Premierul Nicolae Ciucă susține că aderarea României la spaţiul Schengen nu mai poate fi amânată, deoarece ţara îndeplinește toate criteriile tehnice pentru acest.
„România, Croația și Bulgaria îndeplinesc toate condițiile necesare pentru a adera la spațiul Schengen și așteaptă în continuare adoptarea deciziei de aderare în cadrul Consiliului. Locul Bulgariei, Croației și României este în spațiul Schengen, mai ales acum, când ne confruntăm cu multe provocări umanitare și de securitate la granițele UE.
Şi în timpul acestei crize, aşa cum am făcut de atât de multe ori înainte, România a dovedit că poate securiza graniţele externe ale Uniunii Europene şi frontierele externe ale spaţiului Schengen. Acest lucru este spus şi de Comisia Europeană de peste zece ani şi este ceea ce spune Parlamentul European de foarte mult timp. România aşteaptă de zece ani să adere la spaţiul Schengen şi credem că această decizie nu va mai fi amânată”, a declarat premierul Ciucă, la Congresul Partidului Popular European de la Rotterdam.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.