Dr. Zitta Popa, medic de familie, citat de stirileprotv.ro: „De 2-3 săptămâni avem un calvar, telefoanele sunt blocate... A venit ? Când vine? Când ne faceţi ? Aveţi liste? Nu, nu avem liste! Cel puţin eu, la nivelul cabinetului meu, nu fac lista de prioritate”.
Şi totuşi, Ministerul Sănătăţii, la recomandarea OMS, a transmis clar că trebuie imunizate antigripal întâi gravidele.
Urmează preşcolarii între 3 şi 5 ani, pentru că merg la grădiniţă, bolnavii cronici şi copiii de la 6 luni la 3 ani. Cei din urmă au nevoie de 2 doze, aşadar până la imunizarea completă la ei nu trec 2 săptămâni, ci o lună şi jumătate!
Ministerul Sănătăţii anunţă că din cele 3 milioane de doze cumpărate de stat au fost livrate pentru moment doar 400.000. Cele mai multe, în spitale, pentru medici şi asistenţi. Alte 500.000 vor intra în ţară în a doua jumătate a lunii octombrie, iar restul în noiembrie.
Vaccinul intranazal pediatric costă în jur de 100 de lei, iar o doză injectabilă- în jur de 50 de lei. În câteva mari clinici private, administrarea se face doar la pachet cu o testare COVID. În total, aproape 500 de lei.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display