FEDERAȚIA SANITAS: Grevă japoneză în sănătate pe 7 octombrie Recomandat

Federația SANITAS din România, a solicitat organizarea unei întâlniri de urgență cu participarea primului-ministru Ludovic Orban și a tuturor factorilor responsabili care pot contribui la identificarea de soluții optime pentru revendicările membrilor săi, potrivit unui comunicat al organizației sindicale.

Decizia a fost luată în urma întrunirii Consiliul Național al Federației SANITAS pentru a analiza stadiul aplicării legislației cu caracter salarial specifică/emisă în perioada pandemiei de COVID-19, suficiența/insuficiența măsurilor de protecție a lucrătorilor din sistemele reprezentate pentru evitarea contaminării lor și a pacienților/beneficiarilor, situația reală a personalului medical și auxiliar infectat în toată această perioadă, stadiul de epuizare și nemulțumire a salariaților și nu în ultimul rând, lipsa de reacție a autorităților de la toate nivelurile la solicitările, propunerile și sesizările federației.

Revendicările membrilor de sindicat din unitățile sanitare, cele de asistență medico-socială și cele de asistență socială sunt:

  1. Punerea în aplicare a legislației cu caracter salarial, în vigoare la această dată.

    1. Acordarea stimulentului de risc pentru personalul medical din unitățile sanitare, serviciile de ambulanță, DSP-uri, medicina școlară, unitățile de asistență medico-socială, care în perioada stării de urgență a intrat în contact cu pacienți suspecți de infecția cu virusul SARS-COV-2.

    2. Acordarea stimulentului de risc pentru personalul medical din unitățile de asistență socială care în perioada stării de urgență a intrat în contact cu pacienți suspecți de infecția cu virusul SARS-COV-2.

    3. Acordarea sporului de până la 30% pentru personalul din sistemul sanitar și cel de asistență socială conform Legii nr. 56/2020 și a Ordinului comun 1070/94/2087/2020.

    4. Acordarea voucherelor de vacanță pentru tot personalul din sistemul sanitar și cel de asistență socială, din unitățile de asistență medico-socială și din medicina școlară.

    5. Acordarea sporului de 55 – 85% pentru personalul din unitățile sanitare și DSP-uri conform Legii nr. 153/2017 și HG nr. 153/2018.

  2. Deblocarea posturilor în unitățile sanitare, cele de asistență medico-socială și cele de asistență socială.

  3. Asigurarea echipamentelor/materialelor de protecție în cantitatea/calitatea necesare pentru o optimă protecție a personalului expus infectării cu noul virus.

  4. Acordarea, începând cu 1 ianuarie 2020, a salariilor prevăzute de Legea nr.153/2017 pentru anul 2022, pentru tot personalul din sistemul sanitar, sistemul de asistență socială și medico-socială.

  5. Calcularea sporurilor la salariul de bază actual pentru tot personalul din sistemul sanitar, sistemul de asistență socială și medico-socială.

  6. Relansarea dialogului social real la toate nivelurile.

 

„În lipsa unui răspuns prompt la solicitarea noastră de organizare a unei întâlniri în regim de urgență la nivel guvernamental cu membrii Biroului Executiv ai Federației SANITAS, începând cu data de 7 octombrie vom declanșa ”greva japoneză” în toate unitățile sanitare din țară și în cele de asistență socială, urmând să anunțăm în scurt timp calendarul acțiunilor revendicative următoare”, se mai precizează în comunicat Sanitas.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.

Cele mai citite

Error: No articles to display