Masca se va purta și după vaccinare Recomandat

Chiar şi după administrarea celei de-a doua doze de vaccin anti-COVID-19, este recomandată purtarea măştii de protecţie, dar şi respectarea regulilor de distanţare socială, a transmis, duminică, Ministerul Sănătăţii.

Vaccinul vă protejează pe dumneavoastră, purtarea măştii îi protejează pe cei din jur care nu au fost încă vaccinaţi. Până în acest moment, în studiile clinice s-a urmărit dacă vaccinarea previne formele simptomatice de COVID-19, nu a fost studiat dacă este prevenită şi infecţia asimptomatică. Din acest motiv, cercetătorii încă nu ştiu dacă o persoană vaccinată se poate infecta asimptomatic şi poate transmite mai departe virusul”, precizează ministerul într-o postare pe rețeaua de socializare.

Astfel, potrivit sursei citate, nu se cunoaşte încă gradul de eficacitate a celor două vaccinuri împotriva infecţiilor asimptomatice şi nu există suficiente studii care să indice dacă o persoană vaccinată poate să fie purtătoare a virusului şi care este riscul de transmisie a SARS-CoV-2. Este posibil ca o persoană vaccinată asimptomatică să poată răspândi virusul şi, astfel, să infecteze o persoană nevaccinată.

Vaccinarea, arată MS, oferă un nivel crescut al imunităţii în aproximativ două săptămâni, numai după administrarea celei de-a doua doze de vaccin (rapel).

Vaccinul nu garantează imunitate 100% iar eficacitatea în prevenirea bolii COVID-19 este de 95% pentru vaccinul BioNTech-Pfizer şi de 94,1% pentru vaccinul Moderna, se mai precizează în comunicat.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.

Cele mai citite

Error: No articles to display