm sectorul construcțiilor să se dezvolte și de aceea vom crește salariul minim în acest domeniu la 4.000 de lei, cu scutirile de taxe existente și în prezent”, a scris Ciolacu, pe Facebook.

Deputatul Viorica Sandu anunță schimbări majore pentru proiectele de energie regenerabilă. Potrivit deputatului, modificările adoptate de Parlamentul European vor simplifica implementarea proiectelor din domeniul energiilor regenerabile, datorită reducerii, iar în unele cazuri, a eliminării termenelor pentru acordarea autorizațiilor. „Se pune capăt astfel unei birocrații excesive”, a punctat Sandu.
 
Dintre modificările adoptate: se introduce pentru instalațiile solare sub 50 kW o procedură simplă de notificare, care nu mai necesită vreo aprobare; se reduc termenele-limită pentru acordarea autorizațiilor în cazul proiectelor din zonele de accelerare a energiei din surse regenerabile:
 
„În zonele prioritare: termenul maxim de aprobare va fi de 9 luni; termenul maxim 6 luni pentru creșterea capacității sau pentru instalații noi cu o capacitate electrică mai mică de 150kW. În afara zonelor prioritare, pentru aceleași tipuri de proiecte: termenul maxim de aprobare va fi de 18 luni (față de cei 2 ani propuși de Comisia Europeană); termenul maxim de 1 an pentru creșterea capacității sau pentru instalații noi cu o capacitate electrică mai mică de 150kW”, a transmis Viorica Sandu, pe Facebook.
 
În cazul echipamentelor de energie solară în structuri artificiale, inclusiv clădiri, procesul de acordare a autorizației pentru instalarea echipamentelor de energie solară, inclusiv a instalațiilor solare integrate în clădiri, în structuri artificiale existente sau viitoare, cu excluderea suprafețelor de apă artificială, aprobarea proiectului va trebui să fie făcută în maxim 3 luni
 
„Se introduce, pentru instalațiile solare sub 50 kW, o procedură simplă de notificare. Cerințele pentru construcții în vigoare urmează să fie eliminate: instalația de energie solară integrată în clădiri va fi scutită de evaluarea impactului asupra mediului; termenul de verificarea a cererilor, de către autoritățile publice, de 30 de zile de la data depunerii cererilor pentru instalații noi de energie regenerabilă; termenul de verificarea a cererilor pentru instalații cu o capacitate electrică mai mică de 150 kW și pentru noi aplicații de realimentare a centralelor, faza de verificare se va finaliza în termen de 15 zile”, a completat deputatul PSD de Galați, Viorica Sandu.

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, susține că Republica Moldova are nevoie de un partid social-democrat proeuropean, subliniind că lucrările Congresului al X-lea extraordinar al Partidului Democrat se vor desfăşura sub egida unităţii social-democraţiei pentru consolidarea unei forţe politice profesioniste, în care doctrinele politice contează "mai puţin".

"Republica Moldova are nevoie de social-democraţi. Este un moment în care contează mai puţin doctrinele de dreapta sau de stânga, Republica Moldova are nevoie de un partid social-democrat proeuropean şi, din câte ştiu eu, - e aici şi domnul prim-ministru - din 2009, dumneavoastră aţi fost primii care aţi declanşat parcursul european al Republicii Moldova. Cred că românii trebuie să ştie acest lucru şi trebuie să ne ridicăm la aşteptările lor şi sunt ferm convins că după acest congres care cred că va fi sub egida unităţii social-democraţiei, cu toţii vom consolida o forţă politică profesionistă în Republica Moldova, care în perioada următoare va avea foarte multe de spus, atât în Republica Moldova cât şi în România, dar şi în Europa", a declarat Ciolacu 

Peste 365 milioane de lei alocați pentru fermierii afectaţi de seceta pedologică, a anunțat Viorica Sandu, într-o postare pe Facebook.
 
„Pentru că recent am fost întrebată de fermierii gălățeni despre posibilitatea instituirii unei scheme de ajutor pentru agricultorii afectați de secetă, sunt bucuroasă că le pot da un răspuns mult asteptat de ei. În ședința din 17.11.2022 Guvernul a emis o ordonanţă de urgenţă prin care se instituie o schemă de ajutor de stat, sub formă de grant financiar, acordat producătorilor agricoli care au înfiinţat culturi în toamna anului 2021 și au fost afectate de seceta pedologică (grâu, secară, triticale, orz, orzoaică, ovăz, răpită, etc .)”,  a anunțat Viorica Sandu, pe Facebook.
 
Pentru implementarea schemei s-a alocat suma de 365,6 milioane lei. Peste 16.000 de fermieri care au fost afectaţi de seceta pedologică vor beneficia de această schemă de ajutor pentru aproximativ 250.000 ha de culturi înfiinţate în toamna anului 2021, calamitate în diferite proporții, cuprinse între 30% şi 100% .
 
 „Ministerul Agriculturii acordă un grant financiar unitar în cuantum maxim de 1.500 lei/ha aferent unui grad de afectare de 100% care este prevăzut în procesul - verbal de constatare şi evaluare a pagubelor. Compensaţiile acordate unitar pe hectar reprezintă maxim 40% din cheltuielile eligibile, respectiv maxim 40% din cheltuielile tehnologice prevăzute în tehnologiile cadru la culturi din recolta 2021-2022. Se mai au în vedere despăgubiri pentru culturile de primăvară afectate de secetă (porumb, floarea-soarelui), însă acestea vor fi acordate printr-un act normativ distinct, după finalizarea centralizării din teren a suprafețelor afectate”, a transmis Viorica Sandu.

Consiliul Județului Galați a încheiat un acord de colaborare cu raionul Strășeni din Republica Moldova, pentru dezvoltarea mai multor proiecte.

„Avem o relație foarte bună cu reprezentanții administrației locale din Republica Moldova, alături de care derulăm deja mai multe proiecte transfrontaliere importante, cum ar fi construirea unei clădiri noi pentru secția de Pediatrie a Spitalului Orășenesc Târgu Bujor sau amenajarea unei săli noi de spectacole la Centrul Cultural “Dunărea de Jos”.

Astfel, după Cahul, Hîncești, Anenii Noi și Cantemir, am semnat un parteneriat și cu autoritățile din raionul Strășeni, alături de care vom pregăti diverse activități și viitoare proiecte cu fonduri europene”, a transmis Costel Fotea, președintele CJ Galați.

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că săptămâna viitoare, împreună cu premierul Nicole Ciucă, preşedintele PNL şi vicepremierul Hunor Kelemen, preşedintele UDMR, va face un anunţ cu privire la creşterea pensiilor.

„Împreună cu ministrul de finanţe şi cu domnul prim-ministru am avut şi aseară o discuţie destul de lungă pe construcţia bugetului pe anul viitor. Avem o anvelopă pentru o mărire de 15%. Repet: eu nu pot fi de acord ca în acest moment să se mărească la toată lumea cu 15%.

Se va mări categoric la toată lumea punctul de pensie: nu ştiu dacă va fi 6, dacă va fi 12. Cert este că trebuie să oprim anumite sume pe care să le direcţionăm categoriilor defavorizate, pentru că aşa se face în orice economie. Mai mult ca sigur săptămâna viitoare, împreună cu domnul prim-ministru şi cu domnul Kelemen Hunor, vom veni şi vom anunţa cu exactitate", a declarat Marcel Ciolacu.