Ministerul Culturii a lansat un program amplu pentru restaurarea caselor memoriale. Anunțul a fost făcut de ministrul Raluca Turcan. Programul care prevede restaurarea, conservarea și punerea în valoare a caselor memoriale va fi realizat cu fonduri nerambursabile.
Mesajul a fost postat pe Facebook.
„E o bucurie să anunț că, într-un timp foarte scurt, am reușit o mare realizare: lansarea unui apel de amploare pentru restaurarea, conservarea și punerea în valoare a caselor memoriale. Apelul <Case memoriale> marchează o nouă etapă în conservarea și promovarea patrimoniului cultural românesc, subliniază importanța vitală a acestor emblematice simboluri ale patrimoniului, consolidând astfel angajamentul față de păstrarea moștenirii culturale pentru generațiile viitoare”, a comunicat ministrul Culturii Raluca Turcan.
Potrivit ministrului, vor fi acordate finanţări nerambursabile în cadrul prezentei sesiuni pentru proiectarea – elaborarea documentației tehnico-economice pentru intervenții asupra caselor memoriale (3.000.000 lei), pentru punerea în valoare – interpretare și prezentare – a caselor memoriale (2.000.000 lei) și pentru restaurarea caselor memoriale (75.000.000 lei). De asemenea, suma alocată pentru soluţionarea contestaţiilor este de 7.950.000 lei.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.