Ministrul Energiei: Ţara noastră beneficiază de o largă susţinere din partea SUA Recomandat

România beneficiază de o largă susţinere din partea Statelor Unite ale Americii, a anunțat ministrul Energiei, Virgil Popescu.

"Ţara noastră are parte de o largă susţinere din partea SUA. Astăzi am avut o serie de întâlniri de lucru cu mai mulţi membri ai Departamentului de Stat. M-am întâlnit cu C.S. Eliot Kang - Assistant Secretary - Bureau of International Security and Nonproliferation - Department of State. Experienţa lui în domeniul energiei nucleare ne-a oferit baza unui dialog consistent şi aplicat pe proiectul reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, dar şi pe marginea SMR-urilor. La discuţii a participat şi Justin Friedman - Senior Advisor - U.S. Department of State, care a fost prezent în România în luna mai, când am anunţat că amplasamentul primului reactor modular mic (SMR), din România, va fi amplasamentul fostei termocentrale de la Doiceşti. Am primit asigurări că ţara noastră are tot suportul pentru dezvoltarea programului nuclear civil", a scris ministrul, pe Facebook.

Virgil Popescu s-a întâlnit și cu Jose W. Fernandez - Under Secretary for Economic Growth, Energy and the Environment (Subsecretar pentru Creștere Economică, Energie și Mediu în cadrul Departamentului de Stat din SUA - n.r) - , cu care a discutat pe marginea întăririi parteneriatului strategic în domeniul energiei, despre întărirea relaţiilor bilaterale şi comerciale dintre cele două state. Totodată, discuţiile au vizat şi soluţiile pentru întărirea securităţii energetice şi actualul context geopolitic.

 

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.