Politică

Președintele Klaus Iohannis participă, joi și vineri, la Summitul Energiei Nucleare, la reuniunea Consiliului European și la Summitul Euro în format extins, care vor avea loc la Bruxelles. În cadrul…
Ministrul Apărării Angel Tîlvăr anunță că avioanele F-16 vor avea parte de mentenanță la cele mai înalte standarde. Declarația a fost făcută la finalul întâlnirii pe care ministrul a avut-o…
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, anunță că România a încasat 33,1% din fondurile prin PNRR. În prezent avem contracte de investiții în valoare de 36 miliarde de euro…
Reprezentantul Ministerului Dezvoltării a verificat stadiul lucrărilor din șantierele deschise în Pitești prin Compania Națională de Investiții, a anunțat printr-o postare online, Cristian Gentea, Primarul municipiului Pitesti. Ministrul secretarul de…
În fiecare an, la 20 martie se marchează Ziua Internaţională a Francofoniei, sub tutela Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei, din care și România face parte, precum şi Ziua Limbii Franceze, în…
Cătălin Cîrstoiu este în mod oficial candidatul comun susținut de PNL și PSD la Primăria Capitalei. Medicul susține că s-a înscris în lupta electorală deoarece Bucureștiul este un oraș bolnav.…
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a admis contestația depusă de Alianța Dreapta Unită. ICCJ a anulat decizia Biroului Electoral Central (BEC) și a admis protocolul de constituire a…
Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit la Palatul Victoria cu reprezentanții producătorilor și ai retailerilor autohtoni. Vrem să oferim produselor românești șanse egale pe piață cu produsele de import, a spus…
Deputatul Viorica Sandu anunță că a fost prelungită plafonarea adaosurilor la prețurile alimentelor de bază până la 31 decembrie 2024. „Am votat în plenul Camerei Deputaților proiectul de lege prin…