Conducerea Camerei Deputaților a aprobat alocarea unui spațiu pentru înființarea unei capele Recomandat

Conducerea Camerei Deputaților a aprobat o solicitare privind alocarea unui spațiu pentru înființarea unei capele ortodoxe. Solicitarea a venit din partea președintelui interimar al instituției, Alfred Simonis.

Documentul a fost aprobat de Biroul Permanent, potrivit procedurii.
„În anul 2025 Biserica Ortodoxă Română va aniversa împlinirea a 140 de ani de la recunoașterea autocefaliei sale și 100 de ani de la ridicarea sa la rangul de Patriarhie. Totodată, pe 20 februarie a.c., a fost adoptat de către Camera Deputaților, în calitate de cameră decizională, proiectul de lege privind declararea anului 2025 drept Anul Centenar al Patriarhiei Române. Având în vedere buna colaborare dintre Camera Deputaților și Biserica Ortodoxă Română, ținând cont de faptul că lăcașurile de cult sunt simboluri importante ale expresiei spirituale și ale implicării comunității, cu un rol primordial, vă propun să fiți de acord cu alocarea unui spațiu în cadrul Camerei Deputaților care să servească drept capelă ortodoxă și care să se constituie ca un loc de întâlnire și de celebrare a evenimentelor religioase pentru parlamentari, angajați și invitați”, scrie în solicitarea lui Alfred Simonis.

Secretariatul general va identifica un spațiu astfel încât pe 25 martie să fie sfințită Capela Camera Deputaților „care să se identifice ca un spațiu sacru și o legătură mai apropiată a parlamentarilor de ortodoxie română”.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.

Cele mai citite

Error: No articles to display