Autorităţile electorale şi cele din domeniul sănătăţii nu au publicat, până în prezent, instrucţiuni despre cum pot vota alegătorii care au simptome specifice COVID-19, aflaţi în izolare, dar care nu deţin documente justificative, atrage atenţia Expert Forum - EFOR.
Legea electorală specifică faptul că pot solicita urna specială alegătorii bolnavi sau netransportabili care depun o cerere la secţia de votare şi care ataşează documente justificative, precizează organizaţia.
"EFOR a transmis acum două zile (marţi) o solicitare către BEC (https://expertforum.ro/solicitare-bec-urna-speciala-covid/) pentru a ne comunica cum vor vota alegătorii în această situaţie, dar nu am primit răspuns până în acest moment. Mai mult, credem că autorităţile ar trebuie să aibă o strategie clară pentru situaţia în care nu se vor putea deschide sau se vor închide secţii de votare în cazul retragerii membrilor birourilor electorale, întrucât în această situaţie alegătorii nu îşi vor putea exprima dreptul de vot. De asemenea, trebuie să existe instrucţiuni clare şi detaliate pentru membrii birourilor electorale care vor însoţi urna specială în spaţii cu risc ridicat (de ex. spitale COVID-19, la domiciliul persoanelor diagnosticate cu COVID-19), dar şi o strategie pentru cazul în care aceştia nu îşi vor îndeplini atribuţiile", se menţionează în comunicatul de presă.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display