Deputatul PSD de Galați, Viorica Sandu susține că „bugetul național 2023- încredere, realism și responsabilitate”.
Potrivit sursei citate, Legea bugetului de stat pe 2023 şi legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2023 au fost puse în transparenţă decizională pe site-ul Ministerului Finanțelor. Construcția bugetară pe 2023 direcționează resurse majore pentru susținerea investițiilor, a populației vulnerabile în fața crizelor actuale și consolidarea economiei.
„Veniturile (539,6 miliarde de lei ) sunt prognozate să aibă o creștere mai accentuată față de cheltuieli (607 miliarde de lei), respectiv + 14% față de +10%, ceea ce în final va duce la scăderea deficitului bugetar la 4,4% din PIB. Multe ministere primesc mai mulți bani față de anul în curs. Ministerul Familiei are cea mai importantă creștere (+600%) urmare a extinderii la nivel național, pe durata unui an întreg, a programelor și proiectelor sale”, a transmis Viorica Sandu, pe Facebook.
„Situația alocărilor de bugete la ministerele conduse de PSD.
-Ministerul Apărării: + 50% credite bugetare. Efectiv, în 2023, se acordă pentru prima dată 2,5% din PIB pentru Apărare, decizia asumată politic dat fiind contextul actual.
-Ministerul Transporturilor: + 17% credite bugetare. Se susține astfel programul amplu de investiții, care însă va fi finanțat consistent și din bani europeni.
-Ministerul Finanțelor: + 63% credite de angajament, - 34% credite bugetare.
-Ministerul Economiei: + 139% credite de angajament, pentru inițierea/susținerea investițiilor și schemelor de sprijin.
De remarcat că Ministerul Economiei va avea o execuție bugetară de 100% în 2022.
-Ministerul Agriculturii: + 7% credite bugetare.
-Ministerul Culturii: + 20% credite bugetare.
-Ministerul Muncii: - 3,97 % credite bugetare, pentru că NU mai susține din bugetul propriu plata compensațiilor la energie pentru consumatorii casnici.
-Ministerul Sănătății: - 6,2% credite bugetare, pentru că NU mai are aceleași cheltuieli intense ca în timpul pandemiei.”, arată deputatul gălățean.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.