Dalia Birsan

Medicul Virgil Musta, șeful secţiei de Boli Infecţioase din Timişoara, susține că lupta cu noul coronavirus, în ultimul an şi jumătate, a fost asemeni unui război mondial, iar vaccinarea este cea mai eficientă în lupta cu COVID-19.

„În august, septembrie şi în lunile de toamnă-iarnă care urmează, este necesar să nu fim ignoranţi, să nu credem că s-a terminat pandemia şi că nu mai trebuie să facem nimic, ci din contră, să nu uităm prin ce s-a trecut şi să punem în practică tot ce am învăţat până acum, pentru a ne proteja în continuare, pe cei dragi nouă şi pe toţi cei din jurul nostru. Războiul nu se câştigă în spitale, prin tratarea bolii, ci în comunitate, prin prevenţie. Dacă ajung în spitale un număr prea mare de persoane infectate, care necesită internare, sistemul sanitar va ceda, indiferent cât de avansat este. Abordarea greşită nu iartă. Unele ţări nu au înţeles de la început potenţialul foarte periculos al pandemiei şi au încercat la început să obţină o imunizare colectivă, prin boală, într-o perioadă foarte scurtă de timp, fără să pună prea mult accent pe măsuri restrictive de protecţie (exemplu Marea Britanie). Au constatat că au început să înregistreze un număr foarte mare de decese în rândul bătrânilor şi al persoanelor cu factori de risc, astfel că au schimbat repede abordarea, dar costul în vieţi umane a fost mar”‘, spune dr. Musta.

Medicul Musta subliniază că se înregistrează şi în prezent pacienţi cu forme severe de boală, pe fondul infectării cu varianta Delta, dar se observă în spitale că aceste cazuri grave sunt în majoritate la persoane nevaccinate.

 

Premierul Florin Cîţu a anunțat că Executivul a dezbătut, în primă lectură, Programul naţional de investiţii ”Anghel Saligny”. Acesta va avea un buget de 50 de miliarde de lei şi se va întinde pe cel puţin șase ani.

 „Programul Național de Investiții "Anghel Saligny", cu un buget de 50 de miliarde de lei pentru o perioadă de cel puțin șase ani, prin care vor fi implementate proiectele pentru asfaltarea de drumuri, canalizare și apă.
➡️ O ordonanță care va permite suplimentarea sumelor din Programul Național de Dezvoltare Locală etapa a II-a, acolo unde este nevoie de bani pentru finalizarea investițiilor începute. ➡️Actualizarea preţurilor pentru contracte publice. Am ținut ca această ordonanță să aibă criterii clare privind modificarea contractelor în funcție de creșterea și scăderea prețurilor”, a anunțat Cîțu, pe Facebook.

Alexandru Rafila, deputat PSD, consideră că părinţii trebuie să-şi trimită copiii la şcoală pentru că reluarea anului şcolar în altă formulă decât cu prezență fizică ar avea urmări catastrofale asupra elevilor.

Potrivit medicului, școlile trebuie să se închidă ultimele şi să se deschidă primele şi încurajează părinţii să trimită copii la şcoală, mai ales că mulţi dintre ei au dezvoltat deja anticorpi.

„Părinţii trebuie să-şi trimită copiii la şcoală. Eu cred că impactul asupra şcolii, o neîncepere faţă în faţă a şcolilor ar fi catastrofal pentru viitorul acestor copii, nu numai din punct de vedere al acumulării de cunoștințe, ci din punct de vedere al dezvoltării lor psihologice, din punct de vedere al integrării sociale, ar fi catastrofal. Din păcate, lucrul ăsta nu s-a întâmplat, școlile s-au închis primele în România dacă vă aduceți aminte, cred că nu erau nicăieri închise, noi le-am închis, şi s-au deschis ultimele. Deci a fost exact pe dos”, a afirmat Alexandru Rafila, la Digi 24.

 

 

O aeronavă C-27 J SPARTAN a Forțelor Aeriene Române a asigurat transportul în Republica Arabă Egipt a 525.000 de doze de vaccin anti COVID-19 produs de compania Astra Zeneca, pentru gestionarea pandemiei în această țară.

România a primit cererea de acordare a asistenței internaționale din partea guvernului egiptean, prin activarea Mecanismului European de Protecție Civilă, alăturându-se, astfel, eforturilor europene și internaționale de a sprijini Egiptul în lupta cu virusul SARS-CoV-2.

Dozele de vaccin sunt transportate în cutii frigorifice, împreună cu elementele de răcire și dispozitive de monitorizare a temperaturii, puse la dispoziție de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino“ din București, care asigură respectarea lanțului frigorific până la destinație, la temperaturi de 2-8ºC.

Conform prevederilor HG nr.827 din 5 august 2021, ajutoare umanitare similare ar urma să fie trimise în Albania și Vietnam.

În cursul zilei de luni, 9 august, o aeronavă C 130 Hercules a Forțelor Aeriene Române a asigurat transportul în Tunisia a aproximativ 180.000 de doze de vaccin anti COVID-19 produs de compania Astra Zeneca, teste antigen și materiale sanitare, precum și o echipă medicală formată din 13 cadre medicale (cinci medici și opt asistenți medicali) care va oferi sprijin personalului sanitar tunisian în lupta cu virsusul SARS-CoV-2.

LIBERTY Galaţi, cel mai mare producător integrat de oţel din România, a raportat marţi că are rezultate foarte bune în al doilea trimestru al acestui an. Potrivit reprezentanţilor combinatului siderurgic, câştigul înainte de dobânzi, taxe, depreciere şi amortizare este în creştere cu peste 60% faţă de trimestrul precedent, ceea ce reprezintă cel mai bun rezultat înregistrat din 2008 şi până în prezent.

 
„Compania a raportat rezultate excelente pentru trimestrul încheiat la 30 iunie 2021, cu o cifră de afaceri de 2,4 miliarde RON (492 milioane EUR) şi EBITDA de 412 milioane RON (84 milioane EUR), în creştere cu 37% şi respectiv 61% faţă de rezultatele bune din trimestrul încheiat la 31 martie 2021. Combinatul este în prezent în curs de creştere a producţiei către nivelul de 3 milioane de tone anual, de la aproximativ 2 milioane în 2020 şi a livrat către clienţi 566.000 de tone în T2, cu 7% mai mult decât în primul trimestru”, au anunţat cei de la LIBERTY Galaţi.
 
LIBERTY Steel Group face parte din Alianţa GFG, o grupare internaţională de întreprinderi şi investiţii deţinută de Sanjeev Gupta şi familia sa. Alianţa este structurată în trei piloni industriali de bază: LIBERTY Steel Group, ALVANCE Aluminium Group şi SIMEC Energy Group, independenţi unul de altul, însă uniţi prin valori comune şi având scopul de a crea un viitor durabil pentru industrie şi societate. GFG Alliance are 35.000 de angajaţi în 30 de ţări şi venituri de 20 miliarde dolari SUA.
 
LIBERTY Galaţi este cel mai mare combinat siderurgic integrat din România, cu o forţă de muncă de circa 7.000 de oameni şi o capacitate de producţie actuală de circa 3 milioane de tone de oţel pe an pentru clienţi din domeniul construcţiilor, naval, petrolier şi gaze, precum şi cel al producţiei de energie regenerabilă.

 

Polițiștii de frontieră au descoperit și ridicat în vederea confiscării, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competenţă, 2.489 de pachete cu ţigarete de contrabandă în valoare de peste 24.686 de lei.

 Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Româneşti împreună cu cei din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoşani au organizat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigarete, în zona de competență.

Astfel, pe timpul acţiunii, în jurul orelor 11.00, au fost descoperite pe direcţia localităţii de frontieră Bobuleşti, judeţul Botoşani, mai multe colete voluminoase ascunse în vegetaţie.

La inventarierea bunurilor a reieşit faptul că în acele colete se aflau ţigarete, fiind stabilită cantitatea de 49.780 de ţigarete (2.489 de pachete), în valoare de 24.686 de lei, bunuri ce au fost ridicate de poliţişti, în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă în vederea depistării şi identificării tuturor persoanelor implicate, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Începând cu luna septembrie firmele vor putea utiliza un sistem de facturare electronică pentru a încărca, stoca și descărca facturile pe care le emit, în relația cu instituțiile publice. Măsura va fi implementată de Ministerul Finanțelor, a anunțat premierul Florin Cîțu.

„Așa cum am promis, introducem facturarea electronică între firme. Din septembrie 2021, agenții economici vor utiliza un sistem de facturare electronică pentru a încărca, stoca și descărca facturile pe care le emit, în relația cu instituțiile publice. Măsura va fi implementată de Ministerul Finanțelor, prin Centrul Național pentru Informații Financiare, în cadrul unui program pilot.

Este prima etapă de dezvoltare a sistemului informatic de facturare electronică care urmează sa fie generalizată în relațiile dintre toți operatorii economici. Implementarea sistemului obligatoriu de facturare electronică, atât între agenții economici și instituțiile publice, cât și in relațiile dintre agenții economici va însemna:

  • eficiență și predictibilitate în cheltuirea banilor de către instituțiile publice;
  • creșterea veniturilor colectate la bugetul național.

Odată cu operaționalizarea sistemului de facturare electronică în domeniul achizițiilor publice, România se aliniază standardelor europene din domeniu.”, a scris premierul Florin Cîțu, pe Facebook.

Un gălățean în vârstă de 34 ani, cu antecedente penale, își teroriza vecinii cu muzica dată la o intensitate mare și cu scandalul pe care îl provoca pe casa scării. Revoltații, oamenii au chemat forțele de ordine.  El a fost internat la Pshiatrie și s-a ales și cu o amendă de 800 lei pentru tulburarea liniștii publice. 

Incidentul a avut loc, duminică, în jurul orei 14:00, un echipaj de jandarmerie aflat în misiune de menținere a ordinii publice pe raza Secției 3 Poliție Galați a fost direcționat de către dispeceratul unității de poliție la o adresă din raza de competență, deoarece locatarii unui bloc reclamau că nu se pot odihni datorită muzicii și a scandalului pe care îl provoacă pe casa scării un vecin.

Ajunși la fața locului, jandarmii au identificat ușor apartamentul de unde se auzea muzica, iar în fața ușii și pe casa scării oamenii legii au observat că sunt sticle, pahare și căni sparte. Din apartament se auzea muzică și sticle care erau sparte de podea. Întrucât exista pericolul ca bărbatul să-și producă răni grave datorită sticlei sparte, jandarmii au intrat în locuință și l-au extras, după care au solicitat sprijinul unui echipaj medical.

 Bărbatul, aflat în stare avansată de ebrietate, le-a spus jandarmilor că a fost părăsit de soție și copil și că în urmă cu o zi a avut o dispută cu un coleg la locul de muncă, iar aceste probleme l-au copleșit și l-au făcut să își piardă controlul. 

 Echipajul medical a hotărât transportarea bărbatului la Spitalul de Psihiatrie, iar jandarmii i-au aplicat o amendă în cuantum de 800 lei pentru tulburarea liniștii publice. 

 Cei doi căței aflați în domiciliu au fost luați de către fiul acestuia, care l-a spus jandarmilor că acest comportament este unul obișnuit pentru tatăl său.

 

Valeriu Gheorghiţă, preşedintele CNCAV, susține că varianta Delta a COVID-19 „a devenit dominantă la nivel european„ şi „are tendinţa de a deveni dominantă şi în România”. 

„O persoană infectată cu Delta poate să genereze de la şapte până la nouă cazuri secundare, se extinde foarte uşor unde numărul de persoane este foarte mare, unde nu se respectă măsurile de prevenţie”, a declarat şeful CNCAV. 

Potrivit lui Gheorghiţă, persoanele nevaccinate au cel mai mare risc de a se îmbolnăvi în perioada următoare.

„Vedem că în ultimele nouă săptămâni procentul cazurilor generate de varianta Delta, din totalul celor care au fost cauzate de variante virale de îngrijorare, a crescut de aproape nouă ori, ceea ce e un lucru extrem de important. Avem nevoie de această supraveghere epidemiologică prin secvenţiere. Doar în săptămâna 30, procentul testelor de secvenţiere pozitive pentru varianta Delta a fost de 89% din totalul secvenţierilor efectuate în săptămâna respectivă, ceea ce ne arată că avem în continuare aproximativ 35% din cazurile confirmate cu varianta Delta care nu au legătură epidemiologică, ca atare, acestea sunt cazuri cu transmitere comunitară”, a explicat medicul Valeriu Gheorghiţă.

 

Președintele PNL Galați, George Stângă, anunță că îl va sprijini pe Florin Cîțu în cursa pentru funcția de lider al partidului. Este nevoie de un suflu nou, unul pe care premierul Florin Cîţu îl poate asigura, a anunțat Stângă pe Facebook.

Șeful liberalilor gălățeni a explicat pe Facebook contextul în care a luat decizia de a nu-l mai sprijini pe Ludovic Orban pentru un nou mandat.

„Avem o datorie față de gălățenii care ne-au acordat încrederea să asigurăm României o guvernare corectă, performantă, care să contribuie la dezvoltarea tuturor regiunilor țării. PNL poate face asta, deoarece PNL este dedicat românilor. Direcția în care va merge PNL va influența viitorul României, al Galațiului, dar și dezvoltarea comunităților noastre. După 25 septembrie, PNL trebuie să continue pe drumul reformelor asumate în fața românilor, dar în același timp să le accelereze. Nu avem timp de pierdut! Avem nevoie de o echipă puternică, solidă, care să ducă PNL la următorul nivel”, a spus președintele PNL Galați, George Stângă.

Liberalul gălățean a anunțat că îl va sprijini pe Florin Cîțu la alegerile din septembrie.

„România condusă de Guvernul Florin Cîțu a făcut progrese importante. Premierul PNL a dovedit că poate să aplice acele reforme de care România are nevoie. PNL are nevoie, după 4 ani de la ultimul Congres, de un suflu nou, unul pe care premierul Florin Cîţu îl poate asigura. Suflu nou nu înseamnă doar oameni noi, ci presupune oameni care ştiu să se adapteze la noile cerinţe ale societăţii, oameni care vorbesc despre modernizare. La Congresul din 25 septembrie voi alege schimbarea pentru binele PNL, pentru ca partidul să continue să crească, să se îmbunătățească și să asigure o guvernare performantă României. De aceea, îl voi susține pe Florin Cîţu, cel alături de care am făcut echipă în Senatul României timp de 4 ani.
Am încredere că Florin Cîţu va oferi noi perspective PNL și României. Alături de echipa formată în jurul lui Florin Cîțu putem face România liberală, modernă și dezvoltată”, a precizat George Stângă.

Alegerile pentru funcțiile de conducere din PNL vor avea loc pe 25 septembrie.