Dalia Birsan

Allen Coliban, primarul USR PLUS din Brașov, redă spațiul verde brașovenilor, eliminând interdicția de a sta pe iarbă. De astăzi, brașovenii pot merge prin iarbă în toate parcurile din municipiu, cu excepția peluzelor proaspăt însămânțate.
 
„Toate parcurile vor deveni zone prietenoase cu animalele, după ce pe suprafața lor vor fi instalate cișmele adaptate și dispensere cu saci pentru adunarea excrementelor. Amatorii de mișcare în aer liber cu biciclete, role și skateboarduri vor avea liber pe aleile parcurilor care sunt mai late de 3 metri”, a transmis USR PLUS. 
 
Pentru cei care nu respectă regulile, sunt prevăzute și amenzi semnificative: de până la 500 de lei pentru cei care nu strâng după câini, de până la 200 de lei pentru cei care-și plimbă animalele fără lesă și de până la 1.000 de lei pentru cei care merg cu câini agresivi fără lesă.

Guvernul a aprobat proiectul de lege pentru aprobarea contractului de finanţare pentru Spitalul Regional de Urgenţă Iaşi - COVID-19, în valoare de 250 de milioane de euro, semnat între România şi Banca Europeană de Investiţii (BEI), la Bucureşti.

„Noul spital regional va fi dotat cu 850 de paturi de specializare continuă, 60 paturi de urgență, 45 paturi de specializare de zi, 70 de cabinete ambulatorii, 19 săli de operație, precum și servicii avansate de imagistică, radiologie intervențională, endoscopie etc.
 
 
După ani de amânări, promisiuni și machete prezentate, noul spital modern, construit la standarde europene astfel încât să răspundă nevoilor întregii regiuni a Moldovei și nu numai, intră în linie dreaptă” , a transmis USR PLUS. 
Se toarnă ultimul strat de asfalt pe strada Siderurgiștilor, iar zona va fi în curând complet schimbată. Anunțul a fost făcut de edilul orașului Galați, Ionuț Pucheanu. 
 
„Pe lângă refacerea carosabilului, a trotuarelor și a căii de rulare a tramvaielor, realizarea de piste pentru bicicliști, sunt amenajate și zonele verzi, iar sistemele de iluminat public vor fi economice și eficiente”, a transmis primarul Pucheanu. 
 
Modernizarea străzii Siderurgiștilor face parte dintr-un proiect cu fonduri europene ce cuprinde și strada 1 Decembrie 1918, valoarea acestuia fiind de aproximativ 20 de milioane de euro.

Inspectorii ANPC au aplicat amenzi de 35.000 de lei și au închis activitatea unui operator economic din Delta Dunării după ce s-au descoperit deficiențe grave.

 
 Abaterile constatate de comisarii ANPC au fost următoarele:
❌ nerespectarea parametrilor fizico-chimici prevăzuți prin Ordinul ministrului sănătății nr. 994/2018, respectiv clor rezidual liber determinat < 0,3 mg/L, iar PH-ul apei > 8,2;
❌ ultimul buletin de analiză al apei din piscină, realizat de DSP, în posesia căruia operatorul economic a intrat în seara zilei de 16.08.2021, indica prezența bacilului piocianic (speudomonas aeruginosa), în valoare de 9 UFC/100 ml, față de 0 UFC/100 ml, obligatoriu;
❌ pisicina nu avea marcată adâncimea bazinului, în zonele în care acest lucru este obligatoriu, nu era prevăzută cu prediluviu, lipseau balustrade la treptele de ciment prin care se făcea accesul, lipsea discul negru pentru determinarea limpezimii apei;
❌ nu a fost prezentată autorizația unității administrativ-teritoriale;
❌ regulamentul afișat nu indica numărul maxim de utilizatori ce pot fi prezenți simultan în piscina, nu avea desemnat un responsabil de piscina, nu evidenția în registru operațiunile de determinare a parametrilor fizico-chimici ai apei, cu respectarea regularității impuse de legiuitor (din 3 în 3 ore), nu efectua operațiuni de primenire a apei prin golirea unei cantități de minimum 1/10 din volumul piscinei,
❌ nu au fost prezentate documente din care să reiasă durata medie de utilizare a toboganului din incintă și nici efectuarea unor analize de risc în utilizare;
❌ nu era afișat regulamentul de utilizare a toboganului.
 
„ANPC își asumă activitățile de prevenție și consiliere a operatorilor economici (ex. Sulina), dar atunci când se manifestă abateri de la legislația în vigoare, cu atât mai mult cu cât acestea sunt importante, aducând atingere sănătății sau securității consumatorilor, comisarii ANPC manifestă toleranță zero față de aceste practici”,  a transmis ANPC. 


O aeronavă C-130 Hercules a Forţelor Aeriene Române a decolat marți, 17 august, pentru a efectua o misiune de urgență având drept scop evacuarea cetățenilor români din Afganistan.

La bordul aeronavei se află, pentru protecție, o echipă a Forțelor pentru Operații Speciale din Armata României.

De asemenea, un avion C-27 J Spartan este pregătit să decoleze pentru repatrierea cetățenilor români evacuați din Afganistan în alte locații cu aeronave ale NATO.

Misiunea se efectuează la solicitarea Ministerului Afacerilor Externe, ca urmare a deteriorării situației de securitate din Afganistan.

Ministerul Apărării Naționale este în permanentă legătură cu celelalte structuri cu responsabilitate în gestionarea acestei crize astfel încât evacuarea, protecția și transportul persoanelor să se desfășoare în condiții de siguranță.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 544 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, numărul cazurilor noi aproape s-a dublat. Alți șase români au murit după ce s-au infectat cu coronavirus. La ATI sunt 126 de pacienți COVID-19.

Până astăzi, 17 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.088.053 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.050.342 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 544 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:

Până astăzi, 34.359 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS–CoV–2 au decedat.

În intervalul 16.08.2021 (10:00) – 17.08.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 6 decese (3 bărbați și 3 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitale din județele Bacău, Constanța, Ialomița, Iasi și Teleorman

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 2 la categoria de vârstă 50-59 ani și 3 la categoria 70-79 de ani. Toți pacienții decedați au prezentat comorbidități.

 

Premierul Florin Cîţu a anunţat că urmează să fie aprobată o hotărâre de Guvern prin care vor fi înfiinţate 8.400 de posturi noi pentru militarii voluntari angajaţi pe bază de contract şi subofiţeri din zona operativă.

Anunțul a fost făcut în cadrul festivităţii prilejuite de întoarcerea din misiune a celor 108 pompieri salvatori solicitaţi să intervină în sprijinul omologilor eleni în vederea stingerii incendiilor care au devastat Grecia.

„Am luat deja măsuri pentru consolidarea IGSU şi a unităţilor subordonate. Urmează să aprobăm o hotărâre de Guvern prin care vom înfiinţa 8.400 de posturi noi pentru militarii voluntari angajaţi pe bază de contract şi subofiţeri din zona operativă. Anul acesta, vor fi încadraţi 1.400 dintre ei, astfel încât până în 2025 să recuperaţi o parte importantă din posturile pierdute în ultimii ani”, a declarat Cîțu.

Ministrul Justiției, Stelian Ion, anunță că a început procedura pentru numirea procurorilor de rang înalt. Este vorba de opt funcții de la Parchetul de pe lângă Înalta Curtea, dar cea mai importantă este funcția de procuror șef DIICOT. 

„Lupta anticorupție și lupta împotriva criminalității organizate trebuie întărite. Şi am toată convingerea că aceste numiri vor întări lupta împotriva corupţiei şi a criminalităţii organizate. Îmi doresc să se înscrie cât mai mulţi candidaţi, astfel încât să îi transmit preşedintelui cele mai bune variante, astfel încât aceste structuri să fie întărite instituţional şi să-şi poată desfăşura activitatea. Modul în care un procuror-şef dă tonul contează foarte mult.Fac un apel către procurorii care știu că a început această procedură de selecție să se înscrie cu toată încrederea”, a declarat Ministrul Justiției.

În România, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 383 de cazuri noi de COVID și 3 decese. 102 pacienți sunt internați la Terapie Intensivă.

Până astăzi, 13 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.086.492 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 1.049.537 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 383 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 45 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, au decedat 34.337 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2.

În intervalul 12.08.2021 (10:00) – 13.08.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 3 decese (femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitale din Bistrița-Năsăud, Călărași, Iași. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani și 2 la categoria de vârstă 70-79 ani. Două dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități. Nu sunt raportate decese anterioare intervalului de referință.
 
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 786. Dintre acestea, 102 sunt internate la ATI.
 
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 8.857.234 de teste RT-PCR și 2.036.221 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 13.537 de teste RT-PCR (4.288 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.249 la cerere) și 18.774 de teste rapide antigenice.
 
Pe teritoriul României, 2.157 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 933 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 64.174 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 64 de persoane.

 

Începând de astăzi, 13 august 2021, pentru trecerea frontierelor de stat, la nivelul țărilor UE, vor fi recunoscute ca documente doveditoare ale vaccinării, trecerii prin boală și ale rezultatului negativ al unui test RT-PCR doar certificatele digitale, documente ce conțin un cod QR, transmite Guvernul României.

Documentele electronice pot fi eliberate foarte ușor accesând site-ul https://vaccinare-covid.gov.ro/.

Tranzitarea frontierelor este posibilă și fără existența acestor certificate, dar cu respectarea normelor naționale de carantină din fiecare stat, mai transmite Guvernul.

Aceste prevederi sunt stipulate în Regulamentul UE 953/2021 și sunt aplicabile doar pentru trecerea frontierei de stat, nu și pentru activitățile desfășurate în interiorul teritoriului national al României.