Deputatul Viorica Sandu: PSD își onorează prioritățile din programul său de guvernare Recomandat

PSD își onorează prioritățile din programul său de guvernare. Una dintre acestea este cel mai ambițios proiect național dedicat firmelor mici și mijlocii din România, a transmis deputatul Viorica Sandu. 

„În ședința de guvern a fost adoptată Ordonanța de urgență prin care se aprobă programele de garantare în domeniile prioritare sub formă de scheme de garantare cu componentă de ajutor de stat.
Obiectivul acestora este deblocarea accesului la finanţare al beneficiarilor care se confruntă cu dificultăți generate de pandemia de COVID-19, în vederea realizării proiectelor de investiţii și asigurării continuităţii în desfăşurarea activităţii acestora”, a anunțat Viorica Sandu.

Aproape 20 de miliarde de lei, adică aproape 4 miliarde de euro - au fost alocate de ministrul PSD al Finanțelor firmelor românești prin această Ordonanța de urgență aprobată astăzi.

-10 miliarde de lei alocate programelor IMM Invest și IMM Agro
-10 miliarde de lei vor ajunge rapid în economie prin noi programe de sprijin lansate prin intermediul a 4 piloni strategici:

-Programul Prima Casă și cele trei fonduri de garantare

-Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii,

- Fondul Român de Contra-garantare

 -Fondul de Garantare a Creditului Rural).

„Astfel, PSD își onorează o prioritate din programul său de guvernare și susține cel mai ambițios proiect național dedicat firmelor mici și mijlocii din România”, concluzionează deputatul Viorica Sandu.

 

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.