Florin Gheorghiu

Noul aparat RMN 3 TESLA, cu care a fost dotat Laboratorul de Imagistică și Radiologie Medicală al Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Ap. Andrei”, a parcurs cu succes toate etapele de testare și calibrare și este acum pe deplin operațional. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea.

„Acest echipament – cel mai performant din domeniul imagisticii medicale – a fost deja folosit, în perioada iulie–august, în peste 260 de investigații complexe, esențiale în stabilirea cu acuratețe a diagnosticelor și în alegerea celor mai eficiente metode de tratament”, a anunțat Costel Fotea, președintele CJ Galați.

Imagistica este „ochiul medicinei”, iar noul RMN 3 TESLA – dotat inclusiv cu sistem de Inteligență Artificială pentru prelucrarea datelor – le oferă medicilor posibilitatea de a depista rapid și precis afecțiuni grave, precum cancerul, încă din stadii incipiente.
„De la neuroimagistică la explorarea inimii, a sistemului osos și a organelor interne, noul RMN 3 TESLA deschide calea către investigații aprofundate și sigure. Această investiție a Consiliului Județean, în valoare de peste 1,2 milioane de euro, nu este doar o achiziție tehnologică, ci o investiție directă în oameni – o șansă în plus de vindecare, o șansă în plus la viață!”, a precizat Costel Fotea.

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, anunţă că aproximativ 6.000 de posturi din cabinetele aleşilor locali şi ale demnitarilor vor dispărea. Acesta spune că va fi „o reducere masivă”, de 57%, a numărului de posturi de la cabinetele aleşilor locali şi demnitarilor de la nivel naţional.

„De la 10.700 de posturi în cabinetele aleşilor locali şi demnitari, de la prim-ministru până la secretarii de stat, se reduc aproape 6.000 de posturi. La cabinetele aleşilor locali, avem consilieri. Până la momentul de faţă aveam consilieri şi la viceprimarii până la 10.000 de locuitori. La primarii de această categorie avem doi consilieri, va rămâne unul. La viceprimari desfiinţăm postul de consilier. La fel, la secretarii de stat şi la miniştri. Miniştrii au 4 consilieri astăzi, vom propune să aibă 3, inclusiv la mine. La premier, în loc de 8 vor fi 5. La viceprim-miniştri, la fel”, a transmis Cseke Attila, marţi seară, la Antena 3.

 La Poliţia Locală vor exista reduceri de 4.000 de posturi.

„În total, o să fie o reducere de 40.000 de posturi, 30.000 pe partea de organigramă, 6.000 pe partea de cabinete şi 4.000 la Poliţia Locală. Deci vorbim de o reducere de 40.000 de posturi la un număr de 148.000 astăzi, care sunt în administraţia locală”, a precizat ministrul Cseke.

Radu Miruță, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) a anunțat că a început verificarea și sancționarea numirilor ilegale în companiile de stat. În cadrul unei conferințe de presă care a avut loc zilele trecute, el a prezentat măsurile luate pentru administrarea eficientă a companiilor de stat și o serie de propuneri legislative în acest sens.

Strategia ministrului are trei direcții majore de acțiune: verificarea și sancționarea numirilor ilegale în companiile de stat și schimbarea legislației în vigoare.
În urma unor verificări făcute de Corpul de Control al ministerului s-a constatat că, în cazul a șase companii de stat (IOR, IAR, IPROCHIM, SANTIERUL NAVAL 2 MAI, AVIOANE CRAIOVA, MINVEST ), procedurile de numire a membrilor consiliilor de administrație au fost grav viciate, prin invocarea unei legislații abrogate, susține Radu Miruță.

Ca urmare a raportului, doi funcționari din conducerea direcției responsabile au fost trimiși în procedură disciplinară, iar faptele de natură penală vor fi transmise Parchetului. Ministrul a declarat că verificările se vor extinde la toate companiile de stat din portofoliul MEDAT.

„Mai țineți minte diavolul de care vă spuneam din companiile de stat? Astăzi are o formă, are un chip și are tămâie. În urma raportului Corpului de Control pe care l-am primit aseară, pe care l-am aprobat, am dispus ca doi oameni din conducerea direcției responsabile cu coordonarea intereselor în companiile de stat să fie cercetați disciplinar. Lucrurile care mi-au fost aduse la cunoștință prin acest raport al Corpului de Control sunt de o dimensiune penală. Observând că șase verificate din șase au această problemă, am dispus extinderea la toate companiile de stat. Statistic, observând modul în care s-au desfășurat aceste lucruri, mă aștept să se găsească și acolo astfel de probleme și voi face un pachet final pe care îl voi trimite către parchet”, a declarat Radu Miruță, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.

De asemenea, demnitarul a susținut că astfel de ilegalități pot fi stopate doar prin modificarea legislației. Secretariatul General al Guvernului a publicat în transparență modificarea OUG 109 din 2011, la care MEDAT a trimis amendamente.

Primăria Municipiului București lansează în dezbatere publică proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal- Extinderea infrastructurii de tramvai în zona Unirii

Proiectul prevede prelungirea liniei de tramvai 32, de la capătul din zona Rahova, prin Piața Unirii și până la terminalul Sfânta Vineri, realizând o legătură rapidă și eficientă între sud-vestul și nord-estul orașului.

Proiectul își propune extinderea rețelei de tramvai pentru a oferi o alternativă modernă, nepoluantă și eficientă la transportul auto, amenajarea de stații, reconfigurarea spațiului public pietonal, inclusiv pentru persoanele cu mobilitate redusă, modernizarea infrastructurii edilitare pentru susținerea noii linii de tramvai și conectarea noii linii de tramvai cu rețeaua intermodală de transport public, în special în zona Piața Unirii – un nod major de legătură între tramvai, metrou și autobuze.

Celelalte zone în care se vor extinde liniile de tramvai sunt: Băneasa - de la capătul existent până complex comercial Băneasa, Șoseaua Chitilei- de la capătul existent până la Coloseum și Închidere inel median în zona de S-E, care va lega cartierul Pantelimon de cartierul Progresul.

Documentația aferentă proiectului de act normativ poate fi consultată pe pagina de internet a instituției – www.pmb.ro, dar și la sediul Primăriei. Propunerile care vor fi publicate sunt așteptate până luni, 1 septembrie.

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a anunțat că în cazul achiziției suspecte de microbuze electrice sunt în derulare trei investigații. La începutul lunii august, Pîslaru a trimis Corpul de Control al ministrului pentru verifica achizițiile prin PNRR despre care există bănuiala că au fost făcute la prețuri supraevaluate.

Investigațiile sunt în curs de derulare.

„În acest moment există nu numai o investigație, ci trei. Și trebuie să vă explic cum. Două investigații sunt automate, oarecum. În sensul că Ministerul Educației, prin departamentul lor de PNRR, s-a autosesizat pentru că există o procedură europeană care ține de sesizarea de nereguli și să te uiți să vezi dacă ai probleme sau nu. În același timp, MIPE, în calitate de coordonator național, ca procedură automată, fără ca eu, ca ministru, să intervin, s-a sesizat tot pe zona de PNRR. Direcția Generală PNRR s-a sesizat având vedere că este o cheltuială care e făcută din fondul PNRR. Aceste două sesizări automate vin evident legate de procedura clasică de sistem de management și control pe fonduri europene”, a explicat ministrul Dragoș Pîslaru.

El a spus de ce a trimis Corpul de Control să investigheze.

„Există posibilitatea ca, pe zona de legalitate, pașii înlănțuiți, unul câte unul, să țină de perspectiva legalității. Dar există întrebări cu privire la oportunitate, rezonabilitate și alte lucruri care sunt legate de folosirea banilor europeni și sunt legate de obiectivele unor posibile anchete ale Parchetului European. În timp ce strângem cureaua și facem economii în toate părțile, cel puțin din primele informații furnizate public, chiar de mass media, rezultă că discutăm aici de niște sume care, la prima vedere, parcă sunt mai mari decât ar fi un cost rezonabil pentru astfel de microbuz. Corpul de Control și această anchetă pe care o va face la ordinul pe care l-am dat, nu este o anchetă de a judeca situația, ci de a verifica dacă există rezonabilitate sau, invers, dacă există suspiciune pentru a transmite mai departe aceste informații către parchetul european și poate alte organe abilitate în funcție de aceste rezultate”, a precizat ministrul.
Anchetele se vor încheia la toamnă.

Angajații Administrației Naționale Apele Române ar putea fi mutați din sediul de 54.000 € pe lună. Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, propune mutarea acestora într-o clădire Romsilva

Diana Buzoianu a reunit săptămâna aceasta la aceeași masă reprezentanții Administrației Naționale „Apele Române” și ai Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, pentru a identifica o soluție legată de sediile instituțiilor care să aducă beneficii ambelor părți și să oprească risipa din bani publici.

În prezent, cei de la Apele Române plătesc o chirie exorbitantă de 54.000 de euro pe lună pentru sediul actual, iar Romsilva dispune de două clădiri imense în București unde pe anumite etaje lucrează doar câțiva oameni. Pentru a pune capăt acestor cheltuieli nejustificate, ministrul USR a propus ca Apele Române să se mute într-una dintre clădirile aflate în administrarea Romsilva, unde există spații suficiente nefolosite.
„Am pus cele două conduceri la masă săptămâna aceasta, Apele Române cu Romsilva, și le-am spus: Una dintre instituții are problema că ocupă un spațiu care practic e aproape gol și ar putea să obțină bani închiriind acel spațiu. Cealaltă instituție are problema că astăzi plătește o chirie mult peste prețul pieței și își caută un sediu. Eu cred că varianta în care sediul Romsilva este închiriat către o autoritate care va plăti un preț corect conform pieței înseamnă și bani câștigați de către Apele Române, pentru că vor plăti o chirie decentă, și bani câștigați de către Romsilva, pentru că nu vor mai lăsa abandonat un spațiu”, a declarat Diana Buzoianu la Antena 3 CNN.

Reprezentanta USR susține că acesta este un exemplu concret că administrația poate fi mai eficientă și mai corectă.
„Amândouă echipele de conducere ale celor două instituții au venit și au spus că li se pare că este o idee foarte bună de luat în considerare și că vor discuta exact să vadă care sunt condițiile de închiriere. Eu sper că din această întâlnire vom reuși să tăiem practic două cheltuieli inutile pe care le aveau ambele instituții. Una cu un spațiu nefolosit, cealaltă cu un spațiu închiriat la un preț prea mare față de nivelul pieței”, a adăugat Diana Buzoianu.
Ministrul a fost luni la sediile Romsilva din București și a constatat că există două clădiri foarte mari, de 5.490, respectiv 2.905 metri pătrați. În prezent, doar aproximativ 160 de angajați lucrează în aceste spații, ceea ce înseamnă că există etaje aproape goale.

România trimite în Spania pompieri pentru a lupta cu incendiile de vegetație. Este vorba despre 51 de pompieri care vor acționa în regiunea Galicia.

IGSU anunță că în urma solicitării transmise de autoritățile din Regatul Spaniei, în data de 17 august 2025, prin Mecanismul European de Protecție Civilă, România acordă sprijin internațional pentru combaterea incendiilor de pădure cu care se confruntă această țară.

În baza propunerii formulate de Departamentul pentru Situații de Urgență și aprobată de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, România trimite un modul de intervenție specializat în stingerea incendiilor de pădure, format din 51 de pompieri din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și unităților subordonate.

Transportul echipei de intervenție se face joi cu sprijinul Forțelor Aeriene Române din cadrul Ministerului Apărării Naționale. Modulul de intervenție specializat în stingerea incendiilor de pădure își va desfășura misiunea în regiunea Galicia, în apropierea provinciei Ourense. Pompierii români vor acționa în proximitatea modulului similar din Finlanda. Potrivit IGSU, cheltuielile necesare desfășurării acestei misiuni urmează a fi acoperite din fonduri europene, așa cum scrie în regulamentul Protecției Civile Europene.

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, anunță că împreună cu specialiștii din domeniul pe care-l conduce a descoperit opt soluții cu impact pe termen scurt și mediu care vor duce la scăderea prețului facturilor de energie
Bogdan Ivan a făcut dezvăluirea pe rețelele de socializare.

„Toată energia României la aceeași masă! Am mobilizat toți actorii din sectorul energiei încă de la începutul mandatului de ministru al Energiei cu un scop clar: reducerea prețului energiei la consumatorul final! Cum? Împreună am generat 8 soluții cu impact pe termen scurt și mediu prin care vor scădea prețul facturilor de energie ale românilor”, a relatat ministrul Energiei.

Măsurile au fost trimise Guvernului.

„Am transpus aceste măsuri într-un memorandum pe care l-am transmis Guvernului României. Direcțiile de acțiune pe care le-am generat în ultima lună de lucru, vor avea efecte vizibile în scăderea facturilor la energie. Mulțumesc tuturor profesioniștilor din energie pentru deschiderea și responsabilitatea de a lucra împreună”, a completat ministrul Bogdan Ivan.

Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, l-a primit astăzi, la Palatul Victoria, pe ministrul Transporturilor și Infrastructurii din Republica Turcia, Abdulkadir Uraloğlu.

Întrevederea a prilejuit o discuție aplicată asupra oportunităților de cooperare în domeniile transporturilor și infrastructurii.
Premierul Ilie Bolojan a subliniat că, în contextul economic dificil actual, România va aplica un tratament corect și echitabil tuturor companiilor implicate în proiecte de infrastructură, indiferent de țara de proveniență.

De asemenea, a precizat că Guvernul României va acționa pentru accelerarea și eficientizarea procesului de emitere a vizelor, atât pentru angajații companiilor turcești care desfășoară activități în România, cât și pentru turism, cu obiectivul de a crește semnificativ numărul turiștilor turci care vizitează România.

Un alt punct important al discuțiilor a vizat dezvoltarea cooperării trilaterale România – Bulgaria – Turcia în domeniul infrastructurii rutiere și feroviare, pentru îmbunătățirea conectivității regionale și susținerea dezvoltării economice a tuturor celor implicați.

Prim-ministrul a subliniat poziționarea strategică a României și disponibilitatea țării noastre de a fi un partener de încredere în eforturile de reconstrucție din Ucraina.
Totodată, partea română a transmis că va acționa clar și corect pentru ca viitoarea reuniune a Consiliului de Cooperare Strategică la Nivel Înalt România – Turcia să aducă rezultate concrete și benefice pentru ambele țări.

La întrevedere au mai participat, din partea română, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ciprian Șerban, și șeful Cancelariei Prim-ministrului, Mihai Jurca, iar din partea Republicii Turcia, ambasadorul la București, Özgür Kıvanç Altan, și directorul general pentru Uniunea Europeană și Relații Internaționale din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

Ministrul Economiei și Digitalizării, Radu Miruță, trage un semnal de alarmă cu privire la reformele anunțate de Guvern. Nu trebuie să îi sufocăm pe cei de la care vrem să strângem taxe și să nu mai ocolim eliminarea privilegiilor, susține Miruță.

„În viteza asta printre „pachete de măsuri” – 1, 2, 3, x – nu trebuie să uităm două lucruri: să nu îi sufocăm pe cei de la care vrem să strângem taxe și să nu mai ocolim eliminarea privilegiilor, indiferent ce nume și forme au luat în ani de zile. Proiectul lansat de curând în dezbatere publică de SGG pentru modificarea legii prin care sunt selectați cei din companiile de stat este necesar, DAR nu face mare lucru în forma actuală, ci betonează și mai tare betonul proaspăt turnat înaintea formării acestei coaliții. Ei bine, aici trebuie să discutăm politic, în coaliție, după ce tragem fiecare aer în piept. Eu, cel puțin, am o listă cu propuneri pe care am s-o transmit în ședințele de coaliție, când acestea se vor relua. Azi n-a fost să fie, dar lucrurile bune se fac cu răbdare și consecvență”, a explicat Radu Miruță pe Facebook.

Ministrul Economiei mai spune că este necesară o discuție la masa coaliției.

„În plus, creativitatea și stimularea afacerilor mici nu pot fi limitate printr-o sumă de bani sub pretextul că astfel elimini firmele-fantomă care atârnă în statul român. 8.000 RON, noua valoare propusă ca prag minim pentru capitalul social al unei firme, e o treaptă cam bruscă și e datoria mea, ca ministru al Economiei, să am grijă să nu se transforme într-un zid pentru antreprenori. Îi înțeleg rațiunea, dar e un filtru prea grosolan pentru problema pe care vrea să o rezolve. Sunt pedepsite prea multe inițiative oneste pentru câteva firme-fantomă. Da, problema trebuie rezolvatǎ, dar cu o granularitate mai fină, nu ridicând brusc un astfel de zid pentru toată lumea. Și pentru asta e nevoie de discuție la masa coaliției”, a transmis Miruță.
Ministrul Economiei mai crede că este nevoie de respect reciproc și nu de taxe descurajante.
„Antreprenoriatul e un parteneriat: statul trebuie să fie corect și transparent, iar cetățeanul care pornește la drum să fie serios și responsabil. Asta înseamnă respect reciproc, nu taxe descurajante. Înțeleg diferențele de viziune în politica publică dintr-o astfel de coaliție. Sunt legitime. Dar înțelept este să te așezi la masă și să aduci argumente raționale. În final, asta înseamnă politică de calitate și încredere în fața alegătorilor fiecăruia”, a precizat Radu Miruță.