Plenul reunit al Parlamentul a adoptat rectificarea bugetului pe 2020 Recomandat

Plenul reunit al Parlamentul a adoptat, joi, ordonanţa de urgenţă privind rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, aprobând mai multe amendamente, între care suplimentarea cu 850 milioane de lei a sumelor destinate consiliilor judeţene pentru acoperirea cheltuielilor sociale potrivit Agerpres.
"Bugetul de stat pe anul 2020 se diminuează la venituri cu suma de 9.844,8 milioane lei, la cheltuieli se majorează cu suma de 17.396,8 milioane lei creditele de angajament şi cu suma de 16.933,9 milioane lei creditele bugetare, iar deficitul se majorează cu suma de 26.778,7 milioane lei", prevede textul adoptat.

Preşedintele Comisiei de buget a Camerei Deputaţilor, Sorin Lazăr (PSD), a precizat că în comisii s-a stabilit suplimentarea sumei propuse de Guvern, urmând ca 850 de milioane lei să fie distribuite către consiliile judeţene, cu respectarea principiul numărului de locuitori.

"Adică, s-au trimis către consiliile judeţene sume suplimentare în funcţie de numărul de locuitori din fiecare judeţ. Către Bucureşti vor fi trimise 80 milioane lei, urmând ca la Primăria Generală, pe reechilibrare, să ajungă 40 milioane lei, iar la sectoare, în mod egal, o sumă de 6,66 milioane lei", a precizat acesta, menţionând că recorelările în buget vor fi făcute împreună cu reprezentanţii Ministerului de Finanţe.

"Se majorează sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru bugetele locale cu suma de 930.000 mii lei, potrivit anexei nr. 5 din prezenta ordonanţă de urgenţă, astfel: a) 373.639 mii lei pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul judeţelor, pentru finanţarea serviciilor sociale din sistemul de protecţie a copilului şi a centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap; b) 43.059 mii lei pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor şi municipiului Bucureşti, pentru finanţarea serviciilor sociale din sistemul de protecţie a copilului, a centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap şi a drepturilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav şi indemnizaţiile lunare de la nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti; c) 513.302 mii lei, pentru echilibrarea bugetelor locale ale judeţelor şi sectoarelor municipiului Bucureşti. Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să introducă modificările corespunzătoare în volumul şi structura bugetului de stat pe anul 2020", prevede textul adoptat.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.

Cele mai citite

Error: No articles to display