Denisa Pavel

”Se lungește plictiseala! Relansarea economică a țării dintre găurile terenului de golf, cu liberali pe post de stegulețe este cea mai ciudată imagine a anului.

Președintele Iohannis este clar cu mintea la crosă, nu la firmele locale, iar cei câteva zeci de liberali plictisiți de audiență rezistă doar cu gândul la cocktailul de după.

Sincer, după aceste discursuri triste și goale, ce arată că guvernanții nu înțeleg nici măcar ce au copiat din programul economic al PSD, pare mai degrabă că asistăm la o comemorare a economiei de care nu s-au ocupat absolut deloc până acum, asta ca să nu spun direct parastas.

Pentru așa ceva, românii au o vorbă: nasol moment, faină coliva!”, scrie Marcel Ciolacu.

Guvernul Orban a lansat miercuri Planul Naţional de Investiţii şi Relansare Economică, document intitulat „Reclădim România”.

„Să vă prezint gândirea noastră asupra rolului Guvernului. E momentul ca liderii politici să iasă din mlaştina demagogiei şi populismului, din discursul Science Fiction care nu are nici o legătură cu realităţile economice şi care creează aşteptări care nu pot fi onorate. Vremea în care politicienii promiteau marea cu sarea şi luna de pe cer şi ofereau praful de pe tobă trebuie să înceteze. Responsabilitatea în mesajele publice din partea guvernanţilor şi a liderilor politici trebuie să fie dominantă, iar din partea Guvernului trebuie să se audă adevărul, vocea raţiunii şi doar lucruri care într-adevăr pot fi realizate, bazate pe realităţi economice, pe un suport real de dezvoltare”, a afirmat Orban.

„Guvernul trebuie să aibă viziune, voinţă, să mobilizeze resurse, să fie în dialog şi parteneriat cu mediul de afaceri pentru a găsi cele mai bune soluţii, pentru a asigura creşterea competitivităţii companiei româneşti. (…) România are o şansă uriaşă. Avem oportunităţi pe care mulţi nici măcar nu le-au identificat până astăzi, n-avem voie să ratăm nicio oportunitate, de la oportunitatea de a fi ţară europeană şi de a beneficia de sprijin din partea Uniunii Europene pentru dezvoltarea economică, până la oportunităţile care izvorăsc din resursele pe care le avem, până la oportunităţile care izvorăsc din diferitele plasări în zona geografică. Se produce un fenomen la nivel mondial de relocare a capacităţilor de producţie. România nu trebuie să stea pasivă, România trebuie să prezinte toate avantajele pe care le poate avea un investitor, dacă decide să investească în România, indiferent de unde vine el”, a spus Orban.

vezi aici planul.

 

'Iohannis reevaluează marile investiții ale PSD pe modelul Băsescu. Sunt bune de numit liberale și puse în Planul Național de Relansare Economică!

Ministrul Finanțelor a dezvăluit deja câteva mari idei de investiții din Planul de Relansare Economică, prezentat azi țării de Iohannis. La capitolul “preluări din programul de guvernare al PSD”, liberalii au punctaj maxim, 5 din 5!

Autostrada Sibiu-Pitești - 3 din 5 loturi scoase la licitație în guvernarea PSD, pe un lot se lucrează efectiv de anul trecut;
Autostrada Comarnic-Brașov - se lucrează din 2019 pe lotul Predeal-Cristian, azi liberalii vin cu modificări majore și spun că avizele necesare durează 3 ani;
Modernizarea Aeroportului Otopeni - proiectarea și execuția gata de licitație în octombrie 2019;
Spitalele regionale - la final de guvernare, PSD finalizase lansarea procedurilor pentru spitalele din Iași și Cluj, semnate imediat de Cabinetul Orban;
Sistemul Național de Irigații - PSD a început șantiere de un miliard de euro din bugetul țării şi 435 milioane euro de la UE.
Ce nu spune Florin Cîțu dar a făcut-o deja șeful lui, Orban: PNL a reevaluat până și proiectul PSD al Fondului Național de Dezvoltare și Investiții, pe model polonez! Ce credeți, va putea oare Klaus Iohannis să înghită toate astea, demn ca un pelican, și să le prezinte drept mărețe invenții liberale?

#Guvernare copy-paste!", transmite liderul interimar al PSD.

Ambele comisii vor fi conduse de PSD, care va deţine funcţia de preşedinte. Comisia parlamentară de anchetă pentru investigarea eventualelor nereguli şi fraude semnalate în spaţiul public cu ocazia deplasării muncitorilor sezonieri români la cules sparanghel a fost infiinţată cu 223 de voturi pentru, 74 împotrivă, 40 de abțineri. Comisia parlamentară de anchetă privind achiziţiile şi gestionarea stării de urgenţă a primit 337 de voturi pentru, 3 abțineri şi 8 aleşi nu au votat.

Comisia privind achiziţiile are ca obiective analiza fundamentării şi eficienţei măsurilor de informare, verificare şi monitorizare epidemiologică a cetăţenilor români care s-au întors în România din zonele de risc de la declanşarea epidemiei de coronavirus; verificarea modului în care s-au fundamentat şi elaborat ordonanţele militare pe perioada stării de urgenţă, precum şi a mijloacelor de informare care au stat la baza fundamentării şi elaborării acestora; verificarea achiziţiilor de materiale sanitare, medicamente şi alte produse folosite pentru limitarea răspândirii virusului, precum şi la diagnosticarea şi tratarea persoanelor susceptibil a fi infectate cu acesta, scrie libertatea.ro.

„Preşedintele Klaus Iohannis şi liberalii fac din planul relansării economice a ţării o sindrofie într-un restaurant de lux, au scris social-democrații pe pagina de facebook a partidului.

PSD atrage atenția că programul IMM Invest nu a fost gânit cum trebuia:

„IMM Invest a fost croit strâmb. 60.000 de firme de subzistenţă nu au primit niciun ajutor, fiind respinse din start de bănci”, spun social-democrații.

„PNL îşi lansează un program electoral care nu salvează pe nimeni din cei care chiar suferă în economia românească. Amânarea măsurilor de relaxare din 1 iulie chiar îngroapă definitiv turismul şi industria HORECA. S-au întors două milioane de români în ţară, noi deja având 470 de mii de locuri de muncă distruse şi 140 de mii de contracte suspendate în nici 100 de zile. Şomajul erupe, nivelul de trai suferă, dar liberalii mai trag un chef la un club de fiţe”, se mai arată în mesajul transmis de social-democrați.

"Orban vrea să acopere tunurile din sănătate date pe pandemie din buzunarul românilor!

După ce au sifonat sute de milioane de euro prin firmele de casă, liberalii au nerușinarea să spună acum că românii trebuie să plătească mai mult pentru asigurările de sănătate.

Încercați altceva: nu mai furați! Și veți avea bani pentru sistemul de sănătate! Nu transferați tot pe români povara hoțiilor voastre! Nu a fost de ajuns că i-ați cocoșat cu amenzi?! Și că nu măriți pensiile și alocațiile?! Acum mai și băgați mâna până la cot în salariile oamenilor?!

Aceasta este dubla măsură liberală: vor creșterea CASS, dar critică inițiativa PSD de impozitare progresivă care ar mai tăia din averile imense ale prietenilor PNL și ar aduce mai mulți bani în buzunarele oamenilor!", scrie Marcel Ciolacu, PSD.

Ministrul sănătății Nelu Tătaru a declarat, la Digi24, că cea de-a patra etapă a ridicării restricțiilor, care ar fi trebuit să aibă loc pe 1 iulie, va fi amânată, din cauza creșterii alarmante a cazurilor COVID-19 în România.
“Astăzi a avut loc întâlnirea Grupului de suport tehnico-științific și s-au evaluat cele două săptămâni în care am avut o creștere a numărului de cazuri noi, a numărului de cazuri la ATI, a numărului de decese. Propunerile sunt de a amâna noile măsuri de relaxare. O parte dintre concetățenii noștri nu au respectat aceste reguli impuse și am văzut o creștere a transmiterii comunitare, dincolo de focarele existente în spitale. S-a decis în Grupul tehnic amânarea celei de-a patra etape de relaxare”, a declarat Tătaru, la Digi 24.

„Există o relaxare și o atitudine de neglijare a pericolului. Aceasta atitudine a fost generată, în mare parte, și de foarte multe luări de poziții, din păcate, din partea unor lideri politici iresponsabili, care au îndemnat oamenii să nu respecte regulile, care au bagatelizat în discursurile publice și care i-au determinat pe mulți români să nu perceapă la adevărata gravitate riscul acestei epidemii”, a declarat Ludovic Orban.

„Noi ne dorim un Avocat al Poporului care să acţioneze în sensul constituţional şi legal al instituţiei Avocatului Poporului, adică să apere drepturile oamenilor. Vom vedea. Noi procedura am iniţiat-o, vom vedea ce va face PSD. Dacă PSD nu va susţine acest demers, înseamnă că împărtăşeşte toate acţiunile Avocatului Poporului, Renate Weber, şi este solidar cu aceste acţiuni, inclusiv cu acţiunea de atacare la Curtea Constituţională a legii votate de Parlament privind impozitarea pensiilor speciale”, a mai spus Orban.

Secretarul general interimar al PSD, Paul Stănescu, a transmis un comunicat de presă în care anunță că PSD va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului, iar aceasta va trece „sută la sută”.

„Liberalii sunt speriați de moțiunea de cenzură și încearcă să se convingă singuri că n-o vom depune. Le dau o veste tristă: teama lor este justificată. Lucrăm deja moțiunea de cenzură, o depunem și vă asigur că vom trimite Guvernul Orban acasă pentru că și-a bătut joc de români și de autoritățile locale pe care a lăsat tot greul crizei COVID-19. Depunem moțiunea de cenzură și aceasta va trece sută la sută. Toți primarii PSD ne transmit aceleași mesaje din partea românilor: Guvernul Orban este o catastrofă pentru țară!”, transmite secretarul general interimar al PSD.

„Am arătat în Parlament, la rectificarea bugetară, că știm să facem dreptate primăriilor și consiliilor județene, alocând fondurile ce acoperă cheltuielile făcute în pandemie. Ne vom bate să-i apărăm pe toți aleșii locali și membrii partidului de această guvernare aberantă, care a eșuat în a-i proteja pe români împotriva coronavirusului, dar spune că vina este a PSD.

De aceea, Cabinetul Orban trebuie demis, iar alegerile locale organizate de o echipă care chiar muncește, nu chefuiește în sediul Guvernului!”, mai transmite Stănescu.

Virgil Popescu, ministrul Economiei, a spus marți seară la Digi24 că la finalul acestei săptămâni se va lua decizia redeschiderii restaurantelor, însă acest lucru nu va fi posibil „dacă se mențin lucrurile astea”, făcând referire la numărul de cazuri noi de coronavirus. „Trebuie și românii să înțeleagă că trebuie să respecte regulile”, a precizat el.

„1 iulie este o dată la care ne uităm, dar este o dată la care n-am ajuns încă acolo și trebuie să treacă și de această evaluare din această săptămână. Nu este îmbucurător ce s-a întâmplat săptămâna trecută, cazurile s-au înmulțit, au trecut de 300. Astăzi a fost o primă zi în care au scăzut, sunt sub 300. Așteptăm evaluarea de la Institutul Național de Sănătate Publică, de la Ministerul Sănătății și vom lua o decizie în funcție de evaluare”, a spus Virgil Popescu, marți seară, la Digi24.

„Nu pot să promit absolut nimic. Trebuie și românii să înțeleagă că trebuie să respecte regulile ca să putem să ne menținem într-un ritm de relaxare al măsurilor”, a completat ministrul Economiei, potrivit avocatnet.

Cele mai citite

Error: No articles to display