Co-preşedintele USR PLUS Dacian Cioloş a anunțat că formaţiunea sa nu este dispusă să susţină un guvern minoritar.
"Deocamdată nu avem ce să susţinem, deocamdată avem o moţiune de cenzură împotriva premierului care e în Parlament. Haideţi să parcurgem această procedură şi vom vedea care vor fi rezultatele apoi”, a declarat Dacian Cioloş, la Digi24.
Liderul USR PLUS a afirmat că se va încerca reconstruirea coaliţiei.
"Dacă trece moţiunea, vom încerca împreună cu PNL şi cu UDMR să reconstruim coaliţia. Preşedintele Klaus Iohannis este cel care face propunerea de premier, dar dacă intenţia celor trei partide este să propună... exact cum am făcut... nu e obligat în niciun fel, dar cred că şi interesul domnului preşedinte e să aibă un guvern care să lucreze la reforme. Nu asta ne dorim?”, a arătat Cioloş.