Costel Fotea: Finanțare unică în țară pentru antreprenorii din Galați Recomandat

Județul Galați va beneficia de o linie de finanțare specială, unică la nivel național, destinată sprijinirii start-up-urilor, în cadrul Programul Tranziție Justă 2021–2027, a anunțat președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea.

Potrivit acestuia, aproximativ 20 de milioane de euro din fonduri europene vor fi alocate pentru înființarea de noi firme la nivel local, măsura având ca obiectiv atât stimularea mediului antreprenorial, cât și diversificarea economiei județului. Programul ar putea genera peste 500 de noi locuri de muncă.

„Această inițiativă este menită să susțină valorificarea ideilor de afaceri ale antreprenorilor gălățeni și să contribuie la dinamizarea pieței muncii”, a declarat Costel Fotea.
Demersul este realizat în parteneriat cu Ministerul Fondurilor Europene și ADR Sud-Est, iar autoritățile așteaptă avizul final din partea Comisia Europeană pentru lansarea apelului de proiecte.
Printre domeniile vizate pentru finanțare se numără tehnologia informației și digitalizarea, industria și producția inovativă, economia verde și soluțiile sustenabile, agricultura modernă și procesarea alimentară, precum și logistica și transporturile.

În total, județului Galați îi sunt alocate aproximativ 376,2 milioane de euro prin Programul Tranziție Justă, din care peste 60% sunt direcționate către dezvoltarea economică locală. Conform datelor prezentate, circa 249 de milioane de euro vor sprijini dezvoltarea a peste 300 de companii și ar putea genera peste 2.000 de locuri de muncă.
Autoritățile județene subliniază că această finanțare reprezintă o oportunitate majoră pentru consolidarea unui mediu de afaceri competitiv și pentru susținerea unei economii locale dinamice și sustenabile.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.