Trenuri de navetă suplimentate pentru elevi Recomandat

CFR Călători a introdus de luni trenuri de navetă destinate transportului spre și dinspre localitățile care au centre de învățământ, pentru a veni în sprijinul elevilor care încep cursurile semestrului al doilea. Au intrat în circulație 42 de trenuri în contextul redeschiderii școlilor, potrivit comunicatului companiei.

Lista completă a trenurilor Regio introduse în circulație poate fi consultată pe site-ul companiei, unde sunt precizate și alte detalii.

Deoarece sunt necesare verificarea calității de elev, în stațiile CFR se va elibera un ID personal prin crearea unui profil de utilizator, iar acesta va fi valabil pe parcursul întregului an școlar.

În comunicatul companiei se mai precizează faptul că este obligatorie purtarea măștii de protecție la bordul trenurilor pe toată durata călătoriei, precum și în zonele de așteptare acestora, inclusiv pe peroanele aferente.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.

Cele mai citite

Error: No articles to display