„Există o relaxare și o atitudine de neglijare a pericolului. Aceasta atitudine a fost generată, în mare parte, și de foarte multe luări de poziții, din păcate, din partea unor lideri politici iresponsabili, care au îndemnat oamenii să nu respecte regulile, care au bagatelizat în discursurile publice și care i-au determinat pe mulți români să nu perceapă la adevărata gravitate riscul acestei epidemii”, a declarat Ludovic Orban.
„Noi ne dorim un Avocat al Poporului care să acţioneze în sensul constituţional şi legal al instituţiei Avocatului Poporului, adică să apere drepturile oamenilor. Vom vedea. Noi procedura am iniţiat-o, vom vedea ce va face PSD. Dacă PSD nu va susţine acest demers, înseamnă că împărtăşeşte toate acţiunile Avocatului Poporului, Renate Weber, şi este solidar cu aceste acţiuni, inclusiv cu acţiunea de atacare la Curtea Constituţională a legii votate de Parlament privind impozitarea pensiilor speciale”, a mai spus Orban.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display