Senatorii au aprobat, miercuri, un proiect care modifică mai multe reglementări la alegerile parlamentare din 6 decembrie: alegătorii care se află în faţa secţiei de vot sau aşteaptă la rând vor putea vota până la ora 23.59. De asemenea, numărul necesar de susţinători pentru a fi depuse candidaturile a fost redus.
Procesul de votare va avea loc într-o singură zi, iar urnele vor rămâne deschise până la miezul nopții, astfel încât persoanele care la ora 21.00 se află la rând, în afara secției de votare, să își poată exercita dreptul de vot.
Cât privește diaspora, se prelungește cu o lună termenul de înscriere pentru votul prin corespondență.
Românii din străinătate vor primi documentele necesare votării prin poștă, iar, în premieră, cei care se înscriu mai târziu vor putea descărca buletinul de vot de pe site-ul Autorității Electorale Permanente.
Proiectul a primit votul Senatului și urmează să între în dezbatere la Camera Deputaților, for decizional.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display