Ciucă: Am semnat primele contracte din programul „Anghel Saligny” Recomandat

Premierul Nicolae Ciucă a participat, la Palatul Victoria, la semnarea primelor nouă contracte de finanţare din programul „Anghel Saligny” de care vor beneficia comunităţile locale prin acest program.

 „Mă bucur că prin activitatea de astăzi punem în aplicare planul naţional 'Anghel Saligny'. Este un plan asumat la nivelul Guvernului care este destinat modernizării şi dezvoltării comunităţilor locale, asigurării condiţiilor pe care cetăţenii din fiecare localitate le aşteaptă de foarte mult timp. Programul Naţional 'Anghel Saligny' este cel mai amplu, atât ca obiective, cât şi ca valoare. Este un program de peste 10 miliarde de euro prin care Guvernul, împreună cu autorităţile locale, şi-a propus să modernizeze căile de comunicaţii, să dezvolte reţelele de apă şi canal la nivelul tuturor autorităţilor locale şi, bineînţeles, să extindem reţeaua de gaze”, a declarat șeful Executivului.

Potrivit premierului, finanţarea proiectelor prin Programul „Anghel Saligny” se adresează tuturor administraţiilor locale, indiferent de culoarea politică.

  „Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Administraţiei a pregătit şi a organizat derularea acestor programe în transparenţă. Ele sunt destinate tuturor autorităţilor locale, indiferent de culoarea politică. Atât timp cât ne-am asumat acest program, vreau să subliniez că nu contează apartenenţa politică a primarilor sau a preşedinţilor de Consilii judeţene. Dorim ca repartiţia fondurilor şi demararea lucrărilor să se facă în mod echilibrat la nivelul întregii ţări”, a transmis Ciucă.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.