"În cursul zilei de mâine (joi - n.r.), până la finalul zilei, toate ministerele vor adopta ordinele de ministru comune, ordinul ministrului Sănătăţii cu ordinul ministrului Transporturilor privind regulile de protecţie sanitară şi de securitatea muncii în mijloacele de transport. Ministrul Economiei împreună cu ministrul Sănătăţii vor adopta toate regulile care ţin de desfăşurarea activităţilor comerciale şi alte măsuri care ţin de domeniul economic. De asemenea, ministrul Muncii împreună cu ministrul Sănătăţii vor adopta ordinul comun privind reguli de protecţie sanitară la locul de muncă şi de securitate a muncii. De asemenea, în domeniul Educaţiei, ordinul comun deja a fost emis şi publicat în Monitorul Oficial. Fac această precizare, pentru că e necesară: va fi obligatorie purtarea măştii. Şi această precizare o fac pentru că va fi obligatorie purtarea măştii în toate spaţiile închise", a declarat Ludovic Orban miercuri seară, potrivit Agerpres.
"Sigur că purtatul măştii ne creează un oarecare inconfort, sigur că ne poate deranja pe unii dintre noi purtatul măştii, dar această decizie pe care am luat-o - şi iată că avem acordul Parlamentului pentru această decizie şi aici fac o paranteză: din acest moment, inclusiv liderii PSD şi ai altor partide, vor avea obligaţia să respecte această măsură - purtatul măştii ne fereşte de riscul de a transmite virusul către semenii noştri sau de a fi infectaţi cu virusul", a mai spus Orban.
"Toate celelalte reguli de distanţă fizică sanitară. Am văzut că foarte mulţi oameni sunt deranjaţi de faptul că li se ia temperatura. Această măsură este necesară pentru a diminua riscul ca o persoană care are o temperatură de peste 37,3 grade şi care poate avea virusul respectiv să poată să transmită virusul către alte persoane. La intrarea în spaţii închise acest triaj este necesar, repet, pentru a-i proteja pe toţi cei care se duc la serviciu, care intră în spaţiile comerciale, care sunt într-o situaţie în care dacă sunt infectaţi pot să transmită virusul respectiv", a explicat prim-ministrul.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display