Florin Ciobanu

Lucrările la toate centurile ocolitoare ale localităților din zona metropolitană a Oradiei sunt în curs de derulare, a anunțat Ilie Bolojan, președintele județului Bihor, Ilie Bolojan.

„Centurile Oșorhei, Sânmartin, Nojorid și Sântandrei sunt într-o fază avansată și vor fi deschise circulației în primăvara anului viitor. Din această toamnă se lucrează și la centura ce va ocoli Biharia, plus tronsonul ce va lega Paleul de drumul național 19”, a transmis Bolojan.

Potrivit șefului CJ, în prezent se lucrează la decopertarea stratului de pământ vegetal, se aduce balastul în șantier, se definitivează soluțiile tehnice pentru relocarea magistralei de gaz și a rețelelor electrice ce traversează traseul noului drum și se pregătesc lucrările la podețele necesare scurgerii apelor.

„În următoarea perioadă se va trece la așternerea și compactarea stratului de balast. Ne propunem ca până la sfârșitul anului viitor lucrările la centura Biharia să fie terminate. Lucrările sunt finanțate 50% din fonduri europene și 50% din bugetul Consiliului Județean Bihor. Finalizarea acestei centuri va asigura fluența circulației la ieșirea spre Marghita și Satu Mare, va scădea numărul de accidente pe DN19 și va reduce poluarea în localitatea Biharia”, a completat Bolojan.

Rețeaua de centuri va scurta timpul de navetă spre Oradea din toate direcțiile și va genera noi culoare de dezvoltare în zona metropolitană a Oradiei.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care aduce modificări Codului penal în sensul în care săvârşirea de către persoana care are obligaţia legală de întreţinere, faţă de cel îndreptăţit la întreţinere, a neplăţii, cu rea-credinţă, timp de 3 luni, a pensiei de întreţinere stabilite pe cale judecătorească sau notarială este pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Potrivit proiectului de Lege, săvârşirea de către persoana care are obligaţia legală de întreţinere, faţă de cel îndreptăţit la întreţinere, a „neplăţii, cu rea-credinţă, timp de 3 luni, a pensiei de întreţinere stabilite pe cale judecătorească sau notarială se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”.

Articolul 378 din Codul penal, în forma în vigoare prevede că: „ (1) Săvârşirea de către persoana care are obligaţia legală de întreţinere, faţă de cel îndreptăţit la întreţinere, a uneia dintre următoarele fapte: a) părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, expunându-l la suferinţe fizice sau morale; b) neîndeplinirea, cu rea-credinţă, a obligaţiei de întreţinere prevăzute de lege; c) neplata, cu rea-credinţă, timp de 3 luni, a pensiei de întreţinere stabilite pe cale judecătorească, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”.

România s-a alăturat statelor care au aderat la Convenția internațională împotriva dopajului în sport și a Codului Mondial Anti-Doping

Ziua Sportului Curat este marcată în fiecare an cu avertizarea asupra pericolelor utilizării substanţelor interzise şi pentru a atrage atenţia asupra luptei împotriva dopajului, un flagel care afectează sportul şi întreaga societate, potrivit www.anad.gov.ro.

Această zi a fost stabilită prin Declaraţia de la Montevideo, semnată, în 2013, de 17 state, în cooperare cu Agenţia Mondială Anti-Doping. Este cunoscută, la nivel internaţional, sub denumirea ”Play True Day” şi este marcată în întreaga lume prin acţiuni şi manifestări tematice, susţinute de organizaţii anti-doping.

Pentru a sărbători această zi, se organizează acțiuni de educare, informare și prevenire a dopajului în sport, adresate îndeosebi tinerilor, cu precădere sportivi și practicanți ai sportului recreativ, precum și personalului din anturajul acestora. Scopul este acela de a avertiza cu privire la pericolele utilizării substanțelor interzise.

În fața unei săli arhipline, Rectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, prof. dr. ing. Puiu-Lucian Georgescu, a fost distins, la începutul acestei săptămâni, cu ”Ordre des Palmes Académiques” al Republicii Franceze, în grad de Ofițer. Distincția a fost înmânată în cadrul unei ceremonii chiar de Laurence Auer, Ambasador al Republicii Franceze în România. Decorația vine ca o recunoaștere a efortului depus pentru consolidarea cooperării universitare, științifice și culturale între Franţa şi România.

Ambasadorul Franței a fost primit de conducerea Universității, în frunte cu Rectorul Puiu-Lucian Georgescu. A urmat ceremonia de decorare, care s-a desfășurat în sala Senatului Universitar.

Mă aflu la Galați, la Universitatea «Dunărea de Jos» din Galați pentru o ocazie deosebită și anume acordarea titlului de «Ordre des Palmes Académiques» al Republicii Franceze, în grad de Ofițer. Este, în mod evident o onoare pentru mine să îl decorez personal pe domnul Rector Puiu-Lucian Georgescu, care a susținut și promovat relațiile cu Franța și cu toate universitățile din Franța și din Europa”, a declarat Excelența Sa, Laurence Auer, Ambasadorul Republicii Franceze în România.

A urmat o conferință de presă și vizita la două obiective importante ale universității. Este vorba despre Biblioteca Centrală a Universității, investiție inaugurată cu prilejul Zilelor Universității, și de sediul Rexdan, locul în care se clădește unul dintre cele mai importante proiecte de mediu din Universitate.

Les Palmes Académiques” este cel mai vechi ordin onorific civil din Franța. Creat de către Napoleon Bonaparte în 1808, cu denumirea de Ofiţer al Academiei, pentru a răsplăti meritele unor membri eminenți ai Universității, ordinul va fi reinstituit pe 4 octombrie 1955, de către Edgar Faure (preşedintele Consiliului de Miniştri francez între 23 februarie 1955 – 24 ianuarie 1956), cu denumirea „Ordre des Palmes Académiques”. Acest titlu este acordat de Republica Franceză tuturor celor care au adus o contribuție remarcabilă în domeniul educației. De asemenea, este acordat persoanelor din afara Franței care, prin munca lor, contribuie în mod deosebit la promovarea limbii și culturii franceze în lume. Distincția are trei grade: cavaler, ofițer și comandor (cel mai înalt grad).

Reprezentanți ai Ambasadei SUA în România, ai U. S. Army Civil Affairs 1814, dar și ai Batalionului 1 Cooperare Civil - Militara s-au întâlnit cu elevii din Galați și Brăila, cu studenții, masteranzii, cadrele didactice și absolvenții danubieni,în prezența reprezentanților autorităților locale, în cadrul evenimentului de informare publică, având ca tematică generală contextul geopolitic actual.

Gazda evenimentului a fost Rectorul UDG, profesorul american Steve O. Michael, care a vorbit despre importanța parteneriatului strategic din cadrul NATO, dintre România și SUA, despre rolul universităților de a fi liantul dintre societatea civilă și reprezentanții militari.

Președintele Universității Danubius, Conf. univ. dr. Andy Pușcă a subliniat faptul că universitatea și-a asumat misiunea de a crea un climat cât mai deschis și primitor pentru astfel de manifestări în care se poate discuta liber despre democrație, despre război, despre cultură și civilizație europeană în context global, despre influența americană în țara noastră.

Evenimentul s-a încheiat cu invitația de a vizita, în holul de la Aula Magna, a expoziției de fotografie de război realizată de Agerpres, și care a fost inaugurată chiar de directorul general al Agenției Naționale de Presă din România, Claudia Nicolae.

Cea mai importantă instituție de învățământ superior din sud-estul României, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, celebrează 75 de ani de când s-au pus bazele învățământului superior în orașul de la Dunăre. Cu această ocazie, parteneri, oficialități naționale și locale, reprezentanți ai instituțiilor colaboratoare sunt invitați, în săptămâna 20-24 martie 2023, să trăiască bucuria evenimentului, alături de studenți, membrii comunității academice și angajați.

Manifestările vor debuta luni, 20 martie, chiar de Ziua Universității, când va avea loc, la ora 12.00, în Aula „Al. I. Cuza” din Campusul Științei, o ședință festivă, prezidată de Prof. univ. dr. ing. Puiu- Lucian Georgescu, Rectorul UDJG. Pe seară, ca în fiecare an, în Sala Pașilor Pierduți din Domnească nr. 47, se va organiza o Gală omagială, urmată de un spectacol cu lasere.

La mulți ani, UDJG! La mulți ani, comunitate academică de la Dunărea de Jos!

Vivat, Crescat, Floreat!

Președintele CJ Galați a primit vizita echipei de robotică ByteForce a Colegiului Național ”Vasile Alecsandri” Galați.

Weekendul trecut, echipa ByteForce a avut onorabila ocazie de a participa la etapa națională a concursului First Tech Challenge România.

După un sezon încărcat și plin de emoție, ”constructorii de roboți” gălățeni au câștigat Judge Award, unul dintre trofeele puse în joc. Și au terminat calificările pe locul 11 din 79 de echipe participante. De asemenea, echipa CNVA a atins performanța de a fi locul 7 MONDIAL și 2 național în clasamentul punctelor obținute individual în perioada de autonomie.

Alături de ei, în competiție, au mai participat alte două echipe gălățene, Thobor și RoSophia, de la Colegiul Naţional "Calistrat Hogaş" din Tecuci, respectiv de la Colegiul de Industrie Alimentară "Elena Doamna". care au obținut rezultatele următoare: Thobor locul 9, Control Award 3; RoSophia#21455 locul 67, Judge Award.

Am avut onoarea și marea bucurie de a primi, astăzi, la sediul Consiliului Județean, echipa de robotică ByteForce a Colegiului Național ”Vasile Alecsandri” Galați.

Sunt copii talentați și extrem de pricepuți în domeniul roboticii, care, sub coordonarea doamnei profesoare Cătălina Caragea, au participat acum o săptămână, la finala Campionatului Național FIRST Tech Challenge de Robotică.

Robotul lor, pe nume Perseus, a fost unul dintre cei mai buni la categoria autonom, iar la final au obținut Judge Award.

Le-am mulțumit personal pentru implicarea, dăruirea, perseverența și tenacitatea de care dau dovadă și mă bucur că am putut să le fim alături și să-i sprijinim. Și vom fi și pe viitor alături de ei. Sunt copii inteligenți, foarte creativi și care muncesc foarte mult pentru a face performanță. Se pregătesc deja pentru alte competiții, inclusiv pentru olimpiadele de creativitate și de modelare 3D.

În plus, discutând cu acești copii minunați am constatat cu mare bucurie cât de mândri sunt că reprezintă Galațiul în marile competiții de robotică.

Și nu au fost singurii care au reprezentat Galațiul în acest concurs de robotică, în finală fiind prezente și echipele Thobor de la Colegiul Naţional "Calistrat Hogaş" din Tecuci, respectiv RoSophia de la Colegiul de Industrie Alimentară "Elena Doamna".

Cu toții sunt învingători și le ținem pumnii strânși și la viitoarele competiții.

Suntem tare mândri de voi”, a declarat președintele CJ, Costel Fotea.

În fiecare an, cea de-a doua zi de joi a lunii martie este dedicată Zilei mondiale a rinichiului. În 2023, această zi este marcată la 9 martie.

Prin intermediul Zilei mondiale a rinichiului, Societatea Internaţională de Nefrologie (SIN) urmăreşte să atragă atenţia asupra bolilor specifice rinichilor, celor mai recente metode de tratament, măsurilor preventive şi evoluţiei bolilor de rinichi în lume.

Boala cronică de rinichi este în prezent a 10-a cauză de mortalitate la nivel mondial, estimându-se însă că va ajunge pe locul 5 până în 2040, fiind strâns legată de alte patologii cronice precum diabetul zaharat sau hipertensiunea arterială.

Potrivit http://www.srnefro.ro/, cele opt reguli esenţiale de urmat pentru a ne feri de bolile de rinichi sunt: eliminarea sedentarismului, păstrarea glicemiei şi colesterolului în limite normale, consumarea unei cantităţi zilnice suficiente de apă, verificarea periodică a tensiunii arteriale, alimentaţia echilibrată, menţinerea unei greutăţi corporale normale, evitarea fumatului şi reducerea consumului de sare. Societatea Română de Nefrologie a fost fondată în anul 1991.

Anul acesta, Ziua mondială a rinichiului se desfăşoară sub sloganul "Pregătindu-ne pentru neprevăzut, susţinându-i pe cei vulnerabili" potrivit worldkidneyday.org.

Un tânăr român, Alexandru Stratulat, din Constanța, a creat o versiune revoluționară de World Wide Web. Îi zice Web 3.0, recomandat ca „mult mai rapid decât World Wide Web“ și „mai sigur, mai rapid și mai prietenos cu mediul“.

Inventatorul, Alexandru Stratulat, este inginer de software. El susține că sistemul lui, creat împreună cu câțiva prieteni „face imposibile furturile de date, permite utilizatorului să decidă ce informații lasă la vedere, optimizează protecția pe care părinții o pot oferi copiilor atunci când intră în spațiul virtual“

Concret, prin studiu și cercetare, împreună cu un specialist în bussines development, Bogdan Voinea, și cu un web&graphic designer, Iulian Bondari, a realizat o platformă pe care a numit-o SourceLess și pe care o caracterizează ca „bazată pe o tehnologie patentată în SUA, care combină DLT, Blockchain, zk-Snark și le permite utilizatorilor să beneficieze de avantajele World Wide Web și să-și construiască un ecosistem virtual în care să fie în deplină siguranță“.

Altfel spus, SourceLess este „un sistem hibrid de Blockchain: public și privat, care îi permite fiecărui utilizator să lase la vedere doar acele date pe care chiar dorește să le facă publice“.

Tinerii cercetători și creatori atrag atenția că „Web 3.0 – World Wide Block­chain nu este un nou Internet, ci o versiune mult îmunătățită a actualului World Wide Web. Platforma SourceLess a fost construită plecând de la premisa că tehnologia Blockchain reprezintă viitorul în raport cu felul în care navigăm și comunicăm în lumea virtuală, cu infinite posibilități de a ne face viața mai simplă, de a ne conecta cu oameni din orice colț al lumii, în siguranță, și de a beneficia de avantajele pe care le aduce inteligența artificială“.

Aplică să faci parte din cea mai mare organizație de studenți din lume!

Cum poți deveni și tu voluntar AIESEC ?

Ai între 18 și 30 de ani? Îți dorești ca studenția ta să fie unică? Dacă ai răspuns cu da la aceste întrebări, atunci completează formularul de înscriere, până pe 03 martie 2023, ora 23:59.

Dacă ești membru AIESEC:

Faci parte din cea mai mare organizație din lume condusă de tineri, de dezvoltare a leadership-ului.

Faci parte dintr-o echipă, iți dezvolți skill-uri care îti sunt relevante și după facultate, faci networking cu persoane like-minded și parteneri AIESEC.

Bonus: iți faci prieteni din toate colțurile României și ai parte de team building-uri si conferințe naționale!

AIESEC este o organizație internațională non-guvernamentală non-profit care oferă tinerilor experiențe de dezvoltare a leadershipului și stagii la nivel global intercultural și schimburi de voluntari pe tot globul, cu accent pe împuternicirea tinerilor astfel încât să poată avea un impact pozitiv asupra societății. Rețeaua AIESEC include aproximativ 70.000 de membri în 127 de țări și teritorii. Este cea mai mare organizație condusă de tineri din lume