PMP: Guvernul trebuie să adopte de urgență noul Statut al cadrelor militare reglementat! Recomandat

Petru Movila, președinte executiv PMP, susține că Guvernul trebuie să adopte de urgență noul Statut al cadrelor militare reglementat! „Noul Statut al cadrelor militare s-a aflat printre cele patru proiecte de lege aflate pe ordinea de zi a ședinței de guvern de la începutul acestei luni și a fost singurul dintre acestea asupra căruia nu s-a luat nicio decizie”, afirmă politcianul.
 
Potrivit sursei citate, acest proiect se află pe lista priorităților legislative ale guvernului pentru anul 2022, ținând cont de faptul că actul normativ urma să fie discutat și aprobat în guvern încă din anul 2021, fiind și atunci printre prioritățile legislative ale M.Ap.N. Ministerul Apărării Naționale este co-inițiator împreună cu MAI, SIE, SRI, SPP și STS.
 
„Solicit Guvernului PSD-PNL-UDMR ca pachetul legilor din domeniul apărării și siguranței naționale să fie discutate și aprobate în sedințele de guvern de la finalul lunii august 2022, astfel încât să fie supus aprobării Parlamentului în procedura constituțională a legilor organice, la începutul sesiunii parlamentare din toamna acestui an, astfel incat in Bugetul de stat pentru anul 2023 sa fie cuprinse alocarile bugetare corespunzatoare. Tinând cont de criza de securitate actuală din Europa, ipocrizia Guvernului PSD-PNL-UDMR rămâne la cote maxime în timp ce declară că le poartă de grijă angajaților din Sistemul Național de Apărare (SNAp).
 
Deși măsura de majorare a procentului din PIB alocat apărării este una salutară pentru perioada de instabilitate pe care o parcurgem din punct de vedere al securității, actualii guvernanți au scăpat din vedere faptul că cea mai importantă resursă a oricărui sistem este resursa umană și ca urmare a neadoptării legilor din domeniul apărării și siguranței naționale sistemul pierde lunar sute de profesioniști care aleg să treacă în rezervă, beneficiind de pensie ocupațională”, a transmis Movila.
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.