Pomicultorii cu livezi calamitate în 2025 ar putea primi 2.000 de euro pe hectar Recomandat

Pomicultorii ale căror producții au fost afectate de înghețul din perioada aprilie–mai 2025 vor putea primi un ajutor financiar de până la 10.180,6 lei pentru fiecare hectar, potrivit unui proiect de act normativ lansat în dezbatere publică de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

Conform proiectului, sprijinul este echivalentul a 2.000 de euro/ha și se acordă producătorilor agricoli care dețin plantații pomicole pe rod, ale căror culturi au fost afectate în proporție de 30% până la 100%, situație ce trebuie dovedită prin documente oficiale de constatare a calamităților.

De ajutor pot beneficia persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și familiale, societăți comerciale, cooperative agricole, precum și stațiuni de cercetare-dezvoltare din domeniu.
Cererile de acordare a sprijinului vor fi depuse la centrele județene sau locale ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), iar plățile vor fi efectuate până la data de 30 aprilie 2026.
Bugetul total alocat pentru această măsură este de 11,5 milioane de euro, sprijinul urmând să acopere aproximativ 8.800 de hectare de livezi la nivel național.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.