Europarlamentarul Dacian Cioloș susține că războiul din Est și pandemia au arătat cât de valoroase sunt spațiul rural, terenurile agricole și produsele alimentare.
„Eu unul prețuiesc mult creativitatea fermierilor care vin cu soluții inovative locale sau regionale care pot revitaliza agricultura și pot convinge cât mai mulți oameni să revină sau să se mute la țară, unde se poate cultiva hrană suficientă și sănătoasă, unde se simte puterea naturii și se resimte mai acut nevoia de a combate schimbările climatice.
Având în minte această perspectivă, am organizat în această săptămână, la Strasbourg, în prezența Robertei Metsola, președinta Parlamentului European, și a Isabelei Carvalhais, raportoare a Parlamentului privind viziunea spațiului rural european, o dezbatere în care a fost lansată o carte cu proiecte rurale din mai multe regiuni europene. Culegerea de proiecte arată că există deja soluții concrete la problemele de pe agenda publică europeană, unele venind inclusiv în România, care pot fi folosite ca inspirație pentru a dezvolta și în alte regiuni modele agricole mai verzi care în același timp pot asigura atât securitatea alimentară a populației, cât și produse cultivate cu gândul la sănătatea oamenilor”, a transmis Dacian Cioloș.
Potrivit surse citate, cele două proiecte din România povestite în cartea „Rural Europe takes action” sunt Ferma Căţean de lângă Brașov și ASAT - Asociația pentru Susținerea Agriculturii Țărănești, care dezvoltă modelul de agricultură susținută de comunitate prin lanțul scurt alimentar.