Deputatul Viorica Sandu compară investițiile în sănătate: Guvernul național versus „guvernul” județean Recomandat

Ministerul Sănătăţii nu a făcut absolut nimic nici după şapte luni de la incendiul izbucnit la Institutul Naţional de Boli Infecţioase Matei Balş, deşi anchetatorii au finalizat, de peste două luni, ridicarea de probe de acolo. Este opinia deputatului PSD Viroica Sandu care a făcut o comparație între investițiile făcute în domeniul medical de Guvern și de autoritățile locale.

Potrivit proiectului Ministerului de Finanțe, în urma primei rectificări bugetare din 2021, mai mulți bani vor primi ministerele Sănătății, al Finanțelor și al Dezvoltării, mai ales că trebuie gestionat și valul 4 al epidemiei de coronavirus.

Institutului Naţional de Boli Infecţioase Matei Balş este unul dintre spitalele de bază la nivel național suport –Covid. O treime din paturile acestui institut sunt nefuncţionale, lui Alexandru Rafila.

Conform celui mai avizat punct de vedere, cel al Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila, o treime din paturile acestui institut sunt nefuncţionale.

„Parterul e nefuncţional, dar toate celelalte etaje ale acestui pavilion, cu amenajări minime şi investiții rapide, pot reveni la situaţia anterioară, astfel încât să existe capacitate de spitalizare şi mai ales profesionişti înalt calificaţi. Pentru a nu mai asista la măsuri luate pe genunchi și atentate la viata pacienților, cum s-a întâmplat la Spitalul Foișor”, spune Viorica Sandu.

Deputatul gălățean compară situația de la Matei Balș cu investițiile realizate de Consiliul Județean Galați.

„Dovadă că dacă se vrea, se poate: în această vreme la Galați , cu sprijinul “guvernului județean” , respectiv al Consiliului Județean Galați, ambulatoriul Spitalului de Pneumoftiziologie a fost consolidat, reabilitat şi extins pe orizontală şi pe verticală. Noul spațiu al Ambulatoriului este de patru ori mai mare (de la 224 mp la 826 de mp) și va avea circuite medicale separate pentru copii și adulți. Totul în cadrul unei investiții cu fonduri europene de aproximativ 10 milioane de lei”, a precizat deputatul PSD Viorica Sandu.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.