Viorica Sandu, despre programul „Sprijin pentru România”: prioritatea PSD rămâne combaterea scumpirilor Recomandat

Deputatul Viorica Sandu a declarat că programul „Sprijin pentru România”, elaborat de coaliția de guvernare, demonstrează că prioritatea social-democraților rămâne oprirea/combaterea scumpirilor.
Viorica Sandu anunță că programul a fost realizat în mai puțin de o săptămână de la anunțul președintelui PSD.

„MĂSURI SOCIALE:
1. Amânarea pentru 9 luni a ratelor la bănci pentru cetățenii și companiile care se confruntă cu dificultăți financiare din cauza crizelor multiple din ultima perioadă.
2. Acordarea unui sfert din diferența de salariu în conformitate cu legea salarizării unitare cuvenită salariaților din sistemul public.
3. Acordarea unui sprijin unic de 700 de lei pentru toți pensionarii cu pensii sub 2.000 de lei.
Măsurile vor fi aplicate la data de 1 iulie 2022.
MĂSURI ECONOMICE
Pentru consolidarea fiscală și respectarea angajamentelor privind deficitul public, Guvernul va lua măsuri astfel:
A. Diminuarea cheltuielilor bugetare cu cel puțin 10%, cu excepția celor cu investițiile, salariile, pensiile și asistența socială.
B. Suspendarea angajărilor la stat începând cu 1 iulie.
C. Creșterea colectării veniturilor la bugetul general consolidat al statului cu 10 miliarde de lei.
D. Accelerarea absorbției fondurilor europene din cadrul programelor operaționale și al PNRR. În acest sens, Coaliția va efectua o evaluare lunară a stadiului absorbției.”

Măsurile au fost luate pentru a combate scumpirile.

„PSD are în vedere nu doar măsuri executive ci și proiecte legislative precum Legea anti-speculă, Legea transparenței adaosului comercial, Legea marjei limitate de adaos comercial pentru produsele subvenționate/susținute de stat. Important este ca să fie atacate și cauzele de fond ale scumpirilor, nu doar consecințele. Prioritatea PSD rămâne oprirea/combaterea scumpirilor, readucerea sub control a inflației și asigurarea unor echilibre funcționale în relațiile economice”, a declarat Viorica Sandu.

Noul pachet de măsuri social-economice se va aplica de la 1 iulie și are valoarea de 1,1 miliarde euro.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.