Liderul social-democraților, Marcel Ciolacu, spune, într-o postare recentă pe pagina sa de socializare, că există o diferenţă fundamentală între măsurile luate de Guvern şi viziunea economică şi socială a PSD. El afirmă că PSD a pregătit un program de guvernare care conţine proiecte şi măsuri concrete „pentru a repune România pe drumul corect”.
”Viziunea noastră în domeniul economic poate fi structurată pe 5 piloni - Creştem economia prin investiţii publice masive şi stimularea consumului, Colectăm mai mulţi bani la buget. Nu vom modifica impozitele şi taxele pentru companii în următorii 4 ani. Dar vom reduce drastic risipa banului public prin raţionalizarea cheltuielilor, criterii de performanţă în companiile de stat, prioritizarea investiţiilor şi digitalizarea marilor sisteme publice, Stimulăm munca şi creştem veniturile angajaţilor cu salarii mici şi medii – de la salariul minim până la 6000 lei salariu brut lunar. Zero impozit pe venit la nivelul salariului minim prin creşterea deducerilor, inclusiv pentru familiile cu mai mulţi copii. Acordam facilităţi pentru firmele care măresc veniturile angajaţilor, Siguranţa locurilor de muncă. Propunem programe consistente de sprijin pentru companii mari şi IMM-uri, condiţionate de menţinerea/ crearea de noi locuri de muncă şi Patriotism economic. Un program complex de relansare a producţiei - Fabricat în România. Toate aceste măsuri vor fi prezentate în detaliu în perioada următoare, pentru că fiecare român trebuie să ştie că putem ieşi foarte repede din criza economică şi socială în care ne-a aruncat acest guvern de hoţi şi de incompetenţi”, a precizat preşedintele PSD.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display