Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, anunță că a discutat cu președintele Azerbaidjanului despre trei proiecte energetice majore, unul dintre ele fiind achiziția unui miliard de metri cubi de gaze.
Primul a vizat contractul de achiziție a 1 miliard de metri cubi de gaze, contract ce se va derula din aprilie, timp de un an de zile. Am propus ca, prin acest contract, să ajutăm și Republica Moldova, iar președintele Aliyev a susținut propunerea noastră.
Al doilea proiect discutat astăzi a vizat transportul de gaz lichefiat, respectiv parteneriatul dintre Romgaz și Socar privind construirea a două terminale la Marea Neagră (de gaz natural lichefiat și o instalație de regazificare).
Urmează ca, astăzi, specialiștii Transgaz și Transelectrica (membri ai delegației noastre) să detalieze cu partea azeră discuțiile tehnice", a scris preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, luni, pe pagina de Facebook.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.