Acces mai strict la jocurile de noroc și reclame limitate, după votul din Senat Recomandat

Senatul României a adoptat, luni, două propuneri legislative care vizează protejarea copiilor și tinerilor de efectele jocurilor de noroc, prin creșterea vârstei minime de participare la 21 de ani și limitarea semnificativă a publicității în mediul online.

Cele două inițiative legislative au fost depuse în Parlament în noiembrie 2025 de deputatele Diana Stoica și Raluca Turcan, alături de parlamentari din partea USR, PNL, UDMR și PSD.

Primul proiect prevede majorarea vârstei minime de acces la jocurile de noroc de la 18 la 21 de ani. Propunerea legislativă a fost adoptată de Senat cu 96 de voturi pentru, 8 voturi împotrivă și 2 abțineri.

Cel de-al doilea proiect stabilește interzicerea difuzării în mediul online, în intervalul orar 06:00–24:00, a oricărui tip de conținut audio, video sau imagini care promovează jocurile de noroc. Totodată, proiectul interzice difuzarea reclamelor la jocuri de noroc în mediul online în care apar personalități publice, culturale, științifice sau sportive, ori alte persoane a căror notorietate poate încuraja participarea la astfel de activități. Acest proiect a fost adoptat cu 90 de voturi pentru, 9 împotrivă și 10 abțineri.

Cele două propuneri legislative urmează să fie dezbătute și supuse votului în Camera Deputaților, for decizional în acest caz.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.